Stabilirea cuantumului daunelor morale. Dreptul părţii civile de a primi o compensaţie materială faţă de prejudiciul moral suferit și care să nu ducă la o îmbogăţire fără justă cauză

• Legea nr. 132/2017: art. 14 alin. (4)
• NCC: art. 1357 alin. (1) şi (2)
• NCC: art. 1371 alin. (1)
• NCC: art. 16 alin. (2) şi alin. (3)
• NCP: art. 123 lit. b) şi lit. e)
• NCP: art. 196 alin. (2)
• NCP: art. 31
• NCP: art. 91 alin. (1) lit. d)
• NCPP: art. 276 alin. (1)
• NCPP: art. 397 alin. (1)
• NCPP: art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a)
• OUG nr. 195/2002: art. 48
• OUG nr. 195/2002: art. 50

Prin Sentința penală nr. 18 din 05 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 196 alin. (2), (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa închisorii de 9 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Au fost respinse restul pretențiilor formulate de partea civilă C., ca nefondate.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 227/A din 10 iulie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Așa cum rezultă din fotografiile judiciar-operative efectuate la fața locului, coroborate cu declarația martorului H., audiat de instanța de apel, dar și cu declarațiile inculpatului, partea carosabilă era acoperită cu un strat subțire de zăpadă, iar pe sectorul de drum în care s-a produs impactul, pe sensul în care se deplasa autoturismul condus de inculpatul A., în direcția Iași – Tg. Frumos, era indicatorul „curbă deosebit de periculoasă” spre dreapta.

Conform art. 123 lit. b) și lit. e) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, publicată în Monitorul Oficial, nr. 876 din 26 octombrie 2006, „conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații: (…) b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mică de 50 m; (…) e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă”.

Potrivit art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”. Art. 35 alin. (1) din același act normativ prevede că „participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”.

În acest context, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că, modul în care inculpatul A. a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, este singura cauză de producere a accidentului rutier, deoarece nu a respectat dispoziții legale menționate anterior, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, existând un indicator care avertiza că urmează o curbă deosebit de periculoasă, partea carosabilă fiind acoperită cu un strat subțire de zăpadă, astfel că nu a putut controla autoturismul pe care îl conducea, a intrat în derapare, autovehiculul s-a rotit de trei ori, intrând pe sensul opus de mers, în direcția Tg. Frumos-Iași, unde a avut loc impactul cu autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de martorul E.

Chiar dacă s-ar accepta susținerea inculpatului, potrivit căreia ar fi circulat cu o viteză de aproximativ 70 km/h, culpa producerii evenimentului rutier îi aparține în totalitate, deoarece, nici în această ipoteză, nu a respectat dispozițiile legale menționate anterior.

Astfel, cauza producerii accidentului a fost pătrunderea autoturismului condus de inculpat, pe sensul opus, în direcția Tg, Frumos-Iași, ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum.

Administratorul drumului nu are vreo culpă în privința nesemnalizării necorespunzătoare a segmentului de drum pe care s-a produs accidentul, deoarece, în zona respectivă, era indicatorul „curbă deosebit de periculoasă”, a cărui semnificație trebuia să fie cunoscută de inculpat.

Totodată, nu are importanță faptul că, în momentul impactului, autoturismul condus de inculpat era oprit sau era în mișcare, sau că autoturismul cu numărul de înmatriculare x a fost mutat, după impact, înainte de a fi fost efectuate fotografiile judiciare-operative, în condițiile în care martorul E., conducătorul acelui autoturism, nu a încălcat nicio dispoziție legală, circulând pe sensul său de mers, în direcția Tg. Frumos – Iași, cu o viteză care se încadra în limitele prevăzute de lege, așa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului, impactul producându-se într-un punct aflat în linie dreaptă, înainte de o curbă la stânga, pe un sector de drum unde viteza de deplasare a autoturismelor este 100 km/h. Astfel, ca urmare a neadaptării vitezei, înainte de intrarea în curba spre dreapta, autoturismul condus de inculpat, a derapat, a parcurs o anumită distanță, în timp ce a derapat și s-a rotit, a intrat pe sensul opus, ajungând în punctul unde s-a produs impactul, astfel cum a fost descris în procesul-verbal de cercetare la fața locului. Prin urmare, chiar dacă s-ar accepta concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, în sensul că viteza autoturismului condus de inculpat, în pre momentul impactului, a fost de 72 km/h, și, în momentul impactului, de 0 km/h, iar viteza autoturismului condus de martorul E., în pre momentul impactului a fost de cca. 85 km/h, și, în momentul impactului, de cca. 48,7 km/h, nu rezultă că martorul ar avea vreo culpă în producerea accidentului.

