Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și Codul de etică profesională și disciplină ale UNPIR – modificări (Hotărârea Congresului UNPIR nr. 2/2017)

9 oct. 2017
Vizualizari: 6317
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 Art. I din Hotărârea Congresului UNPIR nr. 2/2017

Conform art. I pct. II, Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, prevăzut în anexa nr. II la hotărâre, se modifică și se completează după cum urmează:

 

Art. 14 din Codul de etică (modificat prin Hotărârea Congresului UNPIR nr. 2/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 14 prevedea următoarele:

„Art. 14

Este interzisă orice faptă de concurență neloială săvârșită de membrii Uniunii prin:

a) prezentarea de date și informații incorecte și/sau incomplete cu privire la ei înșiși și/sau la capabilitățile lor profesionale și care să fie susceptibile de a induce în eroare terții interesați;

b) plata, direct sau indirect, către o terță parte a unui comision, a unei compensații sau a altui beneficiu cu scopul obținerii unei numiri într-un dosar;

c) primirea, direct sau indirect, din partea unei terțe părți a unui comision, a unei compensații sau a altui beneficiu pentru acordarea de avantaje din poziția conferită prin numirea într-un caz;

d) racolarea de personal, respectiv oferta agresivă de angajare a practicienilor în insolvență asociați, colaboratori sau salarizați ori a altor angajați-cheie ai unui concurent;

e) racolarea clientelei, personal sau prin intermediul altor persoane, prin folosirea unor practici și metode contrare uzanțelor oneste;

f) divulgarea, achiziționarea sau folosirea unei informații confidențiale de către un practician în insolvență sau de către colaboratori ori angajați ai acestuia fără consimțământul deținătorului legitim și într-un mod contrar uzanțelor cinstite;

g) încheierea de contracte prin care un practician în insolvență asigură serviciile sale unui creditor în mod avantajos, fie pentru a concura cu ceilalți practicieni în insolvență prin prețuri reduse, fie pentru a determina creditorul să racoleze și alți clienți pentru practicianul în cauză;

h) comunicarea sau răspândirea în public de către un practician în insolvență de afirmații asupra firmei sale sau activității acesteia, menite să inducă în eroare și să îi creeze o situație de favoare în dauna unor concurenți;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

i) comunicarea, chiar dacă este făcută confidențial, sau răspândirea de către un practician în insolvență de afirmații mincinoase relative la un concurent sau asupra serviciilor sale, afirmații de natură să dăuneze bunului mers al activității practicianului în insolvență concurent;

j) oferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit ori nemijlocit – de daruri sau de alte avantaje asociatului, colaboratorului ori salariatului unui practician în insolvență pentru ca aceștia să divulge informații confidențiale sau procedeele de lucru, pentru a cunoaște ori a folosi clientela concurentului sau pentru a obține alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent;

k) deturnarea clientelei unui practician în insolvență prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel practician;

l) concedierea sau atragerea unor asociați, colaboratori ori salariați ai unui practician în insolvență în scopul înființării unei entități concurente care să capteze clienții acelui practician sau angajarea asociaților, colaboratorilor ori salariaților unui practician în insolvență în scopul dezorganizării activității sale;

m) folosirea fără drept a unei firme, denumiri, embleme sau mărci de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt practician în insolvență sau cu o altă formă asociativă de exercitare a profesiei;

n) producerea în orice mod, punerea în circulație, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor servicii sau publicații purtând mențiuni false privind denumirea, firma, emblema ori marca unui practician în insolvență sau alte tipuri de proprietate intelectuală, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți practicieni în insolvență și pe creditori;

o) depunerea sau acceptarea, în mod repetat, de oferte de onorariu care nu îndeplinesc prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G.”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 14 dispune următoarele:

Art. 14

(1) Constituie concurență neloială practicile comerciale ale formei de organizare care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață.

(2) Sunt interzise practicile de concurență neloială, după cum urmează:

a) denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către o formă de organizare sau reprezentantul/angajatul său de informații care nu corespund realității despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natură să îi lezeze interesele;

b) deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva formă de organizare a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora și a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei forme;

c) orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață”.

 

Art. 15 din Codul de etică (modificat prin Hotărârea Congresului UNPIR nr. 2/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 15 prevedea următoarele:

„Art. 15

Este interzisă orice formă de folosire a practicii anticoncurențiale de către membrii UNPIR, sub sancțiunea excluderii din profesie, după cum urmează:

a) încheierea de acorduri privind împărțirea pieței serviciilor profesionale, cu excepția acordurilor înscrise în Registrul UNPIR;

b) participarea, în mod concertat, prin oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte, pentru achiziționarea de servicii profesionale;

c) limitarea sau împiedicarea accesului la clientelă și a libertății exercitării concurenței profesionale oneste între practicieni;

d) solicitarea decontării din fondul de lichidare a unui onorariu mai mare decât cel din propria ofertă financiară în baza căruia a fost desemnat într-o procedură conform art. 19 alin. (2) sau (21) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza art. 57 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 15 dispune următoarele:

„Art. 15

(1) Constituie practică anticoncurențială, conform Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și sunt interzise orice înțelegeri între forme de organizare, decizii ale asociațiilor de forme de organizare și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:

a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;
b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;
c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;
d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;
e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

(2) Interdicția prevăzută la alin. (1) nu se aplică înțelegerilor sau categoriilor de înțelegeri între forme de organizare, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociațiilor de forme de organizare, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în același timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată;
b) impun formelor de organizare în cauză doar acele restricții care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;
c) nu oferă formelor de organizare posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză”.

 

Art. 41și 412 din Codul de etică (modificat prin Hotărârea Congresului UNPIR nr. 2/2017)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 41 se introduc două noi articole, articolele 411 și 412, cu următorul cuprins:

„Art. 411

Membrii Uniunii au obligația de a nu depune sau accepta, în mod repetat, oferte de onorariu care nu îndeplinesc prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G.

Art. 412

Membrii Uniunii au obligația de a nu solicita decontarea din fondul de lichidare a unui onorariu mai mare decât cel din propria ofertă financiară în baza căruia a fost desemnat într-o procedură conform art. 19 alin. (2) sau (21) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza art. 57 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare”.

 

Art. 46 din Codul de etică (modificat prin Hotărârea Congresului UNPIR nr. 2/2017)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 46 se abrogă.

 

Art. II din Hotărârea Congresului UNPIR nr. 2/2017

Conform art. II, Hotărârea Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și a Codului de etică profesională și disciplină ale Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.007 din 15 decembrie 2016, precum și cu modificările și completările aduse prin respectiva hotărâre, va fi republicată în M. Of. al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și Codul de etică profesională și disciplină ale UNPIR – modificări (Hotărârea Congresului UNPIR nr. 2/2017) was last modified: octombrie 25th, 2017 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.