SUA au suspendat schimbul de informații secrete cu Ucraina

5 mart. 2025
Vizualizari: 556

În timp ce independentul Călin Georgescu amână depunerea candidaturii sale la președinție, Partidul Național Liberal strânge semnături pentru Crin Antonescu, deși presa a scris că ar fi liberali care și-ar dori o candidatură a președintelui interimar Ilie Bolojan. PNL a transmis miercuri că singurul candidat pentru care strânge semnături în vederea alegerilor prezidențiale din mai este Crin Antonescu, candidatul alianței „România, Înainte”.

„Singurul candidat pentru care PNL a strâns și încă mai strânge semnături de susținere pentru alegerile prezidențiale este candidatul alianței „România, Înainte”. Avem candidatul potrivit care poate să oprească atacul asupra democrației din România și a valorilor occidentale. Restul sunt povești!”, au spus reprezentanții PNL, notează Gândul.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a participat la prima reuniune a Consiliului JAI de la aderarea României  la Schengen. Acesta a precizat că migrația continuă să scadă, încă din primele săptămâni după implementarea deciziei de extindere a spațiului Schengen.

„Acesta este primul Consiliu JAI după adoptarea deciziei de extindere a spațiului Schengen cu România și Bulgaria. Aș vrea să spun că, după luarea deciziei, lucrurile funcționează foarte bine la frontierele României și Bulgariei. Am demonstrat că putem gestiona pe deplin sistemul Schengen. Migrația continuă să scadă începând încă din primele săptămâni după implementarea deciziei și vom continua să progresăm în aplicarea sistemului Schengen”, a declarat Cătălin Predoiu, notează News.ro.

Ministrul de Interne a precizat că „România și Bulgaria sunt capabile să facă față tuturor reglementărilor spațiului Schengen și am demonstrat că a fost un pas foarte bun, nu doar pentru țările noastre, ci pentru Europa per ansamblu”, mai scrie News.ro.

Ministrul Predoiu a mai spus că trebuie să ne concentrăm mai mult pe migrația ilegală combinată cu fenomenul crimei organizate.

„Datele din ultima perioadă demonstrează faptul că migrația ilegală ar putea alimenta grupurile criminale organizate, există o legătură între aceste două fenomene și trebuie să acordăm din ce în ce mai multă atenție acestui lucru. Și dacă vorbim despre criminalitate organizată trebuie să vorbim și despre traficul de droguri. În Europa, există o mare problemă referitor la acest aspect”, a subliniat Predoiu, mai arată News.ro.

Serviciul rus de Informații Externe (SVR) a acuzat, marți, Uniunea Europeană că s-ar afla în spatele deciziei de a aduce acuzații împotriva candidatului la președinția României, Călin Georgescu.

„Potrivit SVR, lideri, precum premierul ungar Viktor Orban, premierul slovac Robert Fico și Călin Georgescu, sunt vizați de UE, deoarece ar putea contribui la ‘turnura conservatoare’ în Europa sub influența lui Trump. Serviciul rus susține că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi cerut autorităților române să împiedice participarea lui Georgescu în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Mai mult, ar fi amenințat cu restricționarea accesului României la fondurile europene, dacă aceasta continuă campania electorală”, scrie România liberă.

Premierul Marcel Ciolacu a avut o reacție dură, la acuzele SVR, declarând că Rusia nu poate dicta autorităților române cine să fie anchetat și cine nu.

„Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de deciziile autorităților române este de netolerat. Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu. Rusia nu poate fi un model de bune practici de democrație, într-o țară în care opozanții politici sunt torturați, aruncați în închisori sau omorâți”, a transmis Ciolacu pe Facebook, mai arată România liberă.

Fără nicio îndoială, evenimentul nopții trecute a fost primul discurs al Președintelui Donald Trump în fața Congresului, care a  durat 100 minute, stabilindu-se astfel un nou record în materie. Discursul a putut fi urmărit și în România, la Antena 3 CNN. Trump a vorbit, în general, despre bani, blocați în războaie, bani pierduți prin neimpunerea unor taxe vamale, similare cu cele suportate de SUA sau bani alocați unor proiecte, la nivel planetar, fără beneficii pentru contribuabilul american. Războiul din Ucraina a fost una din temele discursului său.

