Solicitarea obligării pârâţilor la plata unor drepturi băneşti despre care reclamanții afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

• C.munci: art. 248-253
• Legea nr. 62/2011: art. 210
• NCPC: art. 127 alin. (1)
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 5 alin. (4)

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub dosar nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâților la recunoașterea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției, respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016; plata diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat începând cu data de 01.08.2016 până la zi, precum și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare; obligarea pârâților la emiterea ordinelor de salarizare noi și plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru perioada 01.08.2016 și pentru viitor, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare; actualizarea sumelor de mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să le fie achitate și până la plata lor efectivă.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1886 din 28 septembrie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Călărași competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanții solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este dat de art. 248-253 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”, iar art. 216 din același act normativ stipulează că:

„Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.”.

În conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”, iar potrivit alin. (2), „în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii”.

De asemenea, art. 127 alin. (2)^1 din același cod statuează că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, iar potrivit alin. (3) dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și grefierilor.

Se reține că Legea nr. 310/2018 a modificat prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., extinzându-i sfera de aplicare, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea, dispozițiile aplicându-se în mod corespunzător și grefierilor.

În speță, reclamanții au calitatea de procurori pensionari și, respectiv, personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, iar competența aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție aceștia în au domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamanții nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la o instanță inferioară acesteia, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În aceeași ordine de idei, litigiului nu-i este aplicabilă nici teza prevăzută de art. 127 alin. (2)^1 din cod, întrucât aceasta are în vedere numai ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, ceea ce nu este cazul în speță. Dispoziția legală mai sus amintită nu se aplică prin asemănare și parchetelor de pe lângă instanțe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Este de subliniat faptul că prevederile art. 127 din C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme juridice de excepție, motiv pentru care sunt de strictă interpretare și, bineînțeles, nu pot fi extinse prin analogie. O interpretare așa-zis extensivă a textului de lege aflat în discuție echivalează cu adăugarea la lege, operațiune prohibită de art. 5 alin. (4) din același cod.

Raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Sursa informației: www.scj.ro.