Sprijin pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES) din sistemul de învățământ preuniversitar

7 aug. 2017
Vizualizari: 1865

Guvernul a aprobat în ședința de vineri, 4 august 2017, printr-o hotărâre, modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) înmatriculați în sistemul de învățământ preuniversitar.

Potrivit respectivului act normativ, drepturile de care beneficiază copiii cu CES constau în asigurarea alocației zilnice de hrană, a rechizitelor școlare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei și a încălțămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflați în sistemul de protecție a copilului, precum și găzduirea gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerințe educaționale speciale din cadrul direcțiilor generale județene/a municipiului București de asistență socială și protecția copilului.

Beneficiari ai acestei măsuri sunt copiii cu CES integrați în învățământul de masă, care urmează curriculumul învățământului de masă, copiii cu CES integrați în clase/grupe speciale organizate în învățământul de masă și copiii cu CES din învățământul special.

Alte categorii de beneficiari sunt copiii cu CES care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni pentru care se organizează, după caz, grupe sau clase în cadrul unității sanitare în care aceștia sunt internați, respectiv copiii cu CES care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilități, sunt nedeplasabili, pentru care se organizează școlarizare la domiciliu, pe o perioadă determinate.

Drepturile se acordă pe bază de cerere scrisă, depusă de către părintele/reprezentantul legal al copilului cu CES la unitatea de învățământ în care acesta este înmatriculat, în perioada 1-30 septembrie a fiecărui an școlar.

Astfel, finanțarea drepturilor pentru copiii cu CES integrați în învățământul de masă, care urmează curriculumul învățământului de masă se asigură din bugetul local, iar pentru cei din învățământul special și pentru cei integrați în clase/grupe speciale organizate în învățământul de masă din bugetul județean/al sectoarelor municipiului București, prin unitățile de învățământ la care sunt înmatriculați copiii cu CES.

Sursa informației

Sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) din sistemul de învățământ preuniversitar was last modified: august 7th, 2017 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.