Suma de bani acordată cu titlu de daune morale. Acordarea posibilităţii de refacere, în limite rezonabile, a unui mediu familial (NCC, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 378/2019

NCPC: art. 453, art. 488 pct. 6, art. 496 alin. (1); NCC: art. 1349, art. 2223

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că, prin memoriul său de recurs, pârâta S.C. D. S.A. a susținut că hotărârea recurată nu este motivată. În realitate, indicarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. s-a făcut formal, întrucât pârâta nu aduce niciun fel de argumente în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază. drept urmare, Înalta Curte va reține ca nefondat acest motiv de recurs.

Criticile formulate de ambele părți împotriva Deciziei nr. 168/2018 sunt concentrate pe cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților.

Legat de acest aspect, Înalta Curte a reținut că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete – legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale.

Din acest punct de vedere, critica este nefondată, Înalta Curte reținând că, în speță, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanța de apel a avut în vedere criteriile mai sus-arătate, și care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanțelor.

Astfel, Curtea de apel a apreciat că decesul lui F., urmare a accidentului rutier produs la data de 27 mai 2013, a fost de natură să afecteze grav și ireversibil atât cursul vieții părinților săi, fiind unicul copil al acestora, cât și pe cea a soțului său. În egală măsură, raportându-se la consecințele suportate de reclamanți, instanța a arătat că nicio sumă de bani nu va complini absența victimei și a afecțiunii acesteia, atât în ceea ce-i privește pe părinții acesteia, cât și pe soțul său, însă la stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere principiul echității și al proporționalității. Înalta Curte constată că instanța de apel a fost preocupată ca despăgubirile morale acordate să atenueze efectele pierderii unei persoane atât de dragi și acordarea posibilității de refacere, în limite rezonabile, a unui mediu familial care să permită continuarea vieții reclamanților.

În acest context, nu poate fi primită critica în sensul că instanța de apel s-a referit numai „generic” la instituția îmbogățirii fără justă cauză, fără să indice care ar fi fost paguba produsă societății de asigurări, pentru că instanța a arătat că daunele morale au în special un caracter compensatoriu și nu reparatoriu, iar acordarea lor trebuie să se facă în asemenea limite care să asigure, pe cât posibil, un just echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată.

De asemenea, nu este întemeiată critica în sensul că instanța nu a mai expus motivele pentru care suma de 50.000 euro ar fi suficientă pentru acoperirea suferinței încercate de soțul victimei. Este corect faptul că, în procesul de cuantificare a daunelor morale, instanțele nu se pot întemeia pe criteriile oferite de Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit de Fondul de protecție a victimelor străzii. Acest Ghid, care conține date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări, iar aceste date statistice nu pot fi asimilate legislației și jurisprudenței românești. Ghidul nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe.

Însă, critica recurenților în sensul că instanța ar fi trebuit să aibă în vedere Ordinul nr. 14/2011, iar nu Ghidul menționat pentru stabilirea cuantumului daunelor morale – a cărui invocare trebuie considerată că are doar valoarea un argument suplimentar, invocat pentru a întări justețea soluției pronunțate -, nu poate fi primită, câtă vreme instanța a stabilit cadrul normativ aplicabil în cuantificarea daunelor morale, respectând prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din acest ordin, în sensul că, în caz de deces, daunele morale sunt stabilite în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Or, instanța și-a întemeiat soluția exact pe cele statuate în legislația și jurisprudența din România.

Reperul, la care face trimitere art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, este cel al jurisprudenței constante și unitare, iar nu al jurisprudenței care consacră soluții ce rămân cazuri izolate sau particulare, ce se raportează la situații de fapt deosebite.

Se reține că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație, respectiv rudele persoanelor decedate, precum și la consecințele negative pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.

Se constată că, prezumând corect existența unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existență în părinți și victimă, respectiv legătura de afecțiune dintre soț și victimă, instanța de apel a cuantificat despăgubirile ținând cont, în ceea ce-i privește pe părinții victimei, de șocul emoțional determinat de dispariția neașteptată a copilului lor, iar referitor la soțul victimei, de speranța de viață fericită alături de aceasta. În analiza concretă a fiecărei daune morale s-a avut în vedere specificul fiecărei legături de rudenie sau de afecțiune, intensitatea fiecărei suferințe, raportate la legăturile personale, vârsta și consecințele pe plan emoțional și social.

Prin urmare, valorile morale lezate prin decesul victimei au fost avute în vedere de instanța de apel, atât din perspectiva importanței lor, cât și a intensității percepției asupra consecințelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situația îmbogățirii fără just temei.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile reclamanților nu întrunesc cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Pentru aceleași argumente, nici criticile pârâtei nu sunt întemeiate, cuantumul daunelor morale stabilite de instanța de apel înscriindu-se în linia jurisprudenței naționale, reperul la care face trimitere art. 49 pct. 2 lit. d) sus-menționat.

În fine, criticile legate de faptul că instanța nu a avut în vedere actele din dosarul cauzei din care rezultă că reclamanții au formulat cerere de despăgubiri către asiguratorul RCA, precum și toate considerațiile teoretice legate de art. 1349 C. civ., art. 2223 C. civ., Ordinul nr. 14/2011, Legea nr. 136/1995 nu constituie critici de legalitate de natură să fie supuse cenzurii în recurs.

Față de cele ce preced, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursurile împotriva Deciziei nr. 168/2018 urmează a fi respinse ca nefondate.

2. Nu este întemeiat nici recursul împotriva Deciziei nr. 677/2018.

În condițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, nu se datorează taxă judiciară de timbru în cazul despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din cauze penale.

Prin urmare, partea căreia i s-a cerut să achite o taxă de timbru nedatorată avea posibilitatea să facă cerere de reexaminare, în condițiile procedurale prevăzute în art. 39 din același act normativ. Neacționând în acest mod, va trebui să suporte, din culpa sa, taxa nedatorată.

Așadar, într-o asemenea situație nu se poate spune că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 453 C. proc. civ., chiar dacă, prin reducerea cuantumului daunelor morale acordate, reclamanții au căzut în pretenții față de suma solicitată prin cererea introductivă de instanță, și acordată de prima instanță de fond.

În consecință, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.