Sonată pentru o impresionantă simfonie (în amintirea profesorului Viorel Mihai Ciobanu)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În cadrul analizării reformei justiției se remarcă o ideea de o realitate evidentă la care ȋnsă s-a meditat prea puțin – aceea că succesul unei reforme nu poate fi adus numai cu contribuția judecătorilor. Reforma trebuie să fie „o cauză nu numai a judecătorilor, ci și a celor care concură ȋntr-un fel sau altul, la desfășurarea procesului civil, la elaborarea și punerea ȋn aplicare a deciziilor justiției, fie că este vorba de procurori, avocați, consilieri juridici, notari publici, executor judecătorești …Este necesar să se găsească acele puncte ȋn care, ȋn pofida poziției și rolului diferit ȋn proces sau chiar a unor interese contrare, să se poată stabili, chiar prin lege atunci când este cazul, o colaborare mai eficientă decât cea existentă ȋn prezent ȋn scopul sporirii calității și eficienței actului de justiție. Este și o preocupare a Comisiei europene pentru eficacitatea justiției, care ȋn Programul – Cadru din 2004, la care ne-am referit, stabilește linii de acțiune ȋn acest sens”. Din păcate, s-a urmat prea puțin acest sfat ȋnțelept. Ulterior, reforma a ținut mai mult seama de interesele justiției văzută prin prisma judecătorilor, avocații fiind prea rar consultați, iar și mai rar ascultați ȋn doleanțe firești legate de accesul la justiție prin reformarea sistemului de taxe judiciare de timbru, un acces mai facil la ajutorul public judiciar prin asistența judiciară, plata decentă a activității ȋn cadrul asistenței judiciare, respectul cu care și instanțele sunt datoare față de avocat, asigurarea spațiilor necesare și corespunzătoare ȋn cadrul sediilor instanțelor judecătorești, asigurarea accesului informatic la dosar pentru a reduce timpul de alergat prin arhive, atât de supărător pentru un profesionist al dreptului, dar și ȋmpovărător pentru volumul de activitate al auxiliarilor instanțelor etc.