În altă ordine de idei, deși inculpatul A. contestă conținutul procesului-verbal de cercetare la fața locului și, implicit, concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. x din 14 august 2020, întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudețean de Expertize Iași, nu există mijloace de probă în sprijinul susținerilor sale.

Semnificativ, în acest sens, este faptul că inculpatul a semnat procesul-verbal de cercetare la fața locului, în care se menționează că „cei prezenți la fața locului nu au de făcut obiecțiuni cu privire la cele consemnate în prezentul proces-verbal și la modul în care s-a făcut constatarea. Prezentul proces-verbal a fost întocmit la sediul Poliției Oraș Tg. Frumos, între orele 11:00 și 12:00, fiind citit tuturor persoanelor”.

Totodată, în cuprinsul raportului de expertiză criminalistică din 14 august 2020, sunt descrise, în mod detaliat, argumentele care au condus la stabilirea răspunsurilor la obiectivele stabilite prin ordonanța din 12.12.2019 dispusă în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Deosebit de important, în privința concluziilor acestui raport, este faptul că, în partea introductivă, se arată că „Institutul Național de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudețean de Expertize Iași este acreditat RENAR pentru Determinarea vitezelor de impact ale autovehiculelor în cazul expertizei accidentului de trafic rutier, în baza cerințelor standardului ISO CEI 17025: 2018, conform certificatului nr. LI 762. Obiectivele ce se referă la domeniile neacreditate, respectiv obiectivele 1,4,5,6 și 7 nu sunt acoperite de acreditarea RENAR”.

Prin urmare, răspunsurile la obiectivele 2 și 3, prin care s-au stabilit vitezele celor două autoturisme, în momentul premergător accidentului și în momentul impactului, sunt acoperite de acreditarea RENAR.

În faza urmăririi penale, expertul criminalist a răspuns obiecțiunilor formulate de inculpatul A., iar, în fața instanței de apel, expertul a fost audiat, inculpatul adresându-i întrebări cu privire la conținutul raportului de expertiză.

Concluziile raportului de expertiză sunt susținute de argumente științifice, care au la bază aspecte ce privesc prezența mijloacelor materiale de probă la fața locului, răspândirea acestora, urmele de pneuri, pozițiile finale ale autovehiculelor, deformările plastice remanente ale autoturismelor. Astfel, poziția finală a autovehiculelor nu a fost un aspect decisiv în stabilirea concluziilor raportului de expertiză, fiind avute în vedere mai multe împrejurări de fapt ce privesc locul impactului și avariile autoturismelor implicate în accident.

Locul impactului este stabilit prin procesul-verbal de cercetare la fața locului, care a fost întocmit la scurt timp după impact, ținându-se cont de urmele pneurilor, avariile produse celor două autoturisme, perimetrul în care au fost găsite materialele desprinse din autovehiculele implicate în accident. Semnificative, în acest sens, sunt fotografiile judiciar-operative efectuate de lucrătorii de poliție care au întocmit procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Dacă autoturismul condus de inculpat ar fi respectat regimul prevăzut de lege, înainte de a intra în curba deosebit de periculoasă, nu ar derapat, nu s-ar fi rotit de trei ori, așa cum rezultă din declarația martorului H., audiat de instanța de apel, și, implicit, nu ar fi intrat pe sensul opus de mers, unde a avut loc impactul.

