Standarde minimale pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior şi a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare – Comisia de ştiinţe juridice

9 ian. 2017
Vizualizari: 975

Standarde minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare

Comisia de științe juridice

1. Definiții, condiții și proceduri

Cărțile (tratate, monografii, cursuri universitare, traduceri, teze de doctorat etc ) publicate la edituri din țară se iau în considerare numai dacă au apărut la edituri cu prestigiu recunoscut din România (categoria A2) sau la edituri din România acreditate de Consiliul Național al Cercetării Științifice (categoria B).

Cărțile (tratate, monografii, cursuri universitare, traduceri, teze de doctorat etc.) publicate la edituri din străinătate se iau în considerare numai dacă au apărut la edituri internaționale de prestigiu (v. mai jos Lista limitativă 1), la edituri de prestigiu din străinătate (v. mai jos Lista exemplificativă 2) sau la edituri din străinătate cu peer review.

Nu se iau în considerare cărțile apărute la edituri (din țară sau din străinătate) din categoriile de mai sus, decât dacă sunt specializate în publicare de carte juridică. Cărțile apărute în colecțiile de profil juridic ale editurilor generaliste din categoriile de mai sus se iau în considerare numai dacă respectiva colecție numără cel puțin opt titluri apărute în cei cinci ani premergători apariției cărții candidatului. Nu sunt considerate edituri din străinătate cele din Republica Moldova.

Lista 1 – Edituri internaționale de prestigiu

Brill – http://www.brill.com

C.H. Beck Verlag – http://www.beck.de

Cambridge University Press – http://www.cambridge.org/us/academic

Columbia University Press – https://cup.columbia.edu

Dalloz – http://www.dalloz.fr

Duke University Press – https://www.dukeupress.edu

Duncker & Humblot Berlin – http://www.duncker-humblot.de

Editions Bruylant – http://fr.bruylant.larciergroup.com și http://en.bruylant.larciergroup.com

Economica Paris http://www.economica.fr

Editions du Conseil de l’Europe/ Council of Europe Publishing – https://book.coe.int/eur/en/

Edward Elgar – http://www.e-elgar.com

Eleven International Publishing – https://www.elevenpub.com/home

Hart Publishing-Bloomsbury http://www.bloomsburyprofessional.com/uk/hart

Intersentia – http://intersentia.com

Vittorio Klostermann – http://www.klostermann.de

Lextenso éditions (include LGDJ și Montchrestien) – http://www.lextenso-editions.fr

LexisNexis (grupul RELX, fost Reed Elsevier) – http://www.lexisnexis.com/en-us/gateway.page

Harvard University Press – http://www.hup.harvard.edu

Manz – http://www.manz.at/home.html

Nomos – http://www.nomos.de

Palgrave-Macmillan – http://www.palgrave.com/gb/

Routledge – https://www.routledge.com

Oxford University Press – http://global.oup.com/?cc=ro

Presses Universitaires de France – https://www.puf.com

Schulthess Zürich – https://www.schulthess.com/verlag

Springer – http://www.springer.com/de

Sweet&Maxwell – http://www.sweetandmaxwell.co.uk

Taylor & Francis http://taylorandfrancis.com

TMC Asser Press – http://www.asser.nl

Wolters Kluwer – http://wolterskluwer.com (include și Carl Heymanns – http://www.carl-heymanns.de/index.php?id=2)

Yale University Press – http://yalebooks.com

 

Lista 2 – Edituri de prestigiu din străinătate

În această categorie intră editurile care întrunesc următoarele condiții: aplică o procedură clară de peer review în vederea publicării (i.e. publicarea materialelor numai după aprobarea lor de către experți în domeniu, stabiliți de editură din propriul comitet științific sau dintre experții independenți); au vizibilitate și recunoaștere internațională, asigurată prin publicarea unor autori de referință, distribuție globală și prezența în biblioteci universitare și ale institutelor de cercetare de prestigiu; a unui sit internet care să prezinte aceste informații. Cu titlu exemplificativ, pot fi incluse în această categorie:

Armand Colin – http://www.armand-colin.com/les-livres/thematique/economie-et-science-politique/thematique/droit

Aracne Editrice (italia) – http://www.aracneeditrice.it/aracneweb/

C.F.Mueller Verlag – http://www.cfmueller.de

Editios Cujas – http://www.cujas.fr

Editions Erès – http://www.editions-eres.com/nos-auteurs/49081/association-internationale-de-droit-penal

Editions Gallimard – http://www.gallimard.fr

Editions Pedone – http://www.pedone.info

Editions du Seuil – seuil.com

Europa Law Publishing – http://www.europalawpublishing.com/EN/home

Giapichelli Editore – http://www.giappichelli.it/

Giuffrè Editore – http://www.giuffre.it

Jovene Editore – http://jovene.it

Marcial Pons (Spania) – http://www.marcialpons.es

Mohr-Siebeck Verlag – https://www.mohr.de/en

Presses Universitaires de Strasbourg – http://pus.unistra.fr

Presses Universitaires de Grenoble – http://www.pug.fr/theme/5/Droit

Simone Editore – http://www.simone.it

Wiley – http://eu.wiley.com/WileyCDA/Section/index.html (include Blackwell)

Wilson&Lafleur – http://www.wilsonlafleur.com/wilsonlafleur/Default.aspx

Bazele de date internaționale recunoscute sunt următoarele:

Nr. crt.Denumirea bazei de dateAdresa web
1.ISI Web of Knowledgewww.webofknowledge.com
2.Scopuswww.scopus.com
3.EBSCOwww.ebscohost.com
4.CEEOLwww.ceeol.com
5.SpringerLinkwww. springerlink. com
6.Science Directwww. sciencedirect.com
7.West Lawwww.westlaw.com
8.Franciswww.csa.com
9.Doctrinalwww.doctrinal.fr
10.Hein Onlinewww.heinonline.org
11.JSTORwww.jstor.org
12.Lexis Nexiswww. lexisnexis.com
13.ProQuestwww.proquest.com
14.Perseewww.persee.fr
15.ERIH Plusdbh.nsd.uib.no/publiseringskanaler/erihplus
16.KVKwww.kvk.bibliothek.kit.edu
18.Worldcatwww/worldcat.org

 

– Prin reviste științifice de prestigiu în domeniul științelor juridice se înțeleg periodicele de specialitate din țară (acreditate) și din străinătate care au colegiu redacțional, procedură de selecție peer review a materialelor primite la redacție, rezumate și cuvinte cheie într-o limbă de largă circulație internațională pentru toate studiile și articolele pe care le publică, site internet detaliind aspectele de mai sus, respectă frecvența de apariție declarată și sunt indexate în minimum două dintre bazele de date internaționale recunoscute. Nu sunt considerate reviste din străinătate cele din Republica Moldova.

– O publicație sau o citare se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.

– Pentru edițiile a doua și următoarele ale unei publicații se acordă jumătate din punctajul menționat în tabelul de mai jos (la indicatorul I.1 sau, după caz, I.2), însă numai dacă este vorba de o ediție revizuită, completată sau adăugită.

Citarea unui titlu raportat de candidat se punctează o singură dată, indiferent de câte ori este citată într-o carte, într-un studiu, articol, capitol de volum colectiv, o recenzie etc. aparținând cu necesitate altui autor.

– Pentru publicații (cursuri universitare, tratate, monografii, articole, studii etc.), punctajul menționat în tabelul de mai jos (la indicatorii I 1-I 4) se acordă integral numai dacă lucrarea este elaborată în calitate de autor unic. Pentru lucrările realizate în colectiv, dacă se poate stabili contribuția fiecărui coautor, punctajul se acordă proporțional cu contribuția respectivă (spre exemplu, candidatul care are o contribuție de 60/% la elaborarea unui curs universitar va primi 6 puncte din maximul de 10), iar dacă nu se poate stabili contribuția fiecărui coautor, punctajul menționat în tabelul de mai jos se va împărți la numărul de coautori (de exemplu, în cazul unui curs universitar elaborat sub forma unei opere indivizibile de către 2 coautori, fiecare coautor va primi 5 puncte din maximul de 10).

– prin Tratat se înțelege o lucrare de amploare (minim 500 de pagini, corespunzând la 1.500.000 de caractere fără a număra spațiile), ce acoperă integral un domeniu sau subdomeniu al științelor juridice, analizând, de o manieră completă, informația obiectiv relevantă și accesibilă în dreptul intern și în dreptul comparat, conținând sinteze teoretice și practice utile și propunând soluții de lege ferenda temeinic argumentate.

