Ştiri juridice
[UPDATE: Un număr de judecători şi membri ai familiilor acestora au fost evacuaţi] FJR și AIJ își exprimă solidaritatea față de judecătorii și procurorii din Afganistan
Schoenherr și Asociații SCA a asistat Allianz-Țiriac în legătură cu contractul de închiriere privind noul sediu central al companiei de asigurări
Ministerul Transporturilor. Proiect: Ordin privind măsurile pentru sancţionarea personalului feroviar cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei
Noi reguli tranzitorii de origine pentru țările pan-euro-mediteraneene
Curtea de Apel București. Concurs pentru ocuparea posturilor de personal conex – 28 septembrie 2021
ANPC a sancționat practicile comerciale incorecte care prejudiciau clienții unei instituții bancare
Anexa la OMS/OMAI nr. 1.103/95/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase – modificare (OMS/OMAI nr. 1.747/124/2021)
Competența de soluționare a cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă (NCPC, C. muncii, L. nr. 62/2011)
SNG. Concurs pentru ocuparea unor posturi vacante de grefier cu studii superioare juridice (Curtea de Apel Suceava) − 23 octombrie 2021
Nelămurire cu privire la calitatea de subiect activ al infracţiunii. Verificarea conţinutului constitutiv al infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea (NCPP)
Excepţiile ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare (L. nr. 47/1992)
Strategia națională privind recuperarea creanțelor provenite din infracțiuni pentru perioada 2021-2025 și Planul de acțiune în perioada 2021-2025 pentru implementarea Strategiei naționale – aprobare (H.G. nr. 917/2021)
Jocul moţiunilor
Consiliul Legislativ. Avize emise – 3 septembrie 2021
CSM. Situația posturilor de judecător la data de 1 septembrie 2021
Avocatul Poporului, membru al IOI
[UPDATE: Adoptare] Guvernul României. O.U.G. pentru aprobarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, principalul act normativ inclus pe agenda ședinței din 3 septembrie 2021
- Emilian Duca și Alina Duca |
Info fiscal – August 2021
Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată (HCNSU nr. 66/2021)
UBB. Parteneriate cu universități și diverse companii americane
Hotărârea CNSU nr. 65/2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în unitățile de învățământ în contextul pandemiei de COVID-19
Acte normative publicate în Monitorul Oficial al României – 2 septembrie 2021
ADR. Lansarea proiectului „Sistem informatic pentru registrele de sănătate – RegInterMed”
Consiliul Legislativ. Avize emise – 2 septembrie 2021