Ştiri juridice
RTPR alături de Morphosis Capital și un consorțiu de investitori din Belgia la achiziția EMI Equipement Maintenance Industrie
Ministerul Educației. Comunicat privind scenariile de funcționare a școlilor
[UPDATE: Acte normative adoptate] Guvernul României. H.G. privind modificarea art. 1 din H.G. nr. 1264/2010 pentru aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” și alte acte normative incluse pe agenda ședinței din 29 septembrie 2021
Solicitarea dispunerii anulării deciziei de concediere, obligarea la reintegrarea pe postul deţinut anterior şi obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate (L. nr. 62/2011, C. muncii, NCPC)
Studiu Deloitte: 70% dintre directorii IT au accelerat strategiile de transformare a departamentelor financiare cu cel puțin un an ca urmare a pandemiei de COVID-19
Infracţiunea de contrabandă. Întrunirea tuturor elementelor de tipicitate obiectivă sau/şi subiectivă ale infracţiunii. Recurs respins ca nefondat (NCPP, L. nr. 86/2006, L. nr. 227/2015)
UNBR. A fost promulgată Legea referitoare la reducerea vârstei de pensionare a avocaților cu handicap grav
Solicitarea desfacerii căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului și exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte. Stabilirea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată (NCPC)
CDEP. Prezentarea Moţiunii de cenzură în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 septembrie 2021
Ministerul Justiției. Vizita directorului Agenției Franceze Anticorupție (AFA), care a fost însoțit de ambasadorul Franței în România și de șeful relațiilor internaționale AFA
Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 66/2021 (Comunicat): Dobânzile şi penalitățile la care se referă art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 se aplică doar la prejudiciul produs prin comiterea faptei
PSD a depus o nouă moţiune împotriva Guvernului Cîţu
[UPDATE: Desfășurarea activității] INM. Conferinţa naţională a punctelor de contact ale Reţelei naţionale de judecători – coordonatori în materia dreptului Uniunii Europene – EuRoQuod, 16-17 septembrie 2021
[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Secției pentru procurori din data de 29 septembrie 2021
Avocatul Poporului. Solicitare privind două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ
Acte normative publicate în Monitorul Oficial al României – 28 septembrie 2021
[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Secției pentru procurori în materie disciplinară din data de 29 septembrie 2021
Consiliul Legislativ. Avize emise – 29 septembrie 2021
ASF. Tarife maximale pentru RCA
MMPS. Proiect: H.G. privind modificarea H.G. nr. 81/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale
Comisia Europeană. Proiectul de monitorizare a proprietății asupra mass-mediei a fost lansat
ANAF. Proiect: Ordin pentru aprobarea competențelor de constatare a contravențiilor și de aplicare a amenzilor prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991
Decrete prezidențiale. Legea pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților și alte decrete semnate
DNA. Concurs pentru ocuparea postului vacant de procuror șef al Serviciului teritorial Brașov