Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
93 views
Printre semnalele tot mai insistente perceptibile în analizele privind starea și evoluțiile (posibile) ale juridicului unul devine din ce în ce mai insistent și generează deopotrivă interogații și preocupări: ne îndreptăm spre o „lume fără drept” dar supusă „drepturilor”, adică unei game heteroclite de revendicări emanate de la indivizi sau grupuri cu motivații și interese diverse, schimbătoare, contradictorii, imprecise? Punându-și și încercând să răspundă unei atari chestiuni, deopotrivă, atât de crucială și de actuală, profesorul de drept public al economiei, Stephane Braconnier, președintele Universității Paris-Pantheon-Assas, publică un incitant eseu sub titlul semnificativ pentru problematica abordată, Un monde sans droit? (Editions L’Aube, Paris, 2023). În demersul său, universitarul francez pornește de la constatarea că, până nu demult și aproape la unison, dreptul mai avea încă o capacitate (intrinsecă) de a se impune tuturor și aceasta cu precădere grație unei acceptabilități ce apărea ca fiind cosubstanțială pactului social. Or, acum din ce în ce mai acut această evidență dispare, fiind atacată din toate părțile de exigențele exclusiv motivate prin luarea în considerare, exprimarea și promovarea unor interese particulare și poziționării ocazionale. Desigur, dilema și reflecția asupra sa nu sunt cu totul noi, dar trecând printr-o solidă argumentație juridică asupra stării existente și eliminând tot mai multe dubii și imprecizii analiza de față ne propune o perspectivă novatoare și, în orice caz, mai clarificantă și prin aceasta suficient de consistentă și cu valoare referențială.
Într-adevăr, autorul militează (cu succes) pentru o necesară întoarcere la „fundamente”, adică la înțelegerea faptului că „regula de drept este acceptată cu condiția ca guvernele, în colectivitatea pe care o formează, să perceapă justețea făcând abstracție de situația lor individuală și particulară”. Căci, potrivit lui, mișcarea de punere în discuție a înseși noțiunii de normă partajată amenință astăzi un edificiu riguros stratificat, deopotrivă, de lucrarea doctrinei, acțiunea legislatorului și concluziile jurisprudenței.
Se prefigurează în acest mod deschiderea căii spre o „abordare consumeristă” a dreptului prin intermediul căreia fiecare individ, fiecare grup să considere regula ca potrivită justului numai atunci când nu se îndepărtează nici de sensibilitatea, nici de convingerile și nici de interesele proprii!
Care ar putea fi remediile adecvate și eficiente ce s-ar impune în privința acestei puneri în discuție „proteiforme” a normei juridice și a dreptului ca, deopotrivă, fenomen social și formă de civilizație și cultură? Și aceasta cu atât mai mult cu cât primeia i se reproșează ineficiența, caracterul prea permisiv ori intervenția în contratimp, iar celui de-al doilea și amândurora ca fiind „ilegitime, injuste și prea severe”? Autorul francez pune accentul mai ales și cu precădere pe educația, în general și învățământul juridic, în special. Potrivit acestuia „necesitatea de a recultura societatea față de drept și de principiul interesului general” trece înainte de toate printr-o învățare a dreptului regândită, nu numai pentru studenții domeniului și juriștii de profesie, ci și, și poate mai ales, pentru „ansamblul cetățenilor”.
Se deschide așadar și astfel un „vast șantier”, care ar fi de dorit să fie întreprins mai ales în licee, care acoperă peste 90 la sută din tineri și unde, potrivit universitarului parizian, „învățarea legilor” trebuie să „constituie un trunchi comun al sistemului nostru educativ, poate prin intermediul unui învățământ de acest gen obligatoriu”. O atare măsură ar contribui, fără îndoială, la a revigora încrederea cetățenilor în instituțiile democratice și în lege. Dar, indiscutabil, cu condiția indispensabilă ca exemplul să vină, de asemenea, și din partea puterii politice, adică al unei „fabrici de drept” încă prea supusă imperativelor comunicării și discuțiilor pur conjuncturale, de campanie și, deci, trecătoare. Și toate acestea fără a putea ignora contextul mai nou al „exploziei” aplicațiilor noilor tehnologii digitale și al implicațiilor utilizării inteligenței artificiale în elaborarea, adoptarea, aplicarea și, nu în ultimul rând, învățarea dreptului și însușirea valorilor sale.
