Eveniment [CUM A FOST] Stat de drept vs. stat de medicină. Neconstituționalitatea unor norme ale „noii normalități” juridice – Timișoara, 28 mai. Florentin Țuca și prietenii din Universul Juridic

1934       0

[CUM A FOST] Stat de drept vs. stat de medicină. Neconstituționalitatea unor norme ale „noii normalități” juridice – Timișoara, 28 mai. Florentin Țuca și prietenii din Universul Juridic 📅 28 mai 2021 Timișoara [CUM A FOST] Stat de drept vs. stat de medicină. Neconstituționalitatea unor norme ale „noii normalități” juridice – Timișoara, 28 mai. Florentin Țuca și prietenii din Universul Juridic

Data 28 mai 2021
Locația Amfiteatrul A01, Universitatea de Vest Timișoara, Bulevardul Vasile Pârvan 4

Timișoara nu s-a dezmințit nici de această dată, o generație de lideri din profesiile juridice și cadre didactice ale Facultății de Drept au stat la pupitrul evenimentului nostru, derulat în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara.

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, domnul prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, a adresat audienței un mesaj înregistrat, întrucât, din păcate, la ora evenimentului, Domnia Sa nu a putut participa la dezbaterea noastră.

Decanul Baroului Timiș, domnul av. dr. Sergiu I. Stănilă, s-a adresat auditoriului în numele colegilor avocați.

S-au exprimat puncte de vedere extrem de interesante și argumentate din partea doamnei conf. univ. dr., av. Lavinia Tec, care a prezentat cartea domnului av. Florentin Țuca, Managing Partner al Casei de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații din București, și a subliniat câteva idei pe care autorul le-a abordat în paginile acesteia.

Foarte interesantă a fost prezentarea doamnei conf. univ. dr., av. Laura Stănilă, care a pregătit, cu argumente pertinente și citate din autori consacrați, alocuțiunea pe care a susținut-o în fața audienței.

A fost, din nou, încântător domnul conf. univ. dr., av. Cristian Clipa, care a subliniat câteva dintre ideile sale, prezentând auditoriului puncte de vedere foarte apreciate de cei prezenți.

Domnul conf. univ. dr., av. Lucian Bojin, și domnul prof. univ. dr., av. Ioan Chelaru, și-au susținut, de asemenea, punctele de vedere, argumentând necesitatea lecturării cărții Adevărul în căutare de minister.

În final,  au fost trasate și concluziile cu privire la acest ultim popas din cea de-a doua etapă din cadrul ediției a II-a a proiectului „Florentin Țuca și prietenii din Universul Juridic”, care a cuprins, de această dată, Oradea, Arad și Timișoara.

Participanții au avut deosebita plăcere de a le fi semnate volumele proprii de către autor.

Încheiem, cu dezbaterea de la Timișoara, cea de-a doua ediție a proiectului nostru itinerant, urmând a reveni în perioada imediat următoare cu cea de-a treia ediție a acestuia.

Mulțumim partenerilor evenimentului nostru:  Alpha BankTudor. Personal TailorWolters Kluwer România, Alexandrion Grup, Avincis.

Stat de drept vs. stat de medicină. Neconstituționalitatea unor norme ale „noii normalități” juridice - Timișoara, 28 mai. Florentin Țuca și prietenii din Universul Juridic


Universitatea de Vest din Timișoara, Amfiteatrul A01, va găzdui vineri, 28 mai 2021, începând cu ora 12.00, dezbaterea „Stat de drept vs. stat de medicină. Neconstituționalitatea unor norme ale «noii normalități» juridice”, organizată de Grupul editorial Universul Juridic, dezbatere ocazionată de lansarea lucrării Adevărul în căutare de minister, semnată de avocatul Florentin Țuca, Managing Partner al Casei de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații din București.

Evenimentul îi are ca parteneri pe Alpha BankTudor. Personal TailorAlexandrion GrupWolters Kluwer România.

