Stabilirea competenței de soluționare a acțiunii privind obligarea la emiterea unor ordine de salarizare, în contextul refuzului nejustificat al autorității publice centrale

• Legea nr. 153/2017: anexa V cap. VIII art. 7 alin. (2)
• Legea nr. 554/2004: art. 10 alin. (1)
• Legea nr. 554/2004: art. 8 alin. (1)
• NCPC: art. 133 alin. (2)
• NCPC: art. 134
• NCPC: art. 135 alin. (1)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 17.05.2023 sub dosar nr. x/2023, reclamantele A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea pârâților la:

III. obligarea pârâților care se opun admiterii acțiunii la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 2632 din 16 mai 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Astfel, pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin prezentul demers judiciar, reclamantele A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea pârâților la: emiterea ordinului de încadrare prin raportare la coeficientul de multiplicare 19 la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 10.04.2006, având în vedere sentința civilă nr. 22/2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul x/2008, lămurită prin încheierea civilă 35/2020, definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă 312/2009; emiterea ordinului de încadrare prin raportare la VRS 605,225, începând cu data de 16.10.2017 și până în 29.11.2019 pentru reclamanta B., respectiv până în data de 01.12.2018 pentru reclamanta A., având în vedere sentința civilă nr. 554/02.04.2020 pronunțată în dosarul x/2020 al Tribunalului Caraș Severin, definitivă prin decizia 243/11 februarie 2022 a Curții de Apel Timișoara.

Instanțele aflate în conflict au exprimat opinii contrare cu privire la actul normativ care determină competența teritorială de soluționare a cauzei, respectiv Legea nr. 153/2017, care prevede competența de soluționare a Curții de Apel București ori Legea nr. 554/2004, care stabilește competența generală a curții de apel, secția de contencios administrativ și fiscal de a soluționa acțiunile împotriva actelor administrative emise de autoritățile publice centrale, de la domiciliul reclamantelor persoane fizică.

Înalta Curte constată că în cauză nu este emis vreun ordin de salarizare, care să impună urmarea procedurii administrative al cărei rezultat poate face obiectul acțiunii judiciare care să vizeze ipoteza de strictă reglementare ce atrage competența Curții de Apel București.

În concluzie, în acord cu opinia Curții de Apel București, Înalta Curte constată că în cauză nu subzistă ipoteza de excepție prevăzută de art. 7 alin. (2) din Anexa V cap. VIII din Legea 153/2017, fiind aplicabile dispozițiile de drept comun.

Astfel, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Art. 10 din Legea nr. 554/2004 prevede că: „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.(…)

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. (…)”.

În raport de aceste dispoziții legale, având în vedere că reclamantele solicită unei autorități publice centrale emiterea unui act administrativ, competența de soluționare a cauzei, în fond, aparține Curții de Apel, în circumscripția căreia acestea își au domiciliile.

Prin raportare la domiciliile reclamantelor, în municipiul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia este instanța competentă să soluționeze cererea.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.