Stabilirea condiţiilor în care poate fi valorificat, pe piaţa liberă, excedentul de produse realizat în gospodăriile agrozootehnice (OMJ nr. 3511/C/2016)

10 oct. 2016
Vizualizari: 905

Actul normativ publicat în Monitorul OficialSumar
OMJ nr. 3511/C/2016
(M. Of. nr. 778 din 4 octombrie 2016)
Se aprobă condițiile în care poate fi valorificat, pe piața liberă, excedentul de produse realizat în gospodăriile agrozootehnice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din respectivul ordin

În M. Of. nr. 778 din 4 octombrie 2016, a fost publicat Ordinul ministrului justiției (OMJ) nr. 3511/C/2016 privind stabilirea condițiilor în care poate fi valorificat, pe piața liberă, excedentul de produse realizat în gospodăriile agrozootehnice (Condiții).

În continuare, vom prezenta respectivele condiții.

Art. 1 din Condiții

Art. 1 prevede faptul că valorificarea excedentului de produse realizat în gospodăriile agrozootehnice se face prin vânzare, pe piața liberă, în baza documentelor financiar-contabile emise de unitățile din sistemul administrației penitenciare în cadrul cărora funcționează aceste gospodării agrozootehnice, conform legislației în vigoare.

Art. 2 din Condiții

Art. 2 dispune faptul că prețul de vânzare al produselor prevăzute la art. 1 este egal cu costul de producție, la care se adaugă, după caz, cota de TVA prevăzută de legislația în vigoare.

În situația efectuării de cheltuieli suplimentare cu manipularea, depozitarea și transportul, aceste cheltuieli vor fi incluse în prețul de vânzare al produselor.

Art. 3 din Condiții

Art. 3 stabilește faptul că valorificarea excedentului de produse, pe piața liberă, se face cu avizul directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pe baza unei note de fundamentare aprobate de directorul unității din sistemul administrației penitenciare în cadrul căreia funcționează gospodăria agrozootehnică.

Alte prevederi relevante din OMJ nr. 3511/C/2016

Art. 1 prevede faptul că se aprobă condițiile în care poate fi valorificat, pe piața liberă, excedentul de produse realizat în gospodăriile agrozootehnice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din respectivul ordin.

 

Stabilirea condițiilor în care poate fi valorificat, pe piața liberă, excedentul de produse realizat în gospodăriile agrozootehnice (OMJ nr. 3511/C/2016) was last modified: octombrie 7th, 2016 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.