– prin Monografie se înțelege o lucrare de cercetare aprofundată inter- și intradisciplinară a unui subiect de actualitate teoretică și practică dintr-un domeniu al științelor juridice, rezultat al unei analize de drept intern, de drept comparat și a teoriilor emise, ale cărei concluzii să poată duce în mod real la progresul cunoașterii în materie.

– prin Curs universitar se înțelege o lucrare care acoperă întreaga tematică a obiectului de studiu predat/vizat de candidat, astfel cum apare în curricula facultății, indiferent dacă materia respectivă este structurată într-un semestru sau în mai multe, menită a furniza viitorului jurist strict informația esențială asupra stadiului actual al legislației, practicii și literaturii de specialitate în materie, cu practicarea, acolo unde este cazul, metodei comparatiste.

– Prin Practică sau/și Legislație comentată se înțelege cărți în care practica sau/și legislația este abordată complex: analize teoretice și practice întemeiate pe observarea dreptului comparat, utilizând referiri și trimiteri bibliografice la legislația, practica și literatura de specialitate din țară și străinătate și propunând fundamentat soluții de lege lata și de lege ferenda.

– Prin Traduceri de cărți se înțelege publicarea în țară, în condițiile menționate la Cărți, a transpunerilor în limba română a unor cărți cu tematică juridică apărute la edituri internaționale de prestigiu, la edituri de prestigiu din străinătate sau la edituri din străinătate cu peer review, însoțite de un studiu introductiv în care se demonstrează importanța lucrării traduse pentru mediul juridic românesc, expune stadiul internațional și intern al problematicii tratate de aceasta, precizează detaliile concrete ale efectuării traducerii (bibliografie, metodă utilizată etc.). Traducerile unor cărți mai vechi de anul 1950 sunt punctate numai dacă vizează lucrări reeditate după acest an în editurile internaționale menționate mai sus. Se punctează și traducerile de cărți din limba română într-o limbă de circulație internațională, dacă respectă cumulativ toate condițiile și apare într-una din editurile internaționale menționate mai sus.

– Prin Îndrumare practice se înțelege adunări/grupări de practică sau/și legislație incidentă(-e) într-o tematică propusă, cu referiri și trimiteri bibliografice minimale, destinate uzului informativ al practicienilor sau/și al studenților în drept.

– prin Conferință națională se înțelege o reuniune științifică organizată în țară, având o tematică prestabilită și un comitet de selecție științifică a comunicărilor. Prin Conferință internațională se înțelege o reuniune științifică organizată în țară/străinătate, desfășurată integral în limbă/limbi de largă circulație internațională, având o tematică științifică de interes internațional punctual prestabilită și un comitet internațional de selecție științifică a comunicărilor.

– Prin grant de cercetare/contract direct de cercetare se înțelege orice proiect de cercetare științifică (derulat în echipă sau individual), în domeniul de specializare al candidatului, câștigat prin concurs organizat de autoritățile competente naționale sau internaționale (europene) (precum programele naționale gestionate de UEFISCDI, programele europene de tip POSDRU, Horizon 2020 ș.a.). Sunt recunoscute ca granturi/contracte de cercetare și cele obținute de la o instituție de învățământ superior juridic sau de cercetare juridică din străinătate (ex. stagii de cercetare ca research/fellow/responsabil sau membru într-o echipă de cercetare organizată și selectată, pe o temă din domeniul de specializare al candidatului, de o astfel de instituție).

Se acordă următoarele punctaje:

 

Indicator

 

Denumirea indicatorului

 

Punctaj

 

Elementul pentru care se acordă punctajul
I 1Cărți publicate la edituri internaționale de prestigiu, la edituri de prestigiu din străinătate sau la edituri din țară cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor juridice, după cum urmează*:Punctajul de mai jos se dublează dacă lucrarea a apărut într-o limbă de largă circulație la o editură internațională de prestigiu și se găsește în minimum zece biblioteci din catalogul desemnat de autoritatea națională de cercetare pentru criteriile de selecție la finanțare a proiectelor de cercetare
– Tratate10
– Monografii8
– Cursuri universitare7
– Practică și/sau Legislație comentată5
– Traduceri de cărți5
– Îndrumare practice2
*Cărți din categoriile de mai sus, publicate la alte edituri din străinătate cu peer review internațional sau la edituri din România acreditate de Consiliul Național al Cercetării Științifice (categoria B)1/2 din punctajele de mai susPe carte

 