Deși inculpatul a invocat raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert tehnic judiciar N., inginer în specialitatea autovehicule – circulație rutieră, acest raport nu schimbă concluzia rezultată din ansamblul probelor administrate în cauză, în sensul că accidentul rutier s-a produs, exclusiv, din culpa inculpatului A., care nu a respectat dispozițiile art. art. 123 lit. b) și lit. e) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, art. 48, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, existând un indicator care avertiza că urmează o curbă deosebit de periculoasă, partea carosabilă fiind acoperită cu un strat subțire de zăpadă, astfel că nu a putut controla autoturismul pe care îl conducea, a intrat în derapare, autovehiculul s-a rotit, intrând pe sensul opus de mers, în direcția Tg. Frumos-Iași, unde a avut loc impactul cu autoturismul numărul de înmatriculare x, condus de martorul E. Chiar dacă raportul de expertiză extrajudiciară concluzionează că martorului E., conducătorului autoturismului cu numărul de înmatriculare x, „i se pot imputa erori, indecizii de conducere prin neadaptarea vitezei de circulație la condițiile periculoase de drum”, această afirmație nu este susținută de celelalte mijloace de probă, martorul circulând pe sensul său de mers, în direcția Tg. Frumos-Iași, cu o viteză care se încadra în limitele prevăzute de lege.

În altă ordine de idei, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 31 C. pen., referitoare la cazul fortuit, întrucât această cauză de neimputabilitate implică existența unei imprevizibilități obiective a împrejurării care are drept consecință producerea rezultatului.

Inculpatul A. nu a respectat regulile de circulație pe drumurile publice în vederea evitării oricărui pericol, neadaptând viteza la condițiile de drum, având pregătirea și experiența necesară, putea și trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos, și anume producerea unui accident de circulație ca urmare a derapării, nefiind îndeplinită condiția imprevizibilității absolute a împrejurării care a determinat producerea rezultatului.

În consecință, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că accidentul rutier s-a produs, exclusiv, din culpa inculpatului A., iar, în drept, fapta inculpatului, care, la data de 09.01.2019, în timp ce se deplasa pe DE 583, pe direcția Iași – Tg. Frumos, conducând autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x, ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum, a derapat și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x, provocând persoanei vătămate C. leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110 – 115 zile de îngrijiri medicale, realizează elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2), (3) C. pen.

În acest sens, sunt nefondate criticile părții civile G. cu privire la înlăturarea alin. (4) al articolului 196 C. pen., în condițiile în care această parte civilă a suferit, în urma accidentului, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6-8 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal din 16.01.2019 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Botoșani. Vătămarea corporală din culpă, prin care au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare între 1 și 90 de zile de îngrijiri medicale, nu constituie infracțiune, dacă fapta nu a fost săvârșită de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune. În speță, inculpatul A. nu s-a aflat în niciuna dintre aceste situații.

Prin urmare, deoarece apelanta G. nu are calitatea de persoană vătămată, în raport cu infracțiunea prev. de art. 196 alin. (2), (3) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul, nu poate exercita, în nume propriu, acțiunea civilă în procesul penal.

Individualizarea pedepsei și a modalității de executare

Înalta Curte apreciază că pedeapsa și modalitatea de executare au fost just individualizate, ținând cont de criteriile prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii – din cauza neadaptării vitezei la intrarea în curbă, pe un drum alunecos, acoperit cu strat subțire de zăpadă, a pierdut controlul autoturismului care a intrat în derapare, s-a răsucit de trei ori, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu alt autoturism care circula regulamentar; starea de pericol ridicat creată pentru valoarea ocrotită de lege, având în vedere faptul că drumul pe care s-a produs accidentul era intens circulat la ora evenimentului rutier; natura și gravitatea rezultatului produs – partea civilă minoră C. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110-115 zile de îngrijiri medicale.

Circumstanțele personale invocate de inculpat, pregătirea profesională, lipsa antecedentelor penale, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, au fost valorificate de către prima instanță, în sensul orientării pedepsei spre minimul special prevăzut de lege. Totodată, aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanța de fond în privința alegerii modalității de executare a pedepsei, respectiv la analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Criticile părții responsabile civilmente SC D. SA, privitoare la modul de soluționare a laturii penale, coincid cu cele formulate de inculpatul A., fiind valabile considerentele expuse anterior.