Florentin Țuca nu este doar un lider al generației sale, ci și un reputat profesionist, un avocat care strălucește de fiecare dată când vremea și vremurile îi permit. Am descoperit, cei care îi urmărim expunerile publice și scrierile, personalitatea unui filozof prin excelență. Este o constatare obiectivă, rezultată și dovedită cu prisosință prin prisma ideilor exprimate în dezbateri juridice sau evenimente profesionale, a disertațiilor susținute în fața studenților facultăților de drept, a schimburilor de replici cu colegii avocați și cu alți reprezentanți ai comunității juridice și nu numai.

Proiectul „FLORENTIN ȚUCA ȘI PRIETENII DIN UNIVERSUL JURIDIC” este unul care încununează toate acestea, dorind să aducă vibrație și culoare în zona juridică, atât de încărcată și chiar lovită uneori din toate direcțiile. Pretextul nostru îl reprezintă apariția lucrării Adevărul în căutare de minister, pe care o lansează autorul Florentin Țuca.

Speakeri:

1. Av. dr. Sergiu I. Stănilă, Decan, Baroul Timiș

2. Conf. univ. dr., av. Cristian Clipa, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

3. Conf. univ. dr., av. Lavinia Tec, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

4. Conf. univ. dr., av. Laura Stănilă, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

5. Conf. univ. dr., av. Lucian Bojin, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

*Evenimentul va putea fi urmărit și în format fizic, în fiecare locație afișată. Accesul în sală este gratuit și se face pe bază de înscriere, în formularele dedicate fiecărui eveniment, în limita locurilor disponibile și cu respectarea condițiilor de distanțare fizică impuse de reglementările sanitare. În acest moment, numărul maxim de persoane acceptate în interior este de 50. Înscrierile vor fi oprite după atingerea acestui număr.

 

Pachet participanți:

– 3 luni acces la abonamentul Universul Juridic Premium;

– acces la înregistrarea video a evenimentului;

– 30 de zile acces la unul dintre produsele Wolters Kluwer în funcție de discuțiile cu reprezentanții companiei;

– discuție personalizată cu un reprezentant zonal Alpha Bank și consiliere pentru accesarea produselor dedicate profesiilor liberale, cu costuri și comisioane personalizate.


Cu ocazia acestui eveniment, Grupul editorial Universul Juridic pune la dispoziția specialiștilor din domeniu un voucher în valoare de 50 lei.
Cod Voucher: fiiprofesionistUJ50 
Voucherul poate fi utilizat pentru achiziția de pe site-ul www.ujmag.ro a cărților apărute sub egida Editurii Universul Juridic. Regulamentul și modul de utilizare al voucherului îl găsiți aici.

 

Pentru acordarea punctelor de pregătire profesională vă rugăm ca în formularul de mai jos să selectați corect și complet profesia. În caz contrar, există posibilitatea de a nu se acorda. Adresa de email înscrisă în formular nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu asterisc (*) sunt obligatorii. Oricare altă profesie pe care o dețineți/exercitați, vă rugăm să o includeți în câmpul Observații.

Utilizator 1
Utilizator 2
Utilizator 3
Utilizator 4
Utilizator 5
Utilizator 6
Utilizator 7
Utilizator 8
Utilizator 9
Utilizator 10

* Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc.
Logarea dumneavoastră în platforma evenimentului sau orice corespondență din partea reprezentanților Universul Juridic, precum și participarea dumneavoastră la eveniment semnifică acceptarea termenilor și condițiilor privind organizarea acestuia. Astfel, vă exprimați acordul pentru procesarea datelor cu caracter personal de către Universul Juridic pentru a primi informații cu privire la acest eveniment/alte evenimente Universul Juridic, oferte și/sau prezentări ale Universul Juridic, dar și newsletter. Totodată, vă dați acordul și față de folosirea fotografiilor și/sau înregistrărilor video și posibila apariție a imaginii dumneavoastră în materialele filmate/fotografice, destinate diseminării pe canalele arătate.

[CUM A FOST] Stat de drept vs. stat de medicină. Neconstituționalitatea unor norme ale „noii normalități” juridice – Timișoara, 28 mai. Florentin Țuca și prietenii din Universul Juridic was last modified: mai 28th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: