Stop-cadru al instituției întreruperii cursului prescripției răspunderii penale la intersecția dintre principiile doctrinei clasice și jurisprudența Curții Constituționale

De Oana Chichernea

19 mai 2023

Vizualizari: 297

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

I. Introducere

Realitatea juridică din ultimii ani, ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri^[1], este dominată de justiția constituțională prin activismul judiciar^[2] al Curții Constituționale^[3], exprimat cel mai adesea în cadrul deciziilor interpretative și, mai recent, a celor prin care se constată neconstituționalitatea unei soluții legislative, care, deși nu modifică textul, îi dau sensuri noi, în conformitate cu Constituția^[4].

Spre deosebire de deciziile extreme prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale, care au caracter sancționator și care pot genera vid de reglementare, rațiunea recurgerii la decizii cu rezerve de interpretare este tocmai evitarea efectelor prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, a căror intervenție ar fi contrară scopului urmărit prin respectiva decizie.

În aplicarea deciziilor interpretative, obligația organelor judiciare, amplificată în cele mai multe cazuri de pasivitatea^[5] legiuitorului de a modifica textele declarate neconstituționale, este de a aplica, în fiecare caz în parte, reguli rezultate din jurisprudența Curții Constituționale prin interpretarea coroborată a dispozitivului deciziei și a considerentelor care îl explicitează, deopotrivă obligatorii erga omnes^[6].

Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018^[7], prin care s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art.155 alin.(1) din Codul penal, este neconstituțională, a fost calificată de doctrină și practica judiciară majoritară ca făcând parte din categoria deciziilor interpretative, cu consecința aplicării textului în forma validată ca fiind constituțională, astfel cum rezulta din considerentele ei^[8], iar într-un punct de vedere minoritar, ca decizie simplă.

La aproape cinci ani de la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, când practica judiciară era pe punctul să atingă consens^[9], manifestat prin existența unei divergențe tolerabile, pe care ordinea juridică internă avea capacitatea de a o resorbi, în sensul că în aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, întreruperea cursului prescripției viza doar actele de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului, prin Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022^[10] s-a declarat neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în considerentele acesteia fiind explicată natura juridică a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018.

Stabilind natura extremă a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, ca sancțiune pentru pasivitatea legiuitorului^[11] de a-și însuși comportamentul indicat în considerentele acesteia, prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, instanța de control constituțional a statuat asupra lipsei din fondul activ al legislației a cazurilor de întrerupere a cursului prescripției în perioada 25.06.2018 – 30.05.2022.

În acest context, în cele ce urmează ne propunem să realizăm o radiografie a evoluției aplicării dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, după publicarea celor două decizii de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate, și un stop-cadru al chestiunii de drept, luând în considerare efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 și Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, astfel cum s-au reflectat în practica judiciară și în doctrină.

II. Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018. Teorii și rezultate previzibile reflectate în jurisprudență și doctrină

În considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018^[12], Curtea a arătat că întreruperea cursului prescripției devine eficientă, producându-și efectele într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a suspectului cu privire la începerea unui nou termen de prescripție, care constă tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză. „A accepta soluția contrară, înseamnă a crea cu ocazia unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a timpului în care poate fi trasă la răspundere penală” (paragr. 28). Curtea a statuat asupra lipsei de previzibilitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, întrucât sintagma „oricărui act de procedură” din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragr. 31). Concluzionând asupra acestor valențe constituționale ale aplicării art. 155 alin. (1) din Codul penal, Curtea a făcut referire la „soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din Codul penal din 1969, care îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat” (paragr. 34).

Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 prezintă și opinia separată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) din Codul penal^[13].

„Susținerea (…) cu privire la neclaritatea sintagmei „îndeplinirea oricărui act de procedură” (…) este (…) neîntemeiată, deoarece orice act de procedură efectuat înainte de expirarea termenului de prescripție, emis de către organul competent și care nu este nul are ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, în considerarea faptului că orice acte efectuate (…) sunt susceptibile de a readuce în memorie fapta săvârșită. (…) nu se poate pune în discuție o lipsă de imprevizibilitate ori de imprecizie a dispozițiilor legale anterior menționate [art. 155 alin. (1) din Codul penal, n.n.], acestea îndeplinind cerințele de calitate (…) inclusiv pentru o persoană care nu dispune de pregătire juridică”^[14]. În plus, s-a arătat că „efectele instituției întreruperii cursului prescripției răspunderii penale trebuie analizate nu numai din perspectiva suspectului sau inculpatului, ci și din perspectiva celorlalte părți ori subiecți procesuali principali în cadrul unui proces penal (…). Procurorul nu poate inventa acte de procedură pe care să le comunice inculpatului, doar de teama întreruperii cursului prescripției, pentru că în astfel de condiții nu s-ar mai face urmărire penală, în scopul urmăririi penale (…)” (subl. n.) (paragr. 4.12).

Publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 a declanșat în practica judiciară dezbateri cu privire la efectele acestei decizii, pornind de la natura ei. Decizie simplă sau decizie interpretativă? Vid legislativ sau aplicarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma validată în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, ca fiind constituțională?

A. Reflectarea în jurisprudență. Rezistența opiniei tradiționale cu privire la reglementarea cauzelor de întrerupere a prescripției răspunderii penale

„Dreptul nu poate fi conceput numai sub forma sa pur dinamică. Evoluția, transformarea, mobilitatea neîncetate sunt contrazise de constatarea că dreptul are ca funcție să conserve ceea ce este și în primul rând să se conserve pe el însuși”^[15].

Într-o orientare majoritară^[16], s-a apreciat că Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 este o decizie de interpretare; pe cale de consecință, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal rămân în fondul activ al legislației și continuă să producă efecte, în sensul în care singurele acte de întrerupere ale cursului prescripției răspunderii penale sunt cele care se comunică suspectului sau inculpatului.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Într-o orientare minoritară^[17], a fost exprimată opinia în sensul că textul de lege din cuprinsul art. 155 alin. (1) din Codul penal fiind declarat neconstituțional, în lipsa intervenției legiuitorului, instituția întreruperii prescripției răspunderii penale nu se mai regăsește în fondul activ al legislației.

În contextul mai sus menționat, chestiunea de drept a fost supusă dezbaterilor practicienilor în cadrul unor întâlniri de unificare a practicii judiciare^[18], prilej cu care s-a convenit că, urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale nu a dispărut din dreptul pozitiv, ci se impune a fi analizate cauzele de întrerupere prin raportare la cele statuate de instanța de contencios constituțional, adică vor produce efectul întreruptiv al prescripției răspunderii penale cele care îndeplinesc exigențele de previzibilitate, respectând principiul legalității incriminării. În plus, în acord cu această concluzie, s-a convenit că actul de procedură supus comunicării efectuat față de un participant ar trebui să producă efecte interuptive de prescripție cu privire la participanții față de care se dispune ulterior extinderea urmăririi penale^[19].

În interpretarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, reținând caracterul obligatoriu al deciziilor instanței de control constituțional atașat nu numai dispozitivului, ci și considerentelor care îl explicitează^[20], Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant în jurisprudența sa^[21] că, din analiza considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, se reține că aceasta, constatând neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, a oferit în considerentele deciziei și acea interpretare care asigură textului prevăzut de art. 155 alin. (1) din Codul penal valențe constituționale, de previzibilitate a legii, prin trimiterea făcută la dispozițiile art. 123 alin. (1) din Codul penal anterior, care reglementa întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că în cazul deciziilor de interpretare pronunțate de Curtea Constituțională, cum este și cazul Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, în lipsa intervenției legiuitorului, textul este păstrat în fondul activ al legislației, dar este aplicat în conformitate cu forma statuată de instanța de control constituțional.

În consecință, instanța supremă a reținut că, deși nici Parlamentul și nici Guvernul nu au intervenit pentru modificarea legii, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal nu și-au încetat efectele, textul continuând să subziste în sensul stabilit de Curtea Constituțională ca fiind în acord cu prevederile Constituției, prin excluderea viciului de neconstituționalitate.

În exercitarea competențelor prevăzute de lege privind asigurarea unei practici judiciare unitare, prin Decizia nr. 5/21.03.2019^[22], Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a respins ca inadmisibile cererile formulate de Curțile de Apel Constanța și Cluj privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunilor de drept: „dacă în interpretarea art. 155 alin. 1 din Codul penal cauza de întrerupere a întreruperii cursului răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză își produce efectul numai în cazul oricărui act de procedură, care potrivit legii trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal; dacă actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, cu respectarea art. 155 alin. 1 din Codul penal, în vigoare la data efectuării lor, au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol; dacă termenul de prescripție nu se mai întrerupe, nefiind în prezent legiferat prin ce acte se întrerupe cursul prescripției”.