I 2Articole/Studii care prezintă contribuții in extenso, publicate în reviste științifice de prestigiu în domeniul științelor juridice*1Pe articol/studiu
*Publicare în reviste străine într-o limbă de largă circulație internațională3Pe articol/studiu
I 3Capitole de carte, studii în volume colective sau în volume ale conferințelor care prezintă contribuții in extenso, publicate la edituri cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor juridice*1Pe publicație
*Publicare în străinătate, într-o limbă de largă circulație internațională3Pe articol/studiu
I 4Traduceri în limba română de: articole/studii care prezintă contribuții in extenso, publicate în reviste științifice internaționale de prestigiu în domeniul științelor juridice; studii în volume colective internaționale sau în volume ale conferințelor internaționale care prezintă contribuții in extenso, publicate la edituri cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor juridice0,5Pe traducere
I 5Director/Responsabil în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare internaționale10Pe grant/contract
I 6Membru în echipă în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare internaționale3Pe grant/contract
I 7Director/Responsabil în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare naționale5Pe grant/contract
I 8Membru în echipă în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare naționale2Pe grant/contract
I 9Citări ale publicațiilor candidatului în cărți, capitole de cărți sau volume, publicate la edituri românești cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor juridice, precum și în reviste științifice românești de prestigiu în domeniul științelor juridice0,2Pe citare
I 10Citări ale publicațiilor candidatului în cărți, capitole de cărți sau volume, publicate la edituri cu prestigiu internațional, respectiv articole în reviste străine de prestigiu în domeniul științelor juridice0,4Pe citare
I 11Punctaj suplimentar: minimum douăzeci de citări ale unui articol/studiu al candidatului care prezintă contribuții in extenso, publicat în reviste științifice de prestigiu în domeniul științelor juridice*

*Rută alternativă: minimum cinci citări ale unui articol/studiu al candidatului care prezintă contribuții in extenso, publicat în reviste științifice din străinătate de prestigiu în domeniul științelor juridice

5Pe articol/studiu
I 12Premii ale Academiei Române, ale celorlalte academii înființate prin lege, precum și ale Uniunii Juriștilor1Pe premiu
I 13Redactor al unei reviste editate sau în țară, de prestigiu în domeniul științelor juridice*

*Se dublează punctajul, dacă revista este editată în străinătate, într-o limbă de largă circulație internațională. Se adaugă câte un punct suplimentar pentru fiecare trei ani consecutivi de vechime în funcția de redactor

1Pe titlu de revistă
I 14Coordonator de volume publicate la edituri naționale cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor juridice*

*Punctajul se dublează pentru volumele publicate la edituri din străinătate (din categoriile menționate la Definiții)

2Pe volum coordonat
I 15Membru în consiliul editorial al unei reviste științifice de prestigiu în domeniul științelor juridice*

*Se dublează punctajul pentru revistele din străinătate

0,5Pe revistă
I 16Organizator de conferințe naționale*

*Se dublează punctajul pentru conferințe internaționale

1Pe conferință
I17Participare la conferințe naționale în calitate de:*Punctajul se dublează pentru conferințele internaționale
Keynote speaker2
Speaker1
Moderator0,5
I 18Coordonarea unor programe de studii universitare*

*Punctajul se dublează dacă programul este oferit în limbi de largă circulație internațională. Punctajul se triplează dacă programul este oferit în limbi de largă circulație internațională și timp de trei ani consecutivi jumătate din studenții înscriși în program sunt străini.

1Pe program de studii
I 19Mobilități de predare în cadrul programelor de cooperare internațională (Erasmus, Fulbright, DAAD etc.)1Pe mobilitate
I 20Profesor asociat/visiting/cadru didactic universitar la o universitate din străinătate2/lună de misiunePe universitate
I 21Studii și perfecționare în străinătate:
– master la o universitate din străinătate1Pe program de master
– doctorat în străinătate sau în cotutelă cu o instituție din străinătate2Pe doctorat
– efectuarea unui stagiu postdoctoral cu o durată de cel puțin o lună la o universitate din străinătate1/lună de stagiuPe universitate
I 22Participarea, în calitate de expert, la comisiile pentru elaborarea proiectelor unor acte normative*3Pe proiect de act normativ
*Constituție, coduri fundamentale10Pe proiect de act normativ
Coduri specializate sau profesionale, alte acte normative2Pe proiect de act normativ
I 23Participarea la comisiile de concursuri sau/și examene organizate de profesiile juridice0,5Pe comisie
I 24Redactarea de opinii științifice solicitate de autorități, instituții publice sau corpuri profesionale1Pe opinie
I 25Membru în comisiile pentru ocuparea posturilor didactice:
– din învățământul juridic superior0,2Pe comisie
– din învățământul preuniversitar0,1Pe comisie
I 26Membru în comisiile de bacalaureat și în comisiile electorale0,1Pe comisie
I 27Referent de specialitate în comisiile pentru susținerea publică a tezelor de doctorat0,5Pe comisie
I 28Membru al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, al Consiliului Național al Cercetării științifice, al consiliului sau comisiilor de specialitate ale Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior3Pe consiliu/comisie

