Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
126 views
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Târgovişte.
Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă cererea privind încuviinţarea executării silite, este aplicabil art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia „în termen de maxim 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare”.
Conform art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.:
„Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.
Astfel, se constată că cele două instanţe aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cererii, în raport cu prevederile art. 651 alin. (1) – teza I din C. proc. civ., Judecătoria Târgovişte reţinând că domiciliul debitoarei nu este în România, iar Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti reţinând domiciliul înscris în cartea de identitate a debitoarei, rezultat din extrasul depus la dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, iar, conform prevederilor art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., „instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe”. Se constată că instanţa de executare, care are competenţa materială de a soluţiona inclusiv cererea privind încuviinţarea executării silite, este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
În lipsa unei dispoziţii în normele de procedură, noţiunea de „domiciliu” se determină prin raportare la prevederile C. civ.. Conform art. 87 din C. civ., „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală”. Potrivit art. 89 alin. (1) din C. civ., „stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale”. Conform art. 91 din C. civ.:
„(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune”.
Din moment ce regula instituită de legiuitor este că domiciliul persoanei fizice este cel înscris în cartea de identitate, rezultă că, din perspectiva supusă analizei, nu are nicio relevanţă împrejurarea că ulterior, la 9.11.2023, ar fi încetat valabilitatea înscrierii acelei adrese de domiciliu din Târgovişte, întrucât lipsa altor menţiuni cu privire la schimbarea domiciliului nu conduce la concluzia că debitoarea ar locui la altă adresă sau în altă ţară, ci înseamnă că aceasta locuieşte la aceeaşi adresă, însă fără forme legale.
Mai mult, în cauză nu există nicio dovadă că debitorul nu ar avea domiciliul în ţară. Dimpotrivă, din verificările făcute de Judecătoria Târgovişte a rezultat faptul că debitoarea este cetăţean român cu domiciliul în România.
Având în vedere că, la data sesizării organului de executare, debitoarea are domiciliul în municipiul Târgovişte, rezultă că Judecătoria Târgovişte este instanţa de executare, competentă material şi teritorial a soluţiona şi cererea de încuviinţare a executării silite, în conformitate cu art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Sursa informației: www.scj.ro.
