Soluționarea conflictelor individuale de muncă. Luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale (NCPC, CM, L. nr. 62/2011)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 561/2018

CM: art. 269 alin. (2) și (3); L. nr. 62/2011: art. 210; NCPC: art. 59, art. 116, art. 127 alin. (1) și (3)

Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului.

Alin. (3) al aceluiași articol instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauză, acțiunea introductivă de instanță având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulți reclamanți, printre care și A., fiind îndeplinite astfel condițiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, în virtutea cărora mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În atare situație devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) C. muncii anterior evocate, ce recunosc competență de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Se mai reține că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ea formulată inițial, a fost adresată de reclamanți Tribunalului Buzău în considerarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ca instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța (în speță, parchetul) la care își desfășoară activitatea parte dintre reclamanți.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, din care făcea parte și reclamantul A., se apreciază că Tribunalul Buzău a fost în mod corect și legal sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă (și) consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanța pretinsă a fi cea de la domiciliul acestui reclamant.

De vreme ce, la data învestirii sale, Tribunalul Buzău a fost legal sesizat în virtutea dispozițiilor art. 269 C. muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, ale art. 127 alin. (1) și (3) și art. 116 C. proc. civ., și întrucât, în caz de disjungere, instanța de judecată rămâne competentă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Sursa informației: www.scj.ro.