Instanța supremă a făcut referire la jurisprudența instanței de control constituțional^[23] în conformitate cu care „efectele deciziilor Curții Constituționale nu pot fi interpretate în procesul de aplicare a legii de către alte instituții ale statului, întrucât un atare demers ar genera o știrbire a competenței acesteia exclusive în materie”, instanțele judecătorești având competența doar să aplice decizia într-un mod conform considerentelor hotărârii instanței de control constituțional la cazul dedus judecății și a arătat, în același timp, că „dezlegările solicitate nu reprezintă veritabile chestiuni de drept care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile întrucât, raportat la forța obligatorie ce se atașează nu numai dispozitivului, cât și considerentelor pe care acesta se sprijină, DCC nr. 297/2018, nu necesită alte clarificări”^[24].

Prin Decizia nr. 25/11.11.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesului legii, a respins ca inadmisibil recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. 1 din Codul penal privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018”, cu motivarea similară celei reținute în considerentele Deciziei HP nr. 5/21.03.2019.

B. Reflectarea în doctrină

„Doctrina clasică, nu numai că dă problemelor fundamentale ale dreptului răspunsuri logice și precise, dar și are la bază ceea ce este normal”^[25].

Catedrele de drept penal ale Universității Babeș-Bolyai, Universității de Vest din Timișoara și Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași au arătat, în concordanță, că, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, cursul termenului prescripției răspunderii penale se va considera întrerupt prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal^[26].

Pornind de la clasificarea tradițională a deciziilor Curții Constituționale prin care se admite o excepție de neconstituționalitate – decizii propriu-zise (prin care se constată neconstituționalitatea totală sau parțială a unui text de lege), deciziile interpretative (prin care se atribuie unei noțiuni utilizate de legiuitor un înțeles menit să păstreze textul de lege examinat în limitele constituționalității) și, mai recent, decizii manipulative (prin care se constată neconstituționalitatea unei soluții legislative^[27]), precum și efectele acestora din urmă (care determină o reformulare a conținutului normei, în scopul de a-l face compatibil cu prevederile constituționale) – specialiștii din cadrul Facultății de drept a Universității Babeș-Bolyai au apreciat că Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 este o decizie manipulativă, care operează în mod vădit în favoarea persoanelor ce au comis infracțiuni, prin declararea neconstituțională a soluției legislative care optase pentru extinderea sferei actelor de procedură susceptibile să întrerupă cursul prescripției. În acest context, s-a arătat că „instanțele sunt ținute să aplice de îndată soluția identificată de Curtea Constituțională ca fiind constituțională, respectiv cea potrivit căreia cursul prescripției răspunderii penale se întrerupe doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”.

Specialiștii consultați din cadrul Facultății de Drept – Catedra de drept penal – a Universității de Vest din Timișoara au opinat că indicarea de către Curtea Constituțională a soluției ce se impune în aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, precum și coroborarea acestor argumente cu dispozitivul, demonstrează concluzia certă că Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 este o decizie de interpretare^[28], care nu a generat, odată cu publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, încetarea efectelor dispoziției legale analizate, în considerarea art. 147 alin. (1) din Constituția României^[29].

* Este extras din Revista Pro Lege nr. 3-4/2022, editată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

^[1] În vigoare de la 1 februarie 2014, aprobate prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, respectiv prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010.

^[2] Noțiunea de activism judiciar desemnează, la modul general, intervenția creatoare a judecătorului în aplicarea legii, pe calea interpretării textului pe care este chemat să-l aplice (B. Selejan-Guțan, Excepția de neconstituționalitate, Ediția 2, Editura C.H. Beck, 2010, p. 136).

^[3] În ceea ce privește activismul judiciar al instanței de contencios constituțional, s-a arătat că acesta desemnează gradul de implicare al Curții Constituționale în orientarea și conformarea activității instanțelor judecătorești, în raport cu exigențele Constituției în condițiile în care monopolul interpretării jurisdicționale a Constituției aparține Curții Constituționale. Dozarea gradului de implicare depinde în mod esențial, pe de o parte de poziția, rolul, competențele, efectele deciziilor și legitimitatea instituțională a Curții Constituționale, criterii pe care le-am numit obiective, și pe de altă parte, de compoziția sa, precum și de realitățile politice, economice și sociale de la un moment dat, criterii pe care le-am calificat ca fiind subiective. A fost subliniat că atunci când: a) suntem în fața unui reviriment jurisprudențial într-un domeniu dat; b) când asistăm la un dialog constituțional tensionat cu celelalte puteri ale statului pentru a schimba o practică administrativă/judiciară; c) când are loc o interpretare evolutivă a Constituției, nu putem decât să constatăm că există un grad înalt de implicare constituțională în configurarea și structurarea evoluției politice și juridice a societății – și acesta este activismul judiciar” (Puskas V.Z. și Benke K. – Rolul reglator al activismului judicar. Experiența Curții Constituționale a României – o evoluție în curs (p. 2) în Buletinul Curții Constituționale din 2016, disponibil pe site-ul https://www.ccr.ro/buletin-2016 (accesat la 30 august 2022).

^[4] Aceste interpretări pot avea ca obiect înlăturarea înțelesului legii care o face să fie contrară Constituției – fie de a lipsi unele dispoziții ale legii de orice semnificație juridică, fie de a aduce precizări indispensabile pentru conformitatea cu Constituția. Toate aceste interpretări sunt expuse în considerente și reamintite în dispozitiv (subl. n.), (B. Selejan-Guțan, Excepția de neconstituționalitate, Ediția 2, Editura C.H. Beck, 2010, p. 221).

^[5] În cazul articolelor din Codul penal care au făcut obiectul deciziilor de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate, se remarcă lipsa intervenției legiuitorului.

^[6] Așa cum a statuat instanța de control constituțional; Decizia nr. 536 din data de 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011.

^[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, disponibilă pe site-ul https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2020/07/Decizie_297_2018.pdf.

^[8] Pe de o parte, Curtea Constituțională a subliniat, în considerarea efectelor obligatorii erga omnes ale deciziilor sale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate, că instanțele nu ar trebui să aștepte în mod pasiv intervenția legiuitorului, ci să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante (Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 16 mai 2000). Apoi, Curtea a evidențiat caracterul obligatoriu al deciziilor sale atașat nu numai dispozitivului, ci și considerentelor care îl explicitează, dar și principiul obligativității aplicării normelor în limitele constituționalității acestora în ipoteza în care, anterior, acestea au făcut obiectul unui examen de constituționalitate, arătând că „în măsura în care instanța constituțională a constatat constituționalitatea textului într-o anumită interpretare ce rezultă fie, în mod nemijlocit din dispozitivul deciziei, fie din coroborarea considerentelor cu dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepții de neconstituționalitate cu privire la același text și cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei C.C.R., care se atașează inclusiv deciziilor prin care se constată constituționalitatea legilor sau ordonanțelor ori a unor dispoziții din acestea” (subl. n.) (Decizia Curții Constituționale nr. 1422/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 13 decembrie 2011).

^[9] Sesizările care au stat la baza Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 au fost formulate în perioada noiembrie 2019 – mai 2020.

^[10] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, disponibilă pe site-ul https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2022/06/Decizie_358_2022.pdf.

^[11] Curtea a constatat că „în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidențiat reperele comportamentului constituțional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligația să și-l însușească, acesta în temeiul art.147 din Constituție, fiind obligat să intervină legislativ și să stabilească clar și previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale” (subl. n.) (paragr. 70), iar nu „permisiunea acordată de către instanța de contencios constituțional (…) de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale” (paragr. 72).

^[12] Reiterând jurisprudența sa anterioară, statuată prin Decizia nr. 443/22.06.2017, a analizat elementele de conținut ale prescripției: „instituția prescripției răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă perspectivă, (…) pe de o parte, un termen de decădere al organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, iar, pe de altă parte, un termen, apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârșite și efectele acestora, ca urmare a diminuării lor treptate asupra relațiilor sociale”. De aceea, „întreruperea cursului termenului de prescripție (…) trebuie făcută din aceeași dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de o parte, o soluție juridică de repunere a organelor judiciare, într-un nou termen, integral, de prescripție, în care își exercită rolul activ, (…) de stabilire a adevărului (…), iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștința suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală, pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța avută în momentul comiterii sale” (paragr. 22-23).

