Stabilirea locuinței minorului. Competența teritorială a instanței de tutelă și familie (NCC, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1654/2017

NCC: art. 398 alin. (1), art. 400 alin. (1), art. 402 alin. (1), art. 496, art. 505 alin. (1); NCPC: art. 114, art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1), art. 314; Legea nr. 76/2012: art. 76 

Conform art. 314 C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice, date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie, se soluționează de instanța în a cărei circumscripția teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

În aplicarea dispozițiilor legale arătate, instanța competentă este determinată de domiciliul oficial sau reședința minorului, iar nu de domiciliul faptic, fără forme legale.

Din procesul-verbal încheiat la 29.06.2017, aflat la dosar, rezultă că minorul figurează cu domiciliul activ în municipiul Constanța, începând cu data de 28.09.2009, fără reședință activă.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș, pentru argumentele ce succed:

Conform prevederilor art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare.

Art. 114 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede că în situația în care legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Titlul IV din C. civ., intitulat „Autoritatea părintească”, cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești [art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.].

De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că „în cazul copilidui din afara căsătoriei (…), autoritatea părintească, se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc”, iar la alin. (2) că: „dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”.

Conform acestor dispoziții, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți [art. 398 alin. (1) C. civ.], stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului [art. 400 alin. (1) C. civ.] sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor [art. 402 alin. (1) C. civ.].

Chestiunea de drept care a determinat ivirea prezentului conflict de competență este reprezentată de interpretarea diferită pe care instanțele au dat-o noțiunii de domiciliu sau de reședință a minorului, cuprinsă în prevederile art. 114 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Astfel, pe de-o parte, Judecătoria Constanța a apreciat că prin domiciliul minorului, din cuprinsul art. 114 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., se înțelege adresa la care acesta locuiește în fapt, iar, pe de altă parte, Judecătoria Curtea de Argeș a apreciat că, în aplicarea acelorași dispoziții legale, instanța competentă se determină în funcție de domiciliul cu care minorul figurează înregistrat în evidențele oficiale.

Este adevărat că dispozițiile legale redate stabilesc o competență materială alternativă în favoarea instanței în circumscripția căreia se află domiciliul sau instanța în circumscripția căreia se află reședința minorului.

Noțiunea de domiciliu sau de reședință a minorului, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 114 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., trebuie însă interpretată prin prisma rațiunii pe care legiuitorul a avut-o în vedere în această materie, prin stabilirea unor norme de competență teritoriale derogatorii de la dreptul comun, în acord cu principiul ocrotirii interesului superior al minorului, care guvernează această materie.

Astfel, necesitatea stabilirii competenței teritoriale în favoarea instanței în circumscripția căreia se află domiciliul sau reședința minorului, a pornit de la împrejurarea că, în cadrul acestei proceduri speciale, se impune, de cele mai multe ori, administrarea de probatorii referitoare la condițiile în care minorul trăiește, inclusiv ascultarea minorului. Or, pentru o administrare cât mai eficientă și facilă a probelor, se impune ca, în cererile privind ocrotirea persoanei fizice, noțiunea de domiciliu sau de reședință a minorului din cuprinsul dispozițiilor art. 114 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. să se interpreteze în sensul de locuință efectivă a minorului, respectiv domiciliul acestuia de fapt.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aflate la Dosarul nr. x/212/2016 al Judecătoriei Constanța, reiese că minorul C. era, la momentul sesizării instanței, în grija unei rude a mamei sale, în localitatea Albeștii de Argeș.

Împrejurarea că, potrivit evidențelor bazei de date a Direcției pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aflate la Dosarul nr. x/212/2016 al Judecătoriei Curtea de Argeș, minorul C. figurează cu domiciliul în Constanța, nu poate să atragă competența teritorială a Judecătoriei Constanța.

Având în vedere dispozițiile art. 114 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea reclamantei care are ca obiect exercitarea autorității părintești și stabilirea locuinței minorului C. este de competența instanței în raza căreia își are domiciliul sau reședința de fapt persoana ocrotită, iar nu instanța în circumscripția căreia acesta figurează în evidențele oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor legale redate, reiese că Judecătoria Curtea de Argeș este competentă teritorial să judece cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect exercitarea autorității părintești, ca instanță în circumscripția căreia locuiește efectiv minorul C.

Sursa informației: www.scj.ro