Stabilirea competenței teritoriale în litigiile privind drepturile salariale ale procurorilor – analiza conflictului negativ de competență

• NCPC: art. 127
• NCPC: art. 129 alin. (2) pct. 3
• NCPC: art. 130 alin. (2)
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 135 alin. (2)
• NCPC: art. 232
• NCPC: art. 269 alin. (2)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 07.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești – Procuror General, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova – Prim-Procuror, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București – Procuror General, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași – Prim-Procuror și Ministerul Justiției, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

A învederat că Tribunalul București este competent material și teritorial să judece cererea, în temeiul dispozițiilor art. 269 din Codul Muncii și art. 127 alin. (3) din C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 330 din 13 februarie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Timiș competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul București și Tribunalul Timiș – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Cererea de chemare în judecată are natura unui conflict individual de muncă, reclamanta, procuror, angajată în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, din cadrul Tribunalului Prahova, începând cu data de 23.04.2021, solicitând recunoașterea unor drepturi salariale.

Potrivit dispozițiilor art. 232 din Codul Muncii, procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că la data introducerii cererii de chemare în judecată – 07.02.2023, legea specială care reglementa soluționarea conflictelor colective și individuale de muncă – Legea dialogului social nr. 62/2011 – era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25.12.2022. Această nouă lege a dialogului social nu mai reglementează soluționarea conflictelor individuale de muncă, stabilind exclusiv procedura de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

Prin urmare, neexistând o lege specială în raport cu Codul Muncii care să reglementeze soluționarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluționează în baza prevederilor Codului Muncii (Titlul XII, Jurisdicția muncii, art. 266 – art. 275) și ale C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, forma în vigoare la data sesizării instanței, „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict, Înalta Curte reține că aceste prevederi legale își găsesc aplicabilitatea atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau împotriva unui judecător/procuror/asistent judiciar/grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze litigiu ori la o instanță inferioară acesteia cât și atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de instanța de judecată sau împotriva instanței de judecată competentă să soluționeze litigiul ori când parte (reclamant sau pârât) este o instanță inferioară acesteia.

Reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, din cadrul Tribunalului Prahova, așadar, la o unitate de parchet, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului. Nu este incidentă așadar norma imperativă de la art. 127 alin. (1) C. proc. civ. deoarece litigiul nu este de competența instanței pe lângă care funcționează ca procuror reclamanta și nici a unei instanțe inferioare, ci, dimpotrivă, pricina este de competența de primă instanță a unei instanțe superioare în grad (tribunalul), față de instanța (judecătorie), pe lângă care funcționează reclamanta având funcția de procuror.

Nici ipoteza de la art. 127 alin. (2^1) din C. proc. civ., conform căreia dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, nu este incidentă în cauză deoarece pârâți în cauză sunt doar parchetele și Ministerul Justiției, iar nu instanța care ar fi competentă să judece pricina în primă instanță sau în calea de atac.

Cu alte cuvinte, în soluționarea unui conflict de muncă în care reclamanții au calitatea de procurori în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, dispozițiile art. 127 alin. (1), alin. (2¹) și (3) din C. proc. civ., așa cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 310/2018, incidentă în raport de data introducerii acțiunii, nu sunt aplicabile, întrucât, pe de o parte, competența materială de soluționare a cauzei aparține, în primă instanță, tribunalului, iar pe de altă parte, pârâții sunt parchete de pe lângă instanțe și Ministerul Justiției, iar nu instanțe de judecată, prevederile art. 127 alin. (2¹) din C. proc. civ. fiind de strictă interpretare.

Nefiind, așadar, incidente dispozițiile speciale precitate, cuprinse în art. 127 din C. proc. civ., se reține că sunt aplicabile prevederile generale referitoare la competență din Codul Muncii indicate supra, conform cărora competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține instanței/tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Întrucât reclamanta are domiciliul în municipiul Timișoara, în raza teritorială a Tribunalului Timiș, se impune a se reține că revine acestui tribunal competența de soluționare a cauzei.

Totodată, instanța supremă notează că instanța inițial sesizată de către reclamantă – Tribunalul București – este o instanță necompetentă absolut a soluționa litigiul dedus judecății, în cauză fiind vorba despre o necompetență de ordine publică în sensul art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., conform cărora necompetența este ordine publică și „în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.

Fiind vorba despre o necompetență de ordine publică, în mod procedural, cu respectarea art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu de către Tribunalul București la primul termen de judecată.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Sursa informației: www.scj.ro.