^[13] S-a arătat că, în realitate, autorii excepției de neconstituționalitate nu au formulat o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci au solicitat completarea dispoziției legale. Condiționarea, mai exact limitarea, restrângerea actelor de procedură întrerupătoare ale cursului prescripției doar la cele care potrivit legii trebuie comunicate suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal reprezintă o substituire a instanței de contencios constituțional în activitatea de legiferare efectuată de Parlament. Dispozițiile criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și au fost adoptate conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării (paragr. 4.8).

^[14] În acest sens, s-au reiterat considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 172/29.03.2018 prin care instanța de control constituțional a reținut că cerința previzibilității legii este îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora (paragr. 4.10-4.11).

^[15] G. Renard, Le droit, la justice, la volonté, Sirey, 1925, p. 220, citată în N. Steinhardt, Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional, Polirom, 2008, p.120.

^[16] Conform punctelor de vedere consemnate în considerentele Deciziei RIL nr. 25/11.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 6 februarie 2020), formulate de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Târgu Mureș și Curtea de Apel Timișoara.

^[17] Conform punctelor de vedere consemnate în considerentele Deciziei RIL nr. 25/11.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulate la nivelul curților de apel Alba Iulia, Bacău, Cluj, Constanța, Ploiești și Timișoara.

^[18] Întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și a curților de apel, organizată la București, 16-17 mai 2019.

^[19] Întâlnirea procurorilor șefi secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, organizată la București, 9-10 martie 2020.

^[20] În acest sens: Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011.

^[21] Decizia nr. 290/A/2018, Decizia nr. 306/A/2018 și Decizia de admitere a recursului în casație nr. 174/RC/ din 15 mai 2019 ale Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 142/2019 a Completului de 5 judecători.

^[22] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019.

^[23] Decizia Curții Constituționale nr. 206/29.04.2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013.

^[24] Instanța supremă a reamintit argumentele dezvoltate în considerentele Deciziei HP nr. 22/25.10.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016, respectiv „caracterul complet al raționamentului Curții Constituționale care permite identificarea într-o manieră lipsită de echivoc a organelor care au abilitatea să efectueze activitate de supraveghere tehnică și condițiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească, furnizând în acest fel atât autorității competente în procesul de legiferare, cât și autorității judecătorești datele necesare pentru cunoașterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale”.

^[25] N. Steinhardt, op. cit., p. 113.

^[26] Opinii consemnate în partea expozitivă a Deciziilor nr. 25/11.11.2019 și 5/21.03.2019 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

^[27] În acest sens a fost exemplificată Decizia nr. 224/2017 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier fără permis de conducere, este neconstituțională. A recunoaște acestei decizii efectele prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție ar conduce la dezincriminarea faptei de a conduce fără permis și alte categorii de vehicule, soluție ce ar contraveni însăși rațiunii ce a stat la baza deciziei Curții, întrucât ar lipsi și mai mult de protecție valori importante protejate constituțional. Tot astfel, prin Decizia nr. 67/2015, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002, care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din aceeași lege, și care nu a comis o infracțiune gravă, este neconstituțională. Efectul acestei decizii nu a fost în niciun caz cel prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia ar fi urmat ca dispoziția din art. 19 din Legea nr. 682/2002 să își înceteze aplicabilitatea – cu consecința pierderii pentru viitor a beneficiului reducerii la jumătate a limitelor pedepsei aplicabile martorului ce a comis o infracțiune gravă. Dimpotrivă, așa cum arată chiar Curtea în considerentele deciziei evocate, „neconstituționalitatea discriminării astfel constatate are ca rezultat acordarea beneficiului reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege și martorilor care au săvârșit infracțiuni ce excedează definiției din art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002”.

^[28] Atunci când Curtea Constituțională a hotărât, în dispozitivul deciziei, că numai o anumită interpretare a legii este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile (Decizia nr. 1.422 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 13 decembrie 2011).

^[29] Opinie consemnată în considerentele Deciziei RIL nr. 25/11.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Stop-cadru al instituției întreruperii cursului prescripției răspunderii penale la intersecția dintre principiile doctrinei clasice și jurisprudența Curții Constituționale was last modified: mai 18th, 2023 by Oana Chichernea