Soluţionarea excepţiei lipsei de interes a recursului în privinţa soluţiei de anulare a deciziei de compensare (NCPC, C. proc. fisc.)

27 ian. 2022
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 115
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 1184/2021

NCPC: art. 248, art. 451 alin. (2), art. 496; C. proc. fisc.: art. 77, art. 168 alin. (4), art. 174 alin. (5), art. 182 alin. (2) alin. (1)

Alpha Bank Oferta Start-up este conceputa pentru activitati liberale si beneficiezi de ZERO cost timp de 12 luni

Examinând excepțiile invocate în cauză, iar în subsidiar recursurile declarate de ambele părți litigante, prin prisma criticilor formulate, a temeiurilor de drept aferente acestor critici și a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține că este lipsit de interes recursul declarat de pârâta AJFP Prahova, iar recursul reclamantei C. S.R.L. este întemeiat, pentru considerentele arătate în continuare:

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere faptul că a fost recalificată excepția lipsei de obiect a recursului declarat de AJFP Prahova, invocată de către intimata C., în excepția lipsei de interes în susținerea acestui recurs, excepție asupra căreia instanța de control judiciar se va pronunța cu prioritate, potrivit prevederilor art. 248 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 204/14.11.2017 a Curții de Apel Ploiești a fost pronunțată soluția de anulare a deciziei nr. 10111/22.03.2017, emisă de B., și decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 44387/27.12.2006, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația județeană a finanțelor Publice Prahova- Serviciul Fiscal Orășenesc Bușteni.

Prin recursul declarat de pârâta AJFP Prahova, în numele B. și în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploiești, s-a solicitat, în urma admiterii recursului, casarea în întregime a sentinței atacate și respingerea cererii de anulare a deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 44387/27.12.2016.

Înalta Curte reține că, după pronunțarea sentinței primei instanțe și ulterior înregistrării recursului AJFP Prahova la dosar, organele fiscale au procedat la punerea în executare benevolă a dispozitivului hotărârii pronunțate de judecătorul fondului, emițând decizia de impunere nr. x/01.08.2019, prin care s-a desființat decizia de compensare nr. 44387/27.12.2016 .

În atare condiții, nu mai subzistă un interes actual al recurentei-pârâte AJFP Prahova în a obține reformarea sentinței primei instanțe, dată fiind achiesarea acestei părți la soluția pronunțată în cauză.

În consecință, se reține caracterul fondat al excepției lipsei de interes a recurentei-pârâte AJFP Prahova, în numele B. și în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploiești, în susținerea recursului său, ce urmează a fi respins ca atare. Dată fiind soluționarea excepției lipsei de interes a recursului în privința soluției de anulare a deciziei de compensare nr. 44387/27.12.2016, nu se mai impune analizarea excepției lipsei de obiect a capătului 2 din cererea de chemare în judecată.

B. În privința recursului declarat de recurenta-reclamantă C. S.R.L., Înalta Curte reține, cu prioritate, caracterul întemeiat al excepției lipsei de obiect a capătului 3 din cererea de chemare în judecată, invocată din oficiu, privind rambursarea efectivă a sumei de 1.241.509 RON, dat fiind faptul că, prin nota de restituire nr. x/11.09.2019, s-a aprobat și s-a efectuat restituirea acestei sume către Societatea A. S.R.L..

Prin urmare, în analiza recursului declarat de reclamantă, care a vizat reformarea soluției referitoare la capetele 3 și 4 din cererea de chemare în judecată, se reține că a rămas fără obiect capătul 3 al acțiunii judiciare de față.

În referire la capătul 4 din cererea de chemare în judecată, prin care recurenta-reclamantă C. a solicitat obligarea organului fiscal la plata dobânzii aferente sumei de 1.241.509 RON, restituită cu întârziere, Înalta Curte reține că este fondat recursul, urmând a fi admis, în lumina considerentelor expuse în continuare.

Prin decontul aferent lunii mai 2016, recurenta C. a solicitat organului fiscal rambursarea soldului negativ al taxei pe valoarea adăugată, în cuantum de 1.318.613 RON, iar prin decizia de compensare nr. 44387/27.12.2016 s-a dispus compensarea sumei de 1.241.509 RON cu obligații fiscale restante al societății către bugetul de stat.