Critici formulate de inculpatul A., partea civilă minoră C., partea responsabilă civilmente SC D. SA cu privire la modul de soluționare al laturii civile

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1.357 alin. (1) și (2) din C. civ., conform cărora „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Înalta Curte apreciază că primă instanță a stabilit riguros proporția culpelor. În acest sens, semnificativ este faptul că singura cauză de producere a accidentului a fost conduita inculpatului, care nu a respectat dispozițiile art. art. 123 lit. b) și lit. e) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, art. 48, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

Omisiunea de a purta centura de siguranță în momentul impactului dintre cele două autoturisme, de către minorul C., a generat, doar pe latura civilă a cauzei, o reținere a unei culpe concurente de 10% în producerea prejudiciului.

Conform art. 1.371 alin. (1) din C. civ., „în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o”.

Prin Decizia nr. 12 din 16.05.2016 Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M.Of. nr. 498 din 04.07.2016, a stabilit că „dispozițiile art. 1.371 alin. (1) din C. civ. se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea cu vinovăție la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă”.

Văzând dispozițiile legale menționate, se impune precizarea că, vinovăția (culpa) victimei în producerea prejudiciului, așa cum este definită prin dispozițiile art. 16 alin. (2) și alin. (3) din C. civ., excedează culpei, ca formă a vinovăției penale. Amintim că, în dinamica producerii accidentului, conducătorul autoturismului x cu numărul de înmatriculare de x nu a încălcat nicio normă privind circulația pe drumurile publice, conduită ce să fie aptă a se interpune în antecedența cauzală. Raportat la ipoteza reținută în speță, respectiv lipsa centurii de siguranță în cazul victimei minore, instanța de apel reține că aceasta constituie o faptă culpabilă care se înscrie în lanțul cauzal generator al prejudiciului și determină diminuarea obligației de despăgubire stabilite în sarcina făptuitorului infracțiunii, acționând exclusiv în latura civilă.

Deși partea civilă a criticat sentința sub aspectul reținerii acestei culpe, susținând că a purtat centura de siguranță, Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt nefondate, apărarea sa nefiind confirmată de probele administrate în cauză. Astfel, martorul H., audiat de instanța de apel, a declarat că minorul nu purta centura de siguranță, declarație ce se coroborează cu certificatul medico-legal x din 27.02.2019 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Botoșani, care a concluzionat că leziunea suferită de persoana vătămată C. s-a putut produce prin lovire de părți dure din interiorul unui autovehicul în cadrul unui accident rutier. În același sens este gravitatea leziunilor produse în urma impactului celor două autoturisme, în comparație cu leziunile suferite de G., E., F., care, deși se aflau în partea din față a autoturismelor, datorită faptului că au purtat centura de siguranță, nu au suferit leziuni grave.

Sunt nefondate criticile părții civile C. referitoare la cuantumul daunelor materiale, în condițiile în care, din înscrisurile depuse la dosar (bonuri, facturi, chitanțe), rezultă că a suportat cheltuieli, pentru îngrijire de specialitate și achiziționarea medicamentelor, în cuantum de 2.192,36 RON, sumă din care se scade un procent de 10%, potrivit culpei reținută în sarcina părții civile cu privire la producerea prejudiciului.

Deși, la solicitarea părții civile C., în fața instanței de apel, au fost audiați martorii K., L., aceștia nu au putut preciza ce sume de bani au fost cheltuite de partea civilă în timpul perioadei de recuperare, declarațiile martorilor urmând să fie avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, din declarațiile celor doi martori, rezultă că, după accident, minorul C. a stat imobilizat la pat timp de trei luni, perioadă în care a avut nevoie de îngrijiri speciale, fiind folosite metode speciale pentru igienă. Totodată, în această perioadă, minorul a fost transportat la diferite unități sanitare în vederea efectuării controalelor medicale, transport ce s-a efectuat în condiții dificile, deoarece partea civilă nu avea voie să se miște, fiind nevoit să stea întins pe o targă. Ulterior, minorul, timp de o lună, s-a deplasat cu ajutorul unui cadru, apoi, a urmat o perioadă de recuperare, în care a participat la programe speciale, respectiv masaj, înot în bazin, bicicletă medicinală la o sală de sport sau de fitness. Conform declarației martorilor K., L., minorul a mai suferit o intervenție chirurgicală, la un an de zile după accident, iar, în prezent, are o fobie în ceea ce privește transportul cu autoturismul pe distanțe lungi, prezintă deficiențe locomotorii, neputând susține un anumit ritm de mers, având nevoie de momente de odihnă în timpul deplasării.