„Trump a anunțat că a primit o scrisoare de la președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în care acesta își exprimă dorința de a negocia un acord de pace sub conducerea SUA. Trump a susținut că și Rusia a transmis semnale pozitive în acest sens, lansând întrebarea: «Nu ar fi frumos?» Cu toate acestea, a criticat Europa pentru că a cheltuit mai mult pe gazul rusesc, decât pentru sprijinirea Kievului”, relatează România liberă.

Groelanda și Canalul Panama au reapărut printre prioritățile sale strategice pentru noul mandat.

„Într-un anunț surprinzător, Trump a reiterat intenția de a integra Groenlanda în SUA, considerând-o vitală pentru securitatea națională. De asemenea, a declarat că o companie americană a achiziționat două porturi din jurul Canalului Panama, sugerând o revenire strategică a SUA în zonă”, mai arată România liberă.

Președintele Trump a vorbit și despre cum s-au cheltuit banii SUA în legislatura anterioară.

„Trump a acuzat administrația anterioară de cheltuieli ineficiente, inclusiv 32 de milioane de dolari pentru un proiect din Moldova, pe care l-a numit ‘operațiune de propagandă de stânga’ De asemenea, a ironizat un program de 8 milioane de dolari din Lesotho destinat promovării drepturilor LGBTQ+. Trump a susținut că a eliminat teoria rasială critică din școli și că a interzis participarea sportivilor transgender în competiții feminine. A criticat politicile «WOKE» și a promis că va restabili «legea și ordinea» în orașele americane”, mai scrie România liberă.

„Prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, a declarat miercuri că groenlandezii își vor determina propriul viitor și nu vor să fie danezi sau americani”, relatează Reuters, citată de Cotidianul.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Nu vrem să fim americani, nici danezi, suntem Kalaallit (groenlandezi). Americanii și liderul lor trebuie să înțeleagă asta. Nu suntem de vânzare și nu putem fi luați. Viitorul ni-l determinăm noi, în Groenlanda”, a subliniat Egede într-o postare pe Facebook, scrie Cotidianul.

„Ministrul de externe danez a notat mai devreme miercuri că este important faptul că Trump a recunoscut dreptul Groenlandei la autodeterminare, în discursul său în fața Congresului. Sondajele de opinie sugerează că cei mai mulți groenlandezi se opun aderării la Statelor Unite, deși există o majoritate în favoarea independenței, într-un final, față de Danemarca. Guvernul danez susține că insula arctică trebuie să decidă propriul viitor și nu este de vânzare”, mai arată Cotidianul.

„Canada a depus în mod oficial o plângere la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), la fel ca China, în pofida unei aluzii a lui Donald Trump cu privire la un posibil compromis privind taxele vamale, confirmă miercuri OMC”, relatează AFP, citată de News.ro.

„Plângerea vizează taxe vamale de 25% impuse de către administrația americană unei majorități a produselor importate de către Statele Unite. Un reprezentat al OMC a confirmat depunerea unei plângeri, în urma unei plângeri depuse de către China, vizată la rândul său de un regim tarifar vamal punitiv – un instrument predilect al președintelui Donald Trump. Statele Unite au impus taxe vamale de 25% și Mexicului”, mai scrie News.ro.

„Statele Unite au suspendat schimbul de informații secrete cu Administrația de la Kiev, într-o manevră care ar putea afecta grav capacitatea armatei ucrainene de a ataca pozițiile trupelor ruse, conform unor oficiali care au preferat să rămână anonimi”, relatează Gândul.

„Oficiali citați de cotidianul britanic Financial Times au afirmat miercuri că Administrația Donald Trump a suspendat transferul de informații secrete serviciilor secrete ucrainene. Decizia riscă să afecteze substanțial operațiunile armatei ucrainene de atacare a pozițiilor militare ruse. La nivel oficial, Washingtonul nu a făcut niciun anunț pe această temă”, mai scrie Gândul.

Seară liniștită!

SUA au suspendat schimbul de informații secrete cu Ucraina was last modified: martie 5th, 2025 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: