Ştiri juridice
Standardele pentru activitatea de expertiză psihologică și Procedura de înscriere în Registrul experţilor psihologi au fost aprobate (HCDCPR nr. 36/2021)
Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Admitere studii universitare de licență și master – septembrie 2021
MF. Proiect: Ordin pentru modificarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici
Criticile legate de modul de soluţionare a cererii de suspendare a executării actului administrativ. Respingerea cererii ca rămasă fără obiect (NCPC)
Ministrul Afacerilor Interne a fost desemnat ministru interimar al Ministerului Justiției
Soluționarea conflictului pozitiv sau negativ de competenţă. Competența instanței ierarhic superioare (NCP, NCPP)
Ministerul Educației. Din luna septembrie vor fi incluse 6 școli-pilot în proiectul „România Educată”
Hotărârea CEDO 18 mai 2021 în Cauza Z. împotriva României (Cererea nr. 14.132/14)
Cererea de sesizare a instanţei care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Săvârşirea de către pârâţi a unor fapte de natură penală în legătură cu soluţionarea mai multor dosare aflate pe rolul instanţei de judecată (NCC, NCPC)
Comisia Europeană. Au început înscrierile la concursul de traduceri pentru liceeni „Juvenes Translatores”
[UPDATE: Plenul CSM îşi manifestă îngrijorarea cu privire la continuarea procedurilor] Ministerul Justiției. Selecția procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire pentru ocuparea unor funcții de conducere vacante
Ministrul Justiţiei, revocat de premierul Cîţu
CSM. Minuta întâlnirii comisiei nr. 1 – procurori „Legislație și cooperare interinstituțională” din data de 2 septembrie 2021
ADR. Raportul de progres al Catalogului Național al Serviciilor Publice
Acte normative publicate în Monitorul Oficial al României – 1 septembrie 2021
ANRP. Număr record de dosare soluționate în luna august
CSM. Minuta întâlnirii comisiei nr. 2 – procurori „Resurse umane și organizare” din data de 2 septembrie 2021
Conferința „Codul Comercial Român – ediție nouă și necesară” – 23 septembrie 2021
Baroul București. Invitație la Legal Half-Marathon
MF. Proiect: Ordin privind unele prevederi aplicabile persoanelor care optează pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic
ASF. Deciziile adoptate de Consiliu în cadrul ședinței din 1 septembrie 2021
ANAF: Calendar termene depunere declarații fiscale (SEPTEMBRIE 2021)
[UPDATE: Prelungire termen de înscriere] INM. Anunț selecție seminar „Fundamental Rights and Effective Judicial Protection across Sectors. Uniformity or Diversity?”
ANAP. Standardul ocupațional „Expert achiziții publice” a fost aprobat de Autoritatea Naţională pentru Calificări