Succes ANRM într-un arbitraj internațional: despăgubiri contractuale în cuantum total de aproximativ 97,2 milioane USD

5 feb. 2018
Vizualizari: 801

București, 5 februarie 2018: SCA Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP) a obținut un succes deplin în disputa dintre compania petrolieră Chevron și Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM), prin hotărârea arbitrală finală obținută în fața Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț (ICC Paris). Tribunalul arbitral a stabilit obligația Chevron de plată a sumei de 73.450.000 USD la care se adaugă dobânda la nivelul ratei de referință a BNR + 8%, calculată începând cu data de 23 octombrie 2014 și până la data plății integrale (potrivit calculelor, suma totală obținută, incluzând dobânda calculată până la data de 01.02.2018, este de aprox. 97,2 milioane USD), precum și cheltuieli de judecată.

Diferendul a apărut în legătură cu modalitatea de îndeplinire a obligațiilor rezultate din trei acorduri petroliere de concesiune pentru exploatare-dezvoltare-explorare încheiate între ANRM și Chevron în martie 2011. Mai exact, elementul central al disputei a fost concentrat în jurul obligațiilor cuprinse în Programul Minim de Explorare și necesitatea punerii la dispoziția ANRM a contravalorii lucrărilor prevăzute în acest program, neexecutate la data renunțării la acordul petrolier.

Echipa de avocați a fost coordonată de dr. Cosmin Vasile – avocat asociat coordonator, și a fost compusă din: Alina Tugearu – avocat asociat, Monica Strîmbei – avocat colaborator coordonator și Cosmin Cojocaru – avocat colaborator coordonator.

„În arbitrajul internațional, în general, și în domeniul energiei, în special, sunt extrem de rare situațiile în care pretențiile unei părți sunt admise în integralitate. Satisfacția noastră este cu atât mai mare cu cât ne găsim într-o astfel de situație în care pretențiile părții române au fost admise în întregime iar pretențiile părții adverse au fost respinse în totalitate.

Soluția obținută este importantă și prin prisma dezlegării problemei de drept deduse judecății, respectiv a confirmării legitimității și temeiniciei poziției ANRM privitoare la interpretarea dispozițiilor contractuale și legale referitoare la obligațiile minime de explorare și consecința renunțării la acordul petrolier, fără îndeplinirea obligațiilor financiare.

Deși grefat pe o problemă juridică principială punctuală, litigiul a acoperit o gamă largă de chestiuni disputate referitoare la Legea petrolului, acordurile petroliere de concesiune în vederea explorării și exploatării resurselor de petrol (inclusiv resursele neconvenționale precum gazele de șist), numeroase detalii faptice legate de modalitatea concretă de îndeplinire a obligațiilor contractuale în perioada 2012-2014, precum și aspecte tehnice referitoare la operațiunile petroliere asumate de către concesionar” a declarat dr. Cosmin Vasile, avocat asociat coordonator Zamfirescu Racoți & Partners.

Succes ANRM într-un arbitraj internațional: despăgubiri contractuale în cuantum total de aproximativ 97,2 milioane USD was last modified: februarie 5th, 2018 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: