Statul de drept democratic în timpul pandemiei de COVID-19

6 mai 2020
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 418

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Criza determinată de pandemia de COVID-19 a generat schimbări sociale și economice importante, afectând toate generațiile și zeci de milioane de oameni de pe toate continentele. Ea s-a repercutat și asupra statului de drept și în special asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Gravitatea crizei este greu de pus la îndoială, deși specialiști de prestigiu exprimă, adeseori, opinii foarte diferite nu doar cu privire la dimensiunile pandemiei, ci și cu privire la cauzele ei – naturale sau artificiale -, precum și la posibilitatea dispariției ei într-o perspectivă mai mult sau mai puțin apropiată.

Declararea stării de urgență în România a fost, fără îndoială, necesară ținând seama de dimensiunea crizei și de posibilitatea de amplificare a ei, deși trebuie să recunoaștem că în țara noastră, ca și în alte state din zona noastră geografică, ea nu s-a manifestat cu aceeași intensitate ca și în Italia, Spania, Franța, Germania sau Anglia. Autoritățile române nu aveau cum să anticipeze asupra modului de manifestare a crizei în spațiul nostru geografic și mai ales asupra dimensiunilor ei. De aceea considerăm că decretele de declarare a stării de urgență au avut o legitimare deplină, iar măsurile luate au fost promovate cu intenția de a limita efectele negative ale crizei.

Conferința națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a VIII-a, ON-LINE

Gestionarea crizei de către autoritățile guvernamentale nu s-a aflat însă la nivelul implicat de starea excepțională creată și de necesitatea de a păstra un echilibru între limitările impuse de aceasta și imperativul respectării în limite raționale a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Multe măsuri au avut un caracter arbitrar și insuficient fundamentate juridic.

O situație aparte este reprezentată de cele 10 ordonanțe militare care au fost promovate în executarea decretelor prezidențiale de declarare a stării de urgență. Unele dintre aceste ordonanțe sunt de o ambiguitate și lipsă de precizie ce ține de domeniul evidenței, împrejurare ce a prilejuit interpretări diferite din partea organelor de poliție și jandarmerie. Întrebarea care se poate pune este aceea dacă atare ambiguități au fost strecurate în ordonanțele militare cu intenția de a crea un „spațiu favorabil” pentru abuzurile administrative sau din neștiință, ceea ce echivalează cu necompetența emitenților acestor ordonanțe. Iar pentru ca buna noastră credință să nu fie pusă la îndoială se impun câteva exemple concrete.

Ordonanța militară nr. 3 din 24 martie 2020 a impus unele restricții semnificative în privința unor drepturi fundamentale ale cetățenilor, abordare ce s-a realizat și în alte țări democratice. Însă măsura în care au procedat autoritățile române este cu totul surprinzătoare și generează multe semne de întrebare. Astfel, de pildă, ordonanța menționată interzice circulația tuturor persoanelor în exteriorul locuinței/gospodăriei, în afara excepțiilor stricte determinate. Printre aceste excepții se enumeră și deplasările scurte în apropierea locuințe sau gospodăriei. Asemenea formulări legale sunt de o mare relativitate; ce semnnifică sintagma în „apropierea locuinței/gospodăriei”? Responsabili administrativi, de la diferite niveluri, au explicat că această formulă trebuie raportată la plimbările în jurul casei sau blocului. Această interpretare nu este în strictă concordanță cu textul.

O formulă la fel de nefericită este și cea referitoare la „deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale”. Ordonanța nu face nicio determinare cu privire la faptul că o atare deplasare poate fi făcută numai în apropierea locuinței sau pe strada în care se află domiciliu persoanei. Aceasta înseamnă că deplasarea se poate face într-un spațiu mai larg, ceea ce este și firesc pentru că cetățeanul nu poate găsi, în toate cazurile, produsele de care are nevoie în imediata apropiere a locuinței. Cu toate acestea s-au întâlnit cazuri în care organele administrative de control au dat o interpretare restrictivă normei menționate. Aceeași formulare largă o întâlnim și în cazul excepției privitoare la „realizarea de activități agricole”. Ordonanța nu face nici de data aceasta vreo referire privitoare la spațiul în cadrul căruia se poate efectua o atare deplasare sau la apartenența persoanei la o societate agricolă. În aceste condiții, interpretările agenților însărcinați cu aplicarea legii au fost diferite, situație care nici nu credem că le este imputabilă, atâta timp cât nici conducerea Ministerului de Interne nu exprimă un punct de vedere corect și lipsit de ambiguități, ci dimpotrivă a favorizat interpretările difeite.

Restricții de genul celor menționate există și în alte țări democratice, dar reglementările din acestea au fost mai precise. Astfel, cu titlu de exemplu, menționăm că nici în Spania nu sunt permise deplasările nejustificate, iar unele trebuie realizate în apropierea locuinței, respectiv la o distanță nu mai mare de un km. O asemenea limitare, care are de partea sa atributul rigorii, putea să fie făcută și de către autoriățile administrative române. Nu au făcut-o deși au fost adoptate până în prezent un număr de 10 ordonanțe.

