Sondaj PNL: 67% dintre români se pronunţă pentru comasarea alegerilor

11 apr. 2023
Vizualizari: 158

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că o parte dintre miniștrii liberali ai actualului Cabinet nu se vor mai regăsi în viitorul Guvern, condus de Marcel Ciolacu.

„Fiecare dintre miniștri va fi evaluat și fiecare își va regăsi poziția în viitor”, a răspuns Premierul Ciucă, notează România liberă.

Pentru a afla dacă românii sunt de acord sau nu cu comasarea alegerilor, PNL a comandat un sondaj de opinie pe această temă. Evenimentul Zilei, citând Mediafax scrie azi despe rezultatele sondajului.

„Un sondaj realizat de PNL indică faptul că un procent de 67% dintre români și-au exprimat preferința pentru cuplarea unor runde de alegeri. Asta înseamnă că două treimi dintre cetățenii cu drept de vot sunt de acord cu organizarea unor alegeri la comun. Conform aceluiași sondaj, 70% dintre respondenți spun că nu ar fi confuzi în situația în care li s-ar înmâna 6 buletine de vot”, scrie Evenimentul Zilei.

„În total, ultimele patru runde de alegeri au costat aproximativ 516 milioane euro. Așadar, organizate separat, aceste patru alegeri ar consuma peste jumătate de miliard de euro din bani publici. Dacă unele dintre ele s-ar organiza la comun, cheltuielile ar fi optimizate și s-ar putea economisi aproximativ jumătate din această sumă: aproximativ 260 milioane euro. Ca să avem o imagine de ansamblu, în România, costul unui kilometru de autostradă dintr-o zonă de câmpie este de 5 milioane euro, într-o zonă deluroasă este de 7-8 milioane euro, iar într-o zonă montană de 25-28 milioane euro. Cu 260 milioane euro s-ar putea construi 52 km de autostradă la câmpie, 33-37km într-o zonă deluroasă, ori 9-10 km de autostradă montană. Costul primelor trei spitale regionale: 490 milioane spitalul din Iași, 540 milioane euro cel din Cluj și 603 – cel din Craiova. Așadar, cu 260 milioane euro se poate acoperi jumătate din costul unui spital regional. Așadar, prin contopirea datelor de organizare a alegerilor, costurile ar fi reduse semnificativ”, mai spus sursele liberale, notează Evenimentul Zilei.

Uniunea Salvați România a anunțat, duminică, faptul că peste 52.000 de oameni au semnat petiția pentru desființarea pensiilor speciale în doar o săptămână de la lansarea petiției online.

„USR arată că a depus zece amendamente care să elimine pensiile speciale, soluția corectă fiind trecerea la contributivitate. Toți oamenii trebuie să primească pensie pe baza acelorași reguli”, scrie Agerpres.

„Conform angajamentelor din PNRR, adoptarea legii pensiilor speciale avea ca termen finalul anului 2022. Pentru că legea nu a fost adoptată, România nu poate depune a treia cerere de plată prin PNRR, în valoare de 2,7 miliarde de euro, și riscă să piardă o mare parte din acești bani”, precizează USR, mai scrie Agerpres.

Cu o investiție de 100 mil. euro pe fonduri europene, orașul Galați ar putea deveni cel mai mare port de containere din UE.

„Nave de până în 15.000 de tone ar putea ajunge la Galați și Brăila și chiar ne-am putea transforma în poarta de intrare a UE după ce se va finaliza acest proiect”, a declarat primarul orașului, Ionuț Pucheanu, în cadrul unei conferințe ZF/Liberty, scrie România liberă.

„Cred că putem vorbi de unul din cele mai importante proiecte, cele trei porturi din Galați vor fi transformate într-unul singur pentru o platformă multimodală. Nave de până în 15.000 de tone ar putea ajunge la Galați și Brăila și chiar ne-am putea transforma în poarta de intrare a UE după finalizarea acestui proiect. Portul Galați ar putea să devină cel mai mare port de containere”, a mai adăugat primarul Ionuț Pucheanu, notează România liberă.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat, luni, că viitorul țării depinde de puterea poporului de a spune clar și răspicat ce dorește și în acest sens a anunțat că a demarat procedurile pentru a organiza, în 21 mai, la Chișinău, „Adunarea Națională Moldova Europeană”, pentru a spune lumii că majoritatea cetățenilor țării aleg calea europeană.

„Eu cred că a venit timpul ca cei care sunt cu ochii pe noi, și din est și din vest, să vadă că, în clipele hotărâtoare pentru destinul nostru, suntem uniți și curajoși. Vă anunț că am lansat inițiativa de a convoca la Chișinău o adunare a cetățenilor în care să spunem lumii că noi suntem europeni și că aceasta e calea aleasă de noi. Să dăm răspuns celor care întreabă ce vor moldovenii. Un răspuns răspicat și clar. Să se audă vocea noastră, a celor mulți, vocea poporului nostru.Adunarea națională Moldova Europeană va fi organizată la 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale. Vocea fiecăruia va cimenta calea noastră europeană. Vin cu un îndemn către toți – oameni care lucrează pământul, profesori, studenți, organizații neguvernamentale, antreprenori, medici, oameni de cultură, angajați în sectorul privat, funcționari publici – împreună să sprijinim visul nostru comun. Să demonstrăm că noi vrem pace. Vrem ca Uniunea Europeană să fie la noi acasă. Așa cum ne-am adunat când am cerut independența și am obținut-o”, a arătat Maia Sandu, în declarația sa, relatează News.ro.

„Președintele Joe Biden a pus oficial capăt urgenței naționale de sănătate Covid care, timp de peste trei ani, a stat la baza eforturilor extraordinare de a oferi îngrijiri pentru o țară în care peste un milion de persoane au murit din cauza bolii”, anunță AFP, citată de News.ro.

Cu toate că Statele Unite declară sfârșitul pandemiei, administrația Biden lucrează la un vaccin de ultimă generație și la alte măsuri pentru a combate orice variantă viitoare a virusului.

„Proiectul NextGen va accelera și raționaliza dezvoltarea rapidă a viitoarei generații de vaccinuri și tratamente prin colaborări public-private”, a declarat pentru AFP un înalt oficial al administrației SUA”, mai scrie News.ro, un fond de cel puțin 5 miliarde de dolari fiind disponibil pentru a „ajuta la catalizarea progresului științific” și pentru „a rămâne în fața virusului în evoluție rapidă care provoacă Covid-19”.

Seară liniștită!

 

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Sondaj PNL: 67% dintre români se pronunță pentru comasarea alegerilor was last modified: aprilie 11th, 2023 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: