Solicitarea constatării incidenței unui caz de imposibilitate obiectivă de punere în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii. Respingerea contestației la executare ca fiind nefondată

• Legea nr. 302/2004: art. 139 alin. (2)
• Legea nr. 302/2004: art. 156 alin. (4)
• NCP: art. 161 alin. (1)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 426 lit. b)
• NCPP: art. 598
• VCP: art. 155 alin. (1)

Prin Sentința penală nr. 22/F din data de 02 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021, au fost respinse ca nefondate contestațiile la executare reunite formulate de contestatorul-condamnat A. (și de Biroul de Executări Penale din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a – împiedicare la executare, în legătură cu Sentința penală nr. 148/F din data de 10.07.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2008.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 259 din 28 martie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Referitor la efectele Ordonanței din 11.10.2022 pronunțate de Curtea de Apel din Napoli, secția a VIII-a penală, irevocabilă la 06.11.2022, și la posibilitatea instanței de executare (judecătorul italian) de a constata intervenită prescripția răspunderii penale, ca urmare a aplicării art. 155 alin. (1) C. pen. 2009, reconfigurat prin decizia Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și interpretat prin Decizia nr. 358/2022 a instanței de contencios constituțional, raportat la particularitățile cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Prescripția răspunderii penale este o cauză care înlătură răspunderea penală și poate fi invocată, oricând, pe parcursul procesului penal în cadrul căruia se verifică acuzația penală.

După rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, aceeași cauză de înlăturare a răspunderii penale poate fi invocată de persoana condamnată doar prin intermediul unei singure căi extraordinare de atac, respectiv contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., și în condiții restrictive prevăzute de aceeași normă legală.

Pe calea contestației la executare nu poate fi invocată o eventuală incidență a prescripției răspunderii penale, cauză de înlăturare a răspunderii penale, și nici reformată o hotărâre de condamnare (hotărârea de condamnare putând fi reformată doar prin intermediul căilor extraordinare de atac și în condițiile strict stabilite pentru exercitarea acestora). Însă, pe calea contestației la executare poate fi invocată prescripția executării pedepsei, cauză care înlătură executarea pedepsei, conform dispozițiilor art. 161 alin. (1) din C. pen.

Instanța supremă, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, reamintește că, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire (prin „revizuire” înțelegându-se orice cale de atac extraordinară aptă să conducă la desființarea/modificarea hotărârii judecătorești de condamnare) a hotărârii judecătorești prin care se aplică pedeapsa care urmează a fi executată în temeiul prezentei decizii-cadru.

Această dispoziție a deciziei-cadru a fost transpusă prin dispozițiile art. 156 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora „Competența judecării unei căi de atac, exercitate de persoana condamnată, după transferarea sa în statul de executare, în vederea desființării sau modificării hotărârii judecătorești de condamnare