Solicitarea obligării pârâţilor la prelungirea contractului de concesiune. Respingerea recursului formulat ca fiind inadmisibil

• Constituţia României: art. 129
• NCPC: art. 413 alin. (1) pct. 1
• NCPC: art. 414
• NCPC: art. 457 alin. (1)
• NCPC: art. 466 alin. (4)
• NCPC: art. 496

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Tulcea și Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea, a atacat cu recurs sentinței civilă nr. 1770/18.12.2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Tulcea.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 2482 din 5 mai 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte constată că încheierea recurată este definitivă, calea de atac promovată de recurent nefiind prevăzută de lege.

1. Asupra admisibilității recursului

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 129 din Constituția României:

„Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României, presupune, așadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se reține că prin încheierea atacată în prezenta cauză a fost respinsă cererea de suspendare formulată de recurent în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În art. 414 din C. proc. civ., cu denumirea marginală „Hotărârea de suspendare”, se prevede:

(1) Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

(2) Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Din economia întregului text al art. 414 din C. proc. civ., rezultă că obiectul recursului nu poate fi decât încheierea prin care s-a admis cererea de suspendare ori cea prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Așa fiind, nici încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare, cum este în prezenta cauză, nici cea prin care s-a admis cererea de repunere pe rol nu pot forma obiect al recursului, acestea putând fi atacate doar odată cu fondul, dacă hotărârea finală este susceptibilă de vreo cale de atac.

Altfel spus, legiuitorul nu prevede posibilitatea atacării separate a încheierii prin care se respinge cererea de suspendare a judecății procesului. Diferența de tratament juridic în cele două cazuri rezultând din efectele produse de cele două tipuri de încheieri, de respingere și, respectiv, de admitere a cererii de suspendare a judecății.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale invocate, Înalta Curte constată că sunt supuse recursului, după caz, numai încheierile prin care instanța a dispus suspendarea judecății ori s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei suspendate, nu și încheierile de respingere a cererii de suspendare a judecății.

În acest sens, în interpretarea dispozițiilor art. 414 alin. (1) teza I din C. proc. civ., fiind și Decizia nr. 2/2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 10 martie 2017), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

Totodată, prin Decizia nr. 9/2018, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., reținând că încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ci doar odată cu fondul, conform art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., constatându-se grija legiuitorului de a nu se întârzia judecata cauzei, prin judecata căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare.

Așadar, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, nu are prevăzută cale de atac.

Prin urmare, recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu are cale de atac este inadmisibil.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil, ținând seama și de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

Sursa informației: www.scj.ro.