La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul părții civile de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această compensație materială să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză. Suma acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să constituie nici o amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victima daunei.

Având în vedere faptul că nu este posibilă identificarea unor criterii științifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea prețului suferinței psihice și fizice, care sunt inestimabile, ci reprezintă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia pe toate planurile sociale ale părții civile.

În acest sens, se analizează consecințele negative suferite de partea civilă pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute, consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială și socială.

Curtea de la Strasbourg a realizat o serie de aprecieri notabile în ceea ce privește proba prejudiciului moral, în sensul că proba faptei ilicită este suficientă, urmând ca prejudiciul și legătura de cauzalitate să fie prezumate, instanțele deducând producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu.

Cât privește întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, despăgubirile trebuie să fie apte să constituie o satisfacție echitabilă (cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 13 iulie 1995, cererea nr. x/91).

Prin săvârșirea infracțiunii, părții civile i-a fost cauzat, de către inculpat, un prejudiciu moral, prin suferințele de natură fizică și psihică produse ca urmare a leziunilor, iar, la stabilirea cuantumului daunelor, Înalta Curte are în vedere mai multe aspecte, respectiv vârsta părții civile la data accidentului – 13 ani, natura și gravitatea leziunilor, intervalul de timp în care partea civilă a fost imobilizată după externarea din spital, intervențiile chirurgicale la care a fost supusă partea civilă, precum și perioada de recuperare fizică.

În acest context, Înalta Curte apreciază că suma de 100.000 de euro, reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul de natură nepatrimonială produs prin accidentul rutier provocat de inculpatul A., însă, ținând cont și de gradul de culpă a părții civile C., de 10% în producerea prejudiciului, suma va fi redusă cu acest procent, conform art. 1.371 alin. (1) din C. civ., urmând ca partea responsabilă civilmente SC D. SA să-i plătească 90.000 de euro.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile părții civile C., și nefondate criticile inculpatului A., părții responsabile civilmente SC D. SA, privitoare la cuantumul daunelor morale, urmând ca acesta să fie majorat de la 45.000 de euro la 90.000 de euro – cuantum, care de altfel, nu depășește nivelul limitei de despăgubire (5.000.000 euro), prevăzut de art. 24 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Înalta Curte constată că este fondată și critica persoanei responsabile civilmente referitoare la obligarea, pe lângă despăgubirile materiale acordate părții civile Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași, și la dobânda legală, prin motivul de apel criticându-se modul de calcul al dobânzii de la data faptei – 01.09.2019, până la achitarea integrală a acestuia.

În privința daunelor materiale, se notează că prejudiciul dobândește caracter cert, lichid și exigibil la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești (care constituie titlu executoriu) conform dispozițiilor art. 663 din C. proc. civ.

În cauză, cuantumul daunelor morale și materiale a devenit cert, în urma administrării probatoriului în apel, prin care s-a stabilit gradul culpei inculpatului în producerea prejudiciului ca fiind de 90%.

Partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași s-a constituit parte civilă cu suma de 352,997 RON. Întrucât instanța de apel a reținut culpa concurentă a minorului C., în proporție de 10% la producerea prejudiciului, suma la care va fi obligată partea responsabilă civilmente, reprezentând daune materiale către unitatea spitalicească menționată, va fi de 317,69 RON. Așa cum s-a precizat anterior, această creanță devine certă, lichidă și exigibilă numai la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, motiv pentru care aceasta este data de la care va curge dobânda legală.

Deși inculpatul A. a susținut că a plătit cheltuielile de spitalizare către Spitalul Județean Suceava, acest aspect nu are relevanță, în condițiile în care această unitate spitalicească nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Totodată, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă Serviciul Județean de Ambulanță Iași și a obligat aceeași parte responsabilă civilmente la plata, către partea civilă, a sumei de 757,8 RON, reprezentând daune materiale.