În schimb, autoritățile române au excelat prin „rigoare” atunci când au determinat limitele minime și maxime ale sancțiunii contravenționale ce poate fi aplicată pentru încălcarea dispozițiilor ordonanțelor militare. Într-o stare de urgență, care este asimilată adeseori, nu fără orice temei, cu starea de război severitatea legii este legitimă. Dar această legitimitate nu trebuie să depășească limitele rezonabilului și să reprezinte o nesocotire gravă a drepturilor omului. Limitele amenzii stabilite pentru încălcarea dispozițiilor din ordonanțele militare depăseșc cu mult posibilitățile efective de plată ale multor dintre cetățenii noștri. Mass-media a subliniat că aceste amenzi, cu limite între 2.000 și 20.000 de lei, sunt greu de întâlnit în alte țări. Cum ar putea plăti o asemenea amendă un pensionar cu o pensie minimă de 700 de lei?; ar trebui foarte mulți ani ca să poată economisi pentru a plăti o amendă medie ca să nu spunem una maximă. Din păcate au fost cazuri practice de aplicare a unor asemenea sancțiuni unor persoane în vârstă și cu venituri extrem de reduse. Excesele sunt cunoscute. De altminteri, inconsistența unei asemenea reglementări rezultă și din faptul că inițial autoritățile administrative au optat pentru o soluție mai blândă, poate prea plândă, dar oricum mai rațională, în care minimul amenzii era de doar 100 de lei.

Unele dintre soluțiile promovate de autoritățile administrative competente au fost discutabile și sub aspectul oportunității. Semnificative din acest punct de vedere sunt prevederile privitoare la deplasarea persoanelor de peste 65 de ani. Avem în vedere cu deosebire forma inițială a ordonanței nr. 3, care restricționa deplasarea persoanelor în vârstă în afara orelor 11-13. Nu doar că aceste norme instituie o discriminare nepermisă, după părerea noastră, nici chiar în stare de urgență, dar efectul urmărit nu a fost cel scontat, ci dimpotrivă unul în mod evident contrar (aglomerație la magazine, în piețele de alimente, etc.). Asemenea soluții au generat multe nemulțumiri în rândul persoanelor în vârstă, persoane care s-au simțit neglijate, ignorate și aduse într-o stare de inferioritate față de ceilalți cetățeni. Ce ne mai poate surpinde azi când personalități internaționale marcante fac referiri la faptul că sunt prea mulți pensionari. Se pare că trăim un timp al „accelerării istoriei” în care suprimarea unor drepturi sau restrângerea lor până la lipsirea de substanță nu va mai reprezenta o mare surpriză.

Lipsa de consecvență a autorităților administrative s-a manifestat și în privința controlului exercitat la punctele de frontieră ale țării, permițânu-se intrarea în țară a unor cetățeni români fără adoptarea unor măsuri de protecție corespunzătoare. Afluxul de persoane din perioada sărbătorilor de Paște a îngreunat, trebuie să recunoaștem, activitatea organelor de ordine competente. Dar ceea ce este greu de înțeles este felul în care s-a permis deplasarea în perioada stării de urgență a unui număr impresionant de cetățeni pentru lucrări agricole în străinătate. Este adevărat că peste noapte o ordonanță militară a fost adoptată spre a legitima atare deplasări. Dar toate acestea s-au realizat fără a se respecta regulile de deplasare în țară și de distanțare socială impuse de ordonanțe. Ce să mai înțeleagă cetățeanul obișnuit: faptul că el nu se poate deplasa decât în anumite condiții, iar uneori numai în jurul locuinței, în timp ce pentru alți cetățeni se organizează deplasări în străinătate cu mijloace de transport auto, feroviare și aeriene. Iar lucru acesta se face pentru că avem un exces de forță de muncă necalificată sau pentru că nu avem capacitatea de a genera locuri de muncă în România? Asemenea deplasări nu generează niciun pericol de răspândire a COVID-19 dar un atare pericol există în cazul persoanelor în vârstă și a altor cetățeni?

Criza COVID-19 are și efecte nefavorabile cu referire la starea de sănătate a populației care timp îndelungat este lipsită de posibilitatea de a se recrea și de a realiza plimbările atât de necesare pentru persoanele cu anumite afecțiuni, cum sunt cele cardiovasculare, și pentru care medicii recomandă plimbări zilnice de câțiva kilometri. La nivelul întregii societăți s-a creat o stare de „presiune” generată de incertitudilie generate de durata pandemiei și de pericolul de perpetuare a rstricțiilor.