Videoconferința regională de insolvență Buzău

La emiterea acestei decizii de compensare, ce a avut în vedere obligații stabilite în sarcina contribuabilului C. prin decizia de impunere nr. x/10.04.2015, organul fiscal a ignorat faptul că respectiva decizie de impunere fusese suspendată prin sentința civilă nr. 298/14.12.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Ploiești, suspendarea fiind dispusă până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015

În dosarul având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. x/10.04.2015 s-a dispus anularea în parte a actului administrativ fiscal, soluție menținută în calea recursului, prin decizia nr. 1336/13.03.2019, pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2015, astfel că decizia de compensare nr. 44387/27.12.2016 a fost în mod corect reținută de prima instanță ca fiind nelegală, dat fiind faptul că în cuprinsul său parte semnificativă din obligațiile fiscale stabilite în sarcina C. proveneau din decizia de impunere ce a fost anulată parțial în calea controlului judiciar exercitat asupra sa.

În acest context faptic, în care organul fiscal a recunoscut, prin emiterea deciziei de impunere nr. x/01.08.2019, că decizia de compensare nr. 44387/27.12.2016 a rămas fără fundament legal, fiind necesară desființarea sa, este de analizat solicitarea recurentei-reclamante de a-i fi acordate dobânzi de întârziere pentru suma de 1.241.509 RON, provenind din decontul de TVA aferent lunii mai 2016, sumă ce a fost restituită la data de 11.09.2019, conform notei de restituire aflată la dosarul de recurs.

O primă chestiune ce se cuvine a fi tranșată în examinarea recursului declarat de reclamanta C. este cea referitoare la momentul de la care ia naștere dreptul de a pretinde dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului evidențiat în deconturile negative cu opțiune de rambursare depuse spre soluționare la organul fiscal competent.

Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 182 alin. (2) alin. (1) C. procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, „(1)Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului”.

Așadar, momentul de la care începe să curgă dreptul de a pretinde dobânzi de întârziere este cel al expirării termenului de 45 de zile prevăzut în legislația națională pentru soluționarea cererii de rambursare a excedentului de TVA evidențiat în deconturile cu sume negative în care s-a bifat opțiunea de rambursare a taxei.

Totodată, mai reține Înalta Curte că, indiferent de caracterul imputabil sau nu al nerespectării termenelor legale, contribuabilul care are sume de rambursat de la bugetul de stat este îndreptățit la dobânda legală pentru sumele primite cu întârziere.

În aplicarea acestei interpretări legale un rol definitoriu îl are jurisprudența CJUE conturată în materie de TVA, care, în cauze de referință privind chestiunea dobânzilor de întârziere, a lămurit aspecte legate de termenele ce trebuie respectate de autoritățile fiscale, relevante fiind, în aceste sens:

– Hotărârea pronunțată la 12 mai 2011 în cauza C 107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, paragraful 61 („Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că, în lumina principiului neutralității fiscale, articolul 183 din Directiva privind TVA-ul trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de TVA, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menționat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere”);

– Hotărârea pronunțată la 24 octombrie 2013 în cauza C-431/12 Rafinăria Steaua Română S.A., paragrafele 20, 22 și 25 („Astfel, deși punerea în aplicare a dreptului la rambursarea excedentului de TVA prevăzută la articolul 183 din Directiva TVA ține, în principiu, de autonomia procedurală a statelor membre, nu este mai puțin adevărat că această autonomie este încadrată de principiile echivalenței și efectivității (Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3, citată anterior, punctul 29). (…) Acestea sunt considerațiile în lumina cărora Curtea a statuat deja că modalitățile de rambursare a excedentului de TVA nu pot aduce atingere principiului neutralității sistemului fiscal al TVA-ului făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe, ceea ce implică în special ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil.(…) din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță. În acest context, nu există vreo diferență pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească”).