Tema „obstrucționării justiției” este adesea ȋntâlnită ȋn opera profesorului. A insistat asupra noțiunii de „obstrucționare a justiției” și a conferit acesteia un sens mai larg decât cel de implicare directă a politicului ȋn actul de judecată. În studiul din anul 2006 pe care ȋl aminteam anterior, arăta că „obstrucționarea justiției” se „prezintă ȋn forme mult mai variate, unele foarte subtile și este posibil să provină din mai multe surse”, astfel că reproșurile făcute judecătorilor pentru ineficiența justiției sunt adesea nerealiste. Identifica drept surse ale „obstrucționării justiției”: necorelarea și nesistematizarea legislației, ȋncălcarea normelor de tehnică legislativă, neasigurarea logisticii necesare sau a numărului personalului auxiliar, caracterul neunitar al practicii, presiunile făcute de media, formularea de cereri informe ori cererile de recuzare repetate și făcute cu rea-credință, dar și calitatea ȋndoielnică a unor lucrări ȋntocmite de experții tehnici, care nu pot fi verificate sub aspectele tehnice de către judecător din cauza absenței cunoștințelor acestuia ȋntr-un atare domeniu, dar care de multe ori sunt determinante pentru soluția ȋn cauză, abuzul de putere al judecătorilor atunci când tind a se substitui puterii legiuitoare. Mai târziu, ȋn anul 2012, ȋn cadrul unui alt studiu (V. M. Ciobanu, Din nou despre obstructionarea justitiei, intrarea in vigoare a noului Cod de procedură civilă, atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii și rolul Curții Constituționale, disponibil pe www.juridice.ro , la data de 5 octombrie 2012) relua tema „obstrucționării justiției”, găsind surse ale acesteia ȋn deturnarea taxelor judiciare de timbru de la rostul lor firesc – asigurarea fondurilor necesare funcționării justiției – la completarea bugetelor autorităților locale, dar și ȋn influențele internationale asupra mersului justiției, mai ales prin natura adesea părtinitoare a Rapoartelor MCV și confuziile existente la acest nivel ȋn ceea ce privește noțiunile juridice cu care operează. În acest sens, sunt memorabile aprecierile conform cărora Comisia Europeană, și ne referim în special la Raportul privind mecanismul de cooperare și verificare din 18.07.2012 (pct. II, paragraful 4) recunoaște în mod deschis existența presiunilor externe, ce au determinat schimbări în multe domenii, referindu‑se la Parchet, DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii. Deci „amestecul” despre care am vorbit mai devreme. Nu suntem desigur antieuropeni, sprijinul Comisiei Europene poate fi benefic, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să privim astfel de rapoarte ca având valoare absolută. Pretenția Comisiei de a oferi judecăți și propuneri valoroase, ca și poziția unor oameni politici de la noi, care tremură de emoție citind aceste rapoarte, îmi aduce aminte de rolul consilierilor sovietici din perioada începutului democrației populare evocat de profesorii mei și de mențiunea din prefața cursului de Drept roman făcută de ilustrul profesor Constantin Tomulescu: „tot ce este greșit în acest curs îmi aparține mie; tot ce este bun aparține romaniștilor sovietici”. Sigur, se cuvine să păstrăm proporțiile, dar trebuie spus odată pentru totdeauna că aceste rapoarte au tare foarte importante: nu există transparență în privința celor care au redactat raportul și a celor care au fost consultați în țară și în străinătate („practicieni de înalt nivel” ‑ cum se spune în nota 7 din Raport este foarte puțin ca să se facă o apreciere asupra experților), pentru a putea face o judecată de valoare; rapoartele demonstrează că nu este cunoscută în profunzime Constituția României și legislația specifică. De exemplu, un raport obiectiv ar fi evocat munca extraordinară pentru elaborarea noilor coduri și nu ar fi expediat‑o în câteva rânduri, după cum ar fi subliniat, în legătură cu noul Cod de procedură civilă, câteva aspecte – rezolvarea cauzei într‑un termen optim și previzibil, administrarea probelor de către avocați, contestația privind tergiversarea procesului care reprezintă o noutate față de multe coduri europene – sau nu ar fi vorbit despre procedura filtrului ca un deziderat, în condițiile în care este pe larg reglementată în Noul Cod. Este adevărat că rapoartele se ocupă mai mult de procesele penale, dar nu trebuie uitat că cele civile au ponderea cea mai mare și ecoul cel mai puternic în interesele cetățenilor. În fine, o altă sursă de „obstrucționare a justiției” este chiar necunoașterea profundă a legii de către unii dintre cei chemați să o aplice. În acest sens, profesorul cita pe un mare procedurist francez, R. Perrot care spunea că „independența este înainte de toate o problemă de caracter; istoria demonstrează că oricare ar fi textele, oamenii de caracter au păstrat intactă independența lor, în ciuda amenințărilor și solicitărilor”, conchizând că „pentru a nu fi dependent și supus, inclusiv greșelii, este nevoie de cunoaștere, de cunoașterea aprofundată a Constituției și a legilor” (V. M. Ciobanu, Câteva probleme juridice „reîncălzite” cu „înțelepciunea și luminile” juriștilor, dar și „stropite” cu puțină politică, disponibil pe www.juridice.ro, la data de 21 iunie 2015).

IV. Opera nu a fost finalizată

Poate că această afirmație va fi ușor exploatată ca fiind dintre cele care nu ar fi trebui făcute deoarece nu au conotație pozitivă. Așa este! Totuși, realitatea este că opera mai avea cel puțin un act de desăvârșire pe care timpul nu l-a mai permis.

Tratatul din anii 1996-1997 a venit să ofere soluții pentru problemele generate de modificarea structurală a procesului civil intervenită ca urmare a adoptării Legii nr. 59/1993, la aproximativ 3 ani după intrarea acesteia ȋn vigoare, adică după o acumulare, dar și filtrare a problemelor ȋn practica instanțelor. Apariția tratatului a fost decisivă ȋn privința multor chestiuni discutate, soluțiile oferite fiind catalizator de practică unitară.

După aproximativ 3 ani de la apariția noului Cod de procedură civilă, atunci când practica a ȋnceput să acumuleze aspete demne de clarificat, profesorul ȋncepuse deja lucrul la un nou tratat de procedură civilă care ar fi reprezentat pentru lumea juridică același aport explicativ ca și tratatul din anii 1996-1997. Acesta ar fi fost un act integrator de desăvârșire a operei. Păstrând termenii titlului, ar fi reprezentat finalul imprenionant al „simfoniei”.

Va trebui ca, ȋn absența actului final, să ȋncercăm, urmând metodele, sfaturile, modalitățile de lucru ale marelului profesor, să regăsim noi, toți juriștii, resursele identificării acelor soluții care să fie corecte, echibilirate și corespunzătoare spiritului procedurii civile.