Efectele economice ale crizei sunt și ele greu de prevăzut, dar apariția acestora nu se mai lasă așteptată. Unele autorități se manifestă de o așa manieră încât generează impresia că ea este așteptată cu „mult interes”. Într-un atare context nu putem să nu remarcăm că autoritățile noastre guvernamentale chiar de la preluarea puterii au sugerat criza și au declanșat o adevărată campanie împotriva politicilor de majorare a salariillor și a pensiilor promovate de guvernul precedent. Frecventele declarații publice ale ministrului finanțelor și ale ministrului muncii sunt o dovadă a unei atare „epidemii”. Din păcate mass-media, dar în special unele posturi de TV, organizează aproape zilnic discuții pe tema pensiilor, discuții care par a fi utile, dar exagerate mai ales acum în timpul crizei de COVID-19.

Considerațiile de față sunt departe de a epuiza problematica examinată, dar ceea ce este cert este faptul că în perioada de criză s-a creat un climat care tinde la subminarea sau fragilizarea statului de drept ori la aplicarea distorsionată a ordonanțelor militare.

Realitatea invederată nu este doar una națională, ci una planetară. Doar așa se explică aserțiunile doameni Michelle Bachelet, Înalt Comisar ONU pentru Drepturile Omului (fost președinte a Republicii Chile), făcute în urmă cu doar câteva zile. Domnia sa remarca, printre altele, că: „Dată fiind natura excepțională a crizei, este clar că statele au nevoie de puteri suplimentare pentru a face față. Cu toate acestea, dacă statul de drept nu este respectat, situația de urgență sanitară riscă să devină o catastrofă pentru drepturile omului, ale cărei efecte nefaste vor depăși cu mult pandemia însăși”. Înaltul demnitar ONU a mai remarcat că „Guvernele nu ar trebui să se folosească de puteri de urgență ca de o armă pentru a reduce la tăcere opoziția, a controla populația sau chiar a rămâne la putere”, a avertizat oficialul ONU.

Videoconferința regională de insolvență Buzău

Considerațiile Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului sunt binevenite într-o epocă de pandemie în care tentațiile de exagerare și interpretare excesivă a normelor adoptate în timpul crizei nu lipsesc în multe țări membre ale comunității internaționale, mai ales în cele cu o democrație ceva mai fagilă. Aceasta nu trebuie să ne conducă însă la încurajarea unor tendințe ce se manifestă în societatea noastră de către persoane certate cu legea, chiar de persoane cu cazier judiciar, de a produce dezordine, furturi, violuri și acte de o violență excesivă. Asemenea tendințe au fost încurajate poate într-un trecut nu prea îndepărtat. De aceea, în acest context nu putem să nu apreciem acțiunile prompte ale organelor noastre de ordine care au acționat, cel mai adesea, în litera și spiritul legii. Iar o atare reacție trebuie încurajată, întrucât fără o ordine publică solidă progresul social și economic al unei națiuni este greu de imaginat.

Înlocuirea stării de urgență cu starea de alertă ar putea perpetua unele din reglementările promovate prin ordonanțele militare amintite (circulația în afara localităților, deplaările persoanelor în vârstă, etc.). Or, în această perspectivă o reconsiderare a lor ar fi indispensabilă, spre a elimina unele interpretări abuzive. Astfel cum am arătat actualele normativizări sunt departe de a demonstra un profesionalism adecvat, ci dimpotrivă lipsa lui. Normele juridice nu pot fi interpretate după bunul plac al unui decident politic sau administrativ, altminteri statul de drept democratic rămâne o axiomă fără niciun suport real. Un decident, indiferent care este el și indiferent de locul pe care îl ocupă în ierarhia instituțiilor publice nu poate oferi interpretări peste litera legii, astfel cum din păcate s-a întâmplat practic și în cazurile examinate mai sus. Ordonanțele militare în număr de 10 puteau aduce și corectivele dorite. De ce nu s-a procedat astfel și s-a lăsat loc larg deschis pentru interpretări arbitrare, fără ca cetățeanul să se poată în unele cazuri justifica, pentru că altminteri risca o amendă considerabilă sau poate chiar mai mult decât atât? În mod cert, nu este vorba de meritocrație, ci, astfel cum afirma recent profesorul Andrei Marga, poate cu un anumit accent de exagerare, de „prostocrație” (Cotidianul din 3 mai 2020). Reflectând asupra acestei constatări mi-am amintit de spusele poetului și scriitorului spaniol Francisco Quevedo, care, remarca, în urmă cu patru secole, că acolo „unde este puțină justiție, este periculos să ai dreptate”.

Statul de drept democratic în timpul pandemiei de COVID-19 was last modified: mai 5th, 2020 by Ioan Leș

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Ioan Leș

Ioan Leș

Este doctor în drept din anul 1977 în domeniul dreptului procesual civil, cu o vastă experiență profesională în domeniul juridic, dar și politic și diplomatic, autor a peste 40 de tratate, cursuri şi monografii în domeniul ştiinţelor juridice și a peste 125 de articole şi comentarii de jurisprudenţă.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter