Stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite în cazul executării pornite în temeiul unui titlu extrajudiciar și încheiate prin încuviințare de către executorul judecătoresc. Conflict negativ de competență. Aplicabilitatea principiului instanței unice de executare
- NCPC: art. 133 pct. 2
- NCPC: art. 135 alin. (1)
- NCPC: art. 640
- NCPC: art. 641
- NCPC: art. 651
- NCPC: art. 666
- NCPC: art. 714 alin. (1)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. x/2022 la data de 06.10.2022, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. reprezentată de C., întoarcerea executării silite, respectiv constatarea prescripției dreptului creditoarei de a mai obține executarea silită, în cadrul dosarului execuțional nr. x/2015 D..În drept, contestatoarea și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 35, art. 651, art. 652, art. 704, art. 706 și art. 707 C. proc. civ., dispoziții completate de art. 2500 și următoarele C. civ., respectiv art. 723 și art. 451-art. 453 C. proc. civ.La data de 09.01.2023, E. prin reprezentant convențional „F.” a formulat întâmpinare, precizând că la data de 07.12.2017 a preluat creanța de la cesionara B., invocând faptul că B. nu mai are capacitate și capacitate procesuală. De asemenea a invocat excepția netimbrării cererii de întoarcere a executării silite și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată având ca obiect constatarea prescripției dreptului de a mai cere executarea silită, iar pe fondul cauzei solicitând în esență respingerea cererilor ca inadmisibile.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1688 din 18 iunie 2024)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul cauzei este reprezentat de cererea de întoarcere a executării silite declanșate în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 22.02.2007, conflictul de competență fiind determinat de modalitatea în care instanțele care și-au declinat reciproc competența au apreciat cu privire la incidența în cauză fie a Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, fie a dispozițiilor art. 666 C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite (14.05.2015).
Potrivit dispozițiilor art. 640 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite – 14.05.2015), „cambia, biletul la ordin și cecul, precum și alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în legea specială”.
Art. 641 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite – 14.05.2015), prevedea că titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului.
Art. 666 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite – 14.05.2015), prevedea că „executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților”.
Se constată că în cauză, prin încheierea pronunțată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus învestirea cu formulă executoriu a titlului executoriu iar executarea silită a fost încuviințată de către executorul judecătoresc prin încheierea din 23 iunie 2015, iar nu de către instanța de judecată.
În consecință, cauză nu este aplicabilă decizia nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât executarea silită nu a fost încuviințată de către instanța de judecată, ci de către executorul judecătoresc, conform dispozițiilor art. 666 C. proc. civ. în forma în vigoare la data începerii executării silite, astfel încât calitatea de instanță de executare nu se poate raporta la acest aspect.
Înalta Curte mai reține că, în cauză, se solicită întoarcerea executării silite.
Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. „contestația se introduce la instanța de executare”, aceasta din urmă fiind stabilită conform dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Se mai reține că la data sesizării executorului judecătoresc (14.05.2015 – dosarul Judecătoriei Galați), debitoarea avea domiciliul în municipiul Galați, Judecătoria Galați devenind astfel competentă să soluționeze cererea.
În considerarea celor expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de întoarcere a executării silite în favoarea Judecătoriei Galați.
Sursa informației: www.scj.ro.