Înalta Curte apreciază că sunt fondate motivele de apel formulate de partea civilă C. referitoare la neacordarea cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocat la prima instanță, având în vedere chitanța seria x nr. x din 2.08.2021, pentru suma de 2000 RON, precum și chitanța seria x nr. x din 28.09.2021, pentru suma de 1000 RON, depuse la dosarul instanței de fond.

Prin urmare, ținând cont de dispozițiile art. 276 alin. (1) C. proc. pen., art. 14 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, conform cărora „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul le plătește cu titlu de dezdăunare și pentru cheltuielile de judecată și/sau cheltuielile aferente în cazul soluționării alternative a litigiului persoanelor prejudiciate prin vătămare corporală sau deces și prin avarierea ori distrugerea de bunuri”, va fi obligată partea responsabilă civilmente SC D. SA, către partea civilă C., la 3000 RON, reprezentând onorariul apărător ales la judecata în primă instanță.

Deși partea civilă G. a formulat aceeași critică, invocând chitanța seria x nr. x din 19.07.2021, pentru suma de 1000 RON, precum și chitanța seria x nr. x din 1.09.2021, pentru suma de 2000 RON, Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată, având în vedere faptul că prima instanță a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă exercitată de către această parte civilă în procesul penal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile declarate de partea civilă C. și partea responsabilă civilmente SC D. SA.

Va desființa, în parte, sentința apelată și, în rejudecare:

Va majora cuantumul daunelor morale acordate părții civile C. de la 45.000 de euro la 90.000 de euro.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 1349, 1357 C. civ., va obliga partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 317,69 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași, reprezentând daune materiale, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., art. 14 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, va obliga partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 3000 RON către partea civilă C., reprezentând onorariul apărătorului ales la judecata în primă instanță.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă G. și inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta partea civilă G. și apelantul inculpat A., la câte 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de partea responsabilă civilmente SC D. SA și de partea civilă C., vor rămâne în sarcina statului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul parte civilă C., avocat O., atât oral, cu ocazia dezbaterilor, cât și printr-o cerere scrisă, a solicitat majorarea onorariului la nivelul celui prevăzut pentru asistența juridică acordată inculpatului (942 RON), pentru egalitate de tratament, având în vedere că, asistarea părții civile nu este mai puțin importantă decât asistare inculpatului în faza judecății, iar aceasta ar trebui să se reflecte și în onorariul acordat avocatului desemnat din oficiu. În sprijinul acestei solicitări, apărătorul desemnat din oficiu a mai susținut că, a studiat dosarul în arhivă, a formulat concluzii scrise și a fost prezent la patru termene de judecată (18.01.2023, 01.03.2023, 12.04.2023 și 10.05.2023).

În ceea ce privește cuantumul onorariului apărătorului desemnat din oficiu, Înalta Curte va avea vedere dispozițiile art. 5 lit. d) din Protocolul din 17 iunie 2022 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, potrivit cărora onorariul este de 510 RON pentru asistența judiciară sau reprezentarea în cursul judecății a părții civile. Deopotrivă, se notează că în cuprinsul delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 121893/22.11.2022, emisă de Barou București, a fost menționat un onorariu de 510 RON, pentru activitățile avocațiale efectuate de apărătorul desemnat din oficiu în cauza aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Conform art. 10 alin. (2) din Protocol, cuantumul onorariilor prevăzute de acesta reprezintă limită minimă a onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală. Alin. (2) al aceluiași articol prevede că, în situația în care activitatea avocațială presupune un volum mare de lucru sau se realizează în cauze de complexitate deosebită, organul judiciar poate să majoreze cuantumul onorariilor până la dublul limitei minime prevăzute în protocol, ce s-ar fi cuvenit avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară.

Raportat la aceste dispoziții, având în vedere complexitatea cauzei, volumul activităților, care nu a implicat din partea apărătorului desemnat din oficiu evaluarea unui probatoriu vast, precum și numărul redus al termenelor de judecată stabilite în procedura soluționării apelurilor, instanța constată suficientă acordarea onorariului integral, prevăzut de art. 5 lit. d) din Protocolul din 17 iunie 2022, iar nu în cuantum majorat.

Prin urmare, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 510 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.