Stabilirea competenței teritoriale în cazul unui conflict individual de muncă formulat împotriva unei instanțe judecătorești. Incidența normelor derogatorii privind opțiunea reclamantului și delimitarea între instanțele din circumscripții învecinate

• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• NCPC: art. 127 alin. (1)
• NCPC: art. 129 alin. (2) pct. 3
• NCPC: art. 130 alin. (2)
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (2)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la 01.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., specialist IT la Tribunalul Mehedinți în perioada 01.03.2004 – 01.05.2017, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

C) actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică, aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantei, până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 472 din 5 martie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul Cluj și Tribunalul Vâlcea – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Înalta Curte reține că acțiunea introductivă are ca obiect recalcularea și plata unor drepturi salariale, fiind dedus judecății un conflict de muncă, în care reclamanta este specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul, iar potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Având în vedere succesiunea în timp a normelor cu același obiect și faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai în conflictele individuale de muncă în care reclamant este salariatul, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003.

Prin urmare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de data formulării acțiunii, în cauză, sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal: „în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii”.

Conform art. 127 alin. (2)¹ C. proc. civ.: „dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz”.

În speță, reclamanta, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, este specialist IT la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, astfel încât competența aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă, respectiv, în ambele situații, Tribunalului Mehedinți, aflat în circumscripția Curții de Apel Craiova.

Având în vedere că reclamanta nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța superioară acesteia, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Însă, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanței căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Mehedinți), este atrasă incidența art. 127 alin. (2) și (2)¹ C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului „poate”, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

Prin urmare, în ipoteza conflictelor individuale de muncă în care pârâta este chiar instanța competentă să judece cauza (cum este și cauza dedusă judecății), reclamantul are un drept de opțiune numai între instanța competentă și instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Reclamanta, neintroducând acțiunea la tribunalul competent conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, și-a manifestat opțiunea în condițiile art. 127 alin. (2) și (2)¹ C. proc. civ., în sensul învestirii Tribunalului Cluj cu soluționarea litigiului.

Competența teritorială de soluționare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziții imperative, conform legislației în vigoare la data sesizării instanței, respectiv potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării instanței, ca o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, ce putea fi invocată și de instanță din oficiu.

Instanța supremă reține că, deși Tribunalul Cluj este o instanță de același grad cu Tribunalul Mehedinți, totuși nu se află în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea a Curții de Apel Craiova. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 coroborate cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., raportate la dispozițiile 127 alin. (2) și (2)¹ C. proc. civ., în mod corect a fost invocată excepția necompetenței teritoriale de către Tribunalul Cluj și declinată competența în favoarea unei instanțe de același grad, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Craiova.

De vreme ce Curtea de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Vâlcea, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Craiova, în circumscripția căreia se află Tribunalul Mehedinți, rezultă că Tribunalul Vâlcea este competent teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Vâlcea– secția I Civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.