Stabilirea existenţei faptei ilicite şi a vinovăţiei recurentelor pârâte. Admiterea recursurilor declarate (NCPC, VCC)

9 mart. 2020
Vizualizari: 645
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 650/2019

NCPC: art. 480 alin. (3), art. 488 pct. 8, art. 497; VCC: art. 998

Prezentul litigiu este determinat de finalizarea conflictului judiciar inițiat în anul 2003 de către C. și B., care au solicitat și obținut obligarea reclamantei la încetarea imediată a comercializării, importului, distribuirii, marketingului și a activităților promoționale ale produsului farmaceutic D. 2X457 mg/5 ml pulbere pentru suspensie, folosit pentru combaterea infecțiilor bacteriene la pacienți pediatrici și a altor variante farmaceutice ale acestui produs, pe piața din România, invocând drepturile oferite societăților B. de brevetul de invenție RO 116343 obținut în anul 1995 (aferent medicamentului E.), prin Decizia 2317 din 22 octombrie 2003, demersul recurentelor fiind calificat de instanța de apel o faptă ilicită.

Motivele de recurs formulate de către recurentele pârâte B. și C. privind aplicarea și interpretarea dispozițiilor de drept material privind stabilirea existenței faptei ilicite și a vinovăției recurentelor pârâte pentru antrenarea răspunderii lor delictuale vor fi analizate cu prioritate, acestea au caracter fondat, fiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Se învederează de către recurente că simpla formulare a unei cereri de ordonanță președințială nu ar putea constitui o faptă ilicită în sensul dispozițiilor art. 998 C. civ. de la 1864, întrucât fapta pârâtelor reprezintă o exercitare a drepturilor prevăzute de lege, care nu poate avea caracter ilicit, iar prevalarea de efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile nu poate reprezenta o faptă ilicită, sens în care hotărârea instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a legii, încălcându-se regimul efectelor hotărârilor judecătorești și principiile liberului acces la justiție și ierarhiei instanțelor de judecată.

Recurentele mai precizează că instanța de apel a reținut în mod nelegal că există o faptă ilicită sub forma abuzului de drept procesual, raportat la natura și condițiile acestei instituții juridice, având în vedere că instanța care a pronunțat hotărârea de interzicere a comercializării nu a consemnat existența vreunui abuz de drept prin formularea cererii de către recurentele-pârâte.

Criticile formulate sunt fondate, instanța de apel a procedat la aplicarea greșită a prevederilor art. 988 C. civ. privind existența faptei ilicite în sarcina recurentelor ca fundament al obligării ulterioare a acestora la plata despăgubirilor solicitate de reclamanta A.

Potrivit teoriei abuzului de drept, „orice drept trebuie exercitat numai în conformitate cu menirea sa naturală și în limitele sale normale, adică în armonie cu starea contemporană a relațiilor și a uzurilor sociale”. Uzul dreptului în limitele menționate îl protejează pe titular împotriva oricărei responsabilități pentru prejudiciile pe care le-ar putea determina, pe când exercitarea de o manieră anormală, prin deturnarea dreptului de la menirea „normală” și obișnuită, constituie abuz de drept, cu consecința obligării la repararea prejudiciului astfel produs.

În cauză, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile privind elementul subiectiv al unui abuz de drept ce ar putea fi calificat drept fapta ilicită deoarece promovarea cererii de ordonanță președințială de către pârâte nu s-a materializat în exercitarea cu mala fides a dreptului procesual, fără a putea justifica un interes special și legitim dar cu intenția de a aduce atingere drepturilor părții adverse, fie prin limitarea ori întârzierea acestuia în procesul de valorificare a drepturilor sau a mijloacelor de apărare, fie prin exercitarea de presiuni, în vederea renunțării la susțineri ori pentru a conduce la compromisuri . Nici elementul obiectiv privind exercitarea ordonanței președințiale de către pârâte nu este caracterizat prin utilizarea dreptului procesual într-o manieră contrară scopului, finalității pentru care a fost reglementat de lege, nefiind vorba de un act abuziv care să nu își găsească o motivare legitimă.

Caracterul excesiv al exercitării dreptului, necesar pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, are în vedere situația valorificării acestuia de către titular într-un mod exacerbat, cauzându-se altuia un prejudiciu mai oneros decât cel care ar putea fi, în mod obiectiv, creat prin exercitarea acestui drept, în mod firesc, în conformitate cu scopul în virtutea căruia a fost recunoscut de legiuitor și în limitele sale. Caracterul excesiv al exercitării dreptului impune, per a contrario, necesitatea existenței unui raport de proporționalitate între exercițiul dreptului de către titular și prejudiciul care ar putea fi cauzat unui terțe persoane pe această cale. Depășirea acestui raport de proporționalitate și, implicit, situarea dreptului subiectiv în afara limitelor sale, face ca exercițiul dreptului să fie excesiv și de natură să atragă răspunderea titularului. În plus, caracterul nerezonabil al exercitării dreptului întărește imperativul consfințit implicit de legiuitor ca dreptul subiectiv să fie valorificat cu respectarea limitelor sale și a scopului în considerarea căruia a fost edictat. De altfel, instituirea în mod expres a condiției ca exercițiul dreptului să fie excesiv și nerezonabil pentru a se putea reține existența unui abuz de drept este o reflectare în noua reglementare a C. civ. a concepției doctrinare potrivit căreia dreptul subiectiv nu-și poate produce efectele și nu se poate bucura de ocrotirea legii decât prin raportare la finalitatea pe care o are și la funcțiile pentru care legea îl consacră . O astfel de abordare legală permite fiecărui titular de drept subiectiv să-l valorifice în interesul său, cu respectarea însă a drepturilor și a intereselor terților.

Or, în speță, nu se poate vorbi de un exercițiu al dreptului excesiv și nerezonabil din partea pârâtelor prin promovarea cererii ce a făcut obiectul Dosarului x/2003, care să atragă angajarea răspunderii civile delictuale.

În cauză nu se poate pune problema exercitării cu rea credință, deci abuzive de către recurentele pârâte a cererii de ordonanță președințială deoarece nu a avut loc o deturnare a drepturilor acestor părți de la scopul economic și social în vederea căruia a fost recunoscut și, respectiv, prin încălcarea drepturilor unei alte persoane.

Nu poate fi primită motivarea instanței de apel în sensul este îndeplinită această condiție a existenței faptei ilicite deoarece brevetul de invenție RO 116 343 pe care pârâtele și-au întemeiat aparența de drept în cererea de ordonanță președințială promovată în data de 19 august 2003 a fost anulat total prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă la data de 17 ianuarie 2012 și drept urmare, efectul nulității operează retroactiv, de la data deschiderii fazei naționale a cererii internaționale PCT/EP 96/01881 din 2 mai 1996 prin cererea 97-01995.

Chiar dacă se consideră, cu efect retroactiv, că la data promovării ordonanței președințiale brevetul RO 116 343 nu exista, nu se poate reține că la acel moment recurentele pârâte aveau reprezentarea nelegalității titlului de proprietate industrială pe care îl invocau în cadrul cererii de ordonanță președințială pentru a obține pe cale judiciară interzicerea comercializării în România a produsului D. produs de reclamantă, recurentele neputând să prevadă că ulterior, la data de 17 ianuarie 2012 brevetul de invenție RO 116 343 pe care pârâtele și-au întemeiat aparența de drept în ordonanța președințială promovată în data de 19 august 2003 va fi anulat total prin hotărâre judecătorească.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Deși instanța de apel a reținut fapta ilicită ca fiind circumscrisă formulării cererii de ordonanță președințială de către pârâte, reclamanta a invocat și inacțiunea (constând în menținerea efectelor suspendării), chestiune asupra căreia instanța de fond a apreciat că aceasta ar putea fi considerată drept faptă ilicită doar dacă este prevăzută de lege obligația de a acționa.

Cum în cuprinsul memoriului de apel nu s-a identificat vreo critică sub acest aspect, nu poate fi primit motivul de recurs formulat de recurente privind reținerea de către instanța de apel a naturii instantanee a faptei ilicite. Acesta constituie și motivul pentru care, în analiza motivelor de recurs invocate în cauză, instanța de recurs se limitează la cercetarea abuzului de drept raportat la momentul formulării cererii de suspendare a dreptului de comercializare a produsului în litigiu, pe calea ordonanței președințiale.

Dat fiind că în cadrul acțiunii de fond, în contrafacere, având ca obiect pronunțarea unei măsuri definitive (măsură care putea să o înlăture sau să o mențină pe cea provizorie) litigiul nu a fost rezolvat, ordonanța președințială a continuat să își producă efectele, în condițiile legii, iar reclamanta A. nu a uzat de căile procedurale pe care le-a avut la dispoziție pentru a obține încetarea interdicției de comercializare.

Ținând cont de limitele în care s-a considerat sesizată, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a analizat și evaluat excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâte, considerând că hotărârea de anulare a brevetului RO 116343 a rămas definitivă la data de 16 martie 2010 și irevocabilă la 17 ianuarie 2012, și, drept urmare, înainte de data de 17 ianuarie 2012, reclamanta nu avea deschisă calea acțiunii în repararea prejudiciului rezultată din exercitarea dreptului reclamantelor de a solicita suspendarea comercializării produsului farmaceutic D., neputând fi primită critica de nelegalitate invocată pe această excepție. Instanța apreciază ca fondat motivul de recurs privind reținerea caracterului ilicit al faptei pârâtelor, deoarece lipsa abuzului de drept în cauză este determinată, în primul rând, de faptul că cererea de ordonanță președințială a fost formulată de pârâte după ce o cerere de revocare a brevetului RO 116343 fusese respinsă irevocabil și înainte de introducerea de către reclamantă a acțiunii în anulare a brevetului.

În al doilea rând, brevetele de invenție US/10/043437 și brevetul european EP 0825860 sunt independente față de brevetul RO 116343, iar condițiile de valabilitate ale acestora se verifică pentru fiecare în parte.

Așadar, sunt fondate susținerile recurentelor privind aplicarea greșită a prevederilor legale privind caracterul ilicit al faptei, neputând fi reținută reaua-credință a pârâtelor la momentul învestirii instanței de judecată cu analiza cererii de ordonanță președințială, neputându-se considera că brevetul de invenție RO 116343 pe care și-au întemeiat aparența de drept constituia la momentul respectiv un act lipsit de fundamentare, acesta beneficiind de prezumția de legalitate până la data anulării irevocabile și că ele au deturnat această procedură legală de la scopul pentru care a fost reglementată, pentru a obține blocarea comercializării pe piața din România a produsului concurent D. al reclamantei.

Astfel, față de dispozițiile art. 497 C. proc. civ. alin. (1) C. proc. civ. conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Cum Înalta Curte nu are în competență rejudecarea procesului în fond după casare, și, cum pentru motivul de recurs incident în cauză și anume cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. singura soluție este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, se va admite recursul declarat de pârâte.

Recursul declarat de pârâtele C. și B. împotriva Deciziei nr. 276A din 7 martie 2018, de completare a dispozitivului deciziei recurate, recurs încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează modul de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu, care urmează a se acorda de către partea căzută în pretenții, părții care a câștigat procesul. Cum în cauză s-a dispus casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel, criticile formulate în cuprinsul acestui recurs vor fi analizate cu ocazia rejudecării apelurilor declarate de pârâte.

Pentru aceste considerente, se vor admite recursurile declarate de pârâtele C. și B. împotriva Deciziilor nr. 883A din 20 octombrie 2017 și nr. 276A din 7 martie 2018, pronunțate de a Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Stabilirea existenței faptei ilicite și a vinovăției recurentelor pârâte. Admiterea recursurilor declarate (NCPC, VCC) was last modified: martie 8th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.