Prin urmare, depășirea termenul de 45 de zile prevăzut de norma națională pentru soluționarea cererilor de rambursare de la bugetul de stat a soldului negativ de TVA pentru luna mai 2016 determină acordarea dobânzii legale pentru întârziere, în condițiile în care situația fiscală determinată de emiterea deciziei de compensare nr. 44387/27.12.2016 nu justifică o prorogare a termenului de la care era îndreptățit contribuabilul la primirea de dobânzi pentru întârziere, anularea acestei decizii echivalând, în planul efectelor produse, cu inexistența sa, lipsind, astfel, de orice temei legal o justificare a organului fiscal în reținerea sumelor la care era îndreptățit contribuabilul C. după expirarea termenului de soluționare a decontului de TVA cu sumă negativă de rambursare depus pentru luna mai 2016.

Prin urmare, de la acest moment temporal, stabilit în condițiile art. 182 alin. (2) C. procedură fiscală, este obligat organul fiscal să acorde recurentei-reclamante dobânzi de întârziere, în cuantumul stabilit de art. 174 alin. (5) din aceeași normă de procedură fiscală, dobânzi ce vor fi calculate până la data la care a avut loc restituirea în întregime a sumei stabilite de AJFP Prahova ca fiind acceptată la rambursare, în soluționarea decontului nr. x/27.06.2016, respectiv suma de 1.241.509 RON, pentru care s-a emis nota de restituire nr. x/11.09.2019, aceasta fiind data până la care vor fi calculate și acordate dobânzile de întârziere solicitate în cauză.

Față de împrejurarea că nu a fost solicitată expres reformarea soluției pronunțate cu privire la anularea deciziei nr. 10111/22.03.2011, instanța de control judiciar va menține dispozițiile primei instanțe în referire la soluționarea acestui petit din cererea de chemare în judecată.

Cât privește cheltuielile de judecată ocazionate în calea recursului, Înalta Curte reține că, prin soluția de respingere a căii de atac declarate de AJFP Prahova, în numele B. și în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploiești, împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță și în raport de admiterea recursului declarat de reclamantă, intimata-pârâtă este în culpă procesuală față de cealaltă parte litigantă, Societatea A. S.R.L. fiind îndreptățită să primească și în această etapă procesuală cheltuieli de judecată de la organul fiscal.

Făcând aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și în faza recursului, Înalta Curte reține că se justifică diminuarea onorariului pretins de apărătorul ales al intimatei-reclamante, de la suma de 14.149,71 RON, conform înscrisurilor depuse la filele din dosar, până la suma de 2.000 RON, ce va fi suportată de către recurenta-pârâtă AJFP Prahova, în numele B. și în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploiești, cu titlul de cheltuieli de judecată în calea de atac, în raport de complexitatea cauzei, numărul de termene acordate în cauză și munca efectiv prestată de apărătorul ales al intimatei-reclamante.

II.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 204/14.11.2017, pe care o va casa în parte și, în rejudecare, va obliga organul fiscal AJFP Prahova, în numele B. și în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploiești, la acordarea dobânzilor de întârziere solicitate de reclamantă, de la data expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea decontului nr. x/27.06.2016, până la data de 11.09.2019, la care s-a restituit integral suma de 1.241.509 RON.

Cât privește recursul declarat de pârâta AJFP Prahova, în numele B. și în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploiești, Înalta Curte îl va respinge ca fiind lipsit de interes.

În consecință, vor fi menținute dispozițiile sentinței recurate, în privința soluției pronunțate pe capătul 1 de cerere și cu privire la cheltuielile de judecată ce au fost acordate de către prima instanță în favoarea reclamantei A. S.R.L., iar pentru etapa procesuală a recursului va fi obligată intimata AJFP Prahova, în numele B. și în baza mandatului expres acordat de DGRFP Ploiești la plata către recurenta A. S.R.L. a sumei de 2.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru de 100 RON și onorariu cuvenit apărătorului ales, în cuantum de 2000 RON, onorariu cenzurat conform prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.

Soluționarea excepției lipsei de interes a recursului în privința soluției de anulare a deciziei de compensare (NCPC, C. proc. fisc.) was last modified: ianuarie 26th, 2022 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter