Ştiri juridice
[UPDATE: Acte adoptate] CDEP. Modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și alte acte normative incluse pe ordinea de zi
UAIC. Cinci noi proiecte Erasmus în valoare de peste 2,5 milioane de euro
Neconstituționalitate (comunicat CCR): Art. 79 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici
[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Secţiei pentru judecători în materie disciplinară din data de 7 octombrie 2020
Ana-Maria Voicu Domșa este noul Partener al EY România, în cadrul Centrului Fiscal EMEIA (EMEIA Tax Center)
Peste 60 de lideri politici, de business și din societatea civilă din toată Europa dezbat la EUROSFAT 2020
Noi modificări aduse Codului Muncii
Condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei (NCP, NCPP)
Admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Verificarea aspectelor procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate (NCPC, Constituția României, L. nr. 76/2012)
Comisia Europeană. Rapoarte privind acțiunile întreprinse de semnatarii codului de bune practici privind dezinformarea
[UPDATE: Ordinea de zi soluționată – Amânare de pronunțare] CSM. Ședința Secţiei pentru judecători în materie disciplinară din data de 23 septembrie 2020
Anexa la OMCMS nr. 3.142/1.495/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 – modificări (OMCMS nr. 3205/1708/2020)
- UJ Premium | Ioana Viorică |
Introducerea concilierii ca modalitate de soluționare a conflictelor individuale de muncă
Europa, sub un nou val de COVID-19
Neconstituționalitate (comunicat CCR): obiecții de neconstituționalitate admise – 7 octombrie 2020
Consiliul Concurenței. Examenul de promovare ca urmare a încheierii perioadei de debut pentru personalul contractual
Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 22/2020 (M. Of. nr. 907/06.10.2020): Aplicarea regulilor concursului de infracțiuni pentru stabilirea pedepsei rezultante în cazul recidivei postcondamnatorii
Avocatul Poporului. Rugăminte depunere petiții exclusiv prin e-mail, poștă sau prin fax
Se înmulțesc refuzurile de împăcare dintre consumatori și bănci. Care sunt cauzele și ce recomandă CSALB
Statutul Casei de Pensii a Notarilor Publici din România – aprobare (Hotărârea Consiliului UNPR nr. 61/2020)
Comisia Europeană. Stabilirea priorităților în materie de reforme ale țărilor dornice să adere la Uniunea Europeană
Vești bune din pandemie – aranjamentele flexibile de lucru și dreptul părinților de a lipsi de la serviciu devin soluții legale permanente
Studiu privind calitatea vieții și bunăstarea socială: România se menține pe locul 45 în clasamentul mondial
[UPDATE: Concluzii] Președintele României. Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 6 octombrie 2020