 

2. Standarde minimale

Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

CriteriulDenumirea criteriuluiStandardul pentru profesor universitar, cercetător științific gradul IStandardul pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II
C1Performanță de fond– teză de doctorat publicată la o editură din țară cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor juridice*;

*rută alternativă pentru tezele susținute înainte de 1 ian. 2015: publicare în format tipărit sau electronic, la editura IOSUD unde s-a susținut teza;

– două comunicări în limbă străină de largă circulație internațională, susținute la congrese/conferințe organizate de o societate științifică internațională din specializarea candidatului și publicate în volumul ori pe situl congresului / în revista societății / în secțiunea specială a unei reviste internaționale de prestigiu (numai comunicări acceptate ca urmare a selecției operate / invitației adresate de un comitet științific și susținute efectiv, nu în regim de poster);

– Director/Responsabil al unui grant de cercetare sau contract direct de cercetare*

* Rute alternative:

1. membru în echipele a două granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare

2. participarea în calitate de expert la comisiile pentru elaborarea proiectelor unor acte normative și în cadrul comisiilor, agențiilor, comitetelor sau grupurilor de lucru ale organizațiilor sau asociațiilor profesionale internaționale

– pentru profesor universitar: un curs universitar pentru fiecare dintre obiectele de studiu aflate în structura postului, publicat după obținerea titlului de doctor, în calitate de autor unic sau de prim autor;

– o monografie publicată după obținerea titlului de doctor, la edituri internaționale de prestigiu, la edituri de prestigiu din străinătate sau la edituri din țară cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor juridice;

– atestat de abilitare pentru conducere de doctorate.

– teză de doctorat publicată la o editură din țară cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor juridice*

*rută alternativă: pentru tezele susținute înainte de 1 ian. 2015: publicare în format tipărit sau electronic, la editura IOSUD unde s-a susținut teza;

– o comunicare într-o limbă străină de largă circulație internațională, susținută la un congres/conferință organizat(ă) de o societate științifică internațională din specializarea candidatului și publicată în volumul ori pe situl congresului / în revista societății / în secțiunea specială a unei reviste internaționale de prestigiu (numai comunicare acceptată ca urmare a selecției operate / invitației adresate de un comitet științific și susținută efectiv, nu în regim de poster);

– pentru conferențiar universitar: un curs universitar publicat, după obținerea titlului de doctor, în calitate de autor unic sau de prim autor.

– Director/Responsabil al unui grant de cercetare sau contract

*Rute alternative:

1. membru în echipa unui în grant de cercetare sau a unui contract direct de cercetare

2. participarea în calitate de expert la comisiile pentru elaborarea proiectelor unor acte normative și în cadrul comisiilor, agențiilor, comitetelor sau grupurilor de lucru ale organizațiilor sau asociațiilor profesionale internaționale

– pentru conferențiar universitar: un curs universitar publicat, după obținerea titlului de doctor, în calitate de autor unic sau de prim autor.

C2Numărul de articole/studii publicate în reviste de prestigiu în domeniul științelor juridice> = 15> = 10
C3Numărul de articole/studii publicate în reviste, de prestigiu în domeniul științelor juridice, publicate după obținerea titlului de doctor> = 10> = 4
C4Suma punctajului pentru indicatorii I 1- I 8> = 65> = 40
C5Suma punctajului pentru indicatorii I 9 – I 11> = 10> = 6
C6Suma punctajului pentru indicatorii I 12 – I 28> = 25> = 15
C7Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I 1 – I 28)> = 150> = 100
C8Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I 1-I 28), realizat după obținerea titlului de doctor> = 100> = 65

 

 

Standarde minimale pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare – Comisia de științe juridice was last modified: ianuarie 10th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: