Stabilirea drepturilor salariale cuvenite cu includerea în indemnizaţia de încadrare brută. Recalcularea cuantumului indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor în raport de funcţie, grad, gradaţie şi vechime

• Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: art. 20 alin. (3)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• O.U.G. nr. 83/2014: art. 1 alin. (5^1)

Prin sentința civilă nr. 2318 din 13 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile lipsei procedurii prealabile, inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiate.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției relativ la capătul de cerere privind plata diferenței salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

S-a admis cererea de chemare în judecată, în parte, formulată de reclamanții A., și B., în contradictoriu pârâții Ministerul Justiției, și Tribunalul Bacău.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 922 din 18 februarie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Ordinul nr. 3517/C/28.09.2016 emis de ministrul justiției, reclamanților le-au fost stabilite drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.08.2016, fără a se include în indemnizația de încadrare brută majorările de 2%, 5% și 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007.

De asemenea, prin Ordinele nr. 4680/C/21.12.2016, respectiv 219/C/2017 emise de pârâtul Ministerul Justiției asistenților judiciari le-au fost stabilite drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.08.2016, cu includerea în indemnizația de încadrare brută a majorărilor de 2%, 5% și 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007, respectiv cu utilizarea unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu data de 01.10.2016.

În prealabil, Înalta Curte constată că solicitarea recurentul-pârât Ministerul Justiției de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 4988/C/2019, este neîntemeiată.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege.

Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 4988/C/2019, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare și a sporurilor în raport de funcție, grad, gradație și vechime, conform prevederilor art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea reclamantului, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților de către pârâtul Ministerul Justiției.

Așa fiind, această împrejurare nu afectează obiectul acțiunii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamanților și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale, simpla emitere a acestor acte administrative nefiind relevantă din această perspectivă, din moment ce nu a fost emis ulterior, până la data pronunțării hotărârii de față, ordine individuale reclamanților, ci doar două ordine generice (colective), valorând recunoaștere în parte a temeiniciei pretențiilor prezentate, dar nu executare a obligațiilor legale incumbând ministrului justiției, adică de încadrare salarială a fiecărui asistent judiciar cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pe fond, Înalta Curte reține, sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că „(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare”.

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, instanța de contencios constituțional nefăcând decât să elimine diferențele de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat pârâtul.

Așa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentului că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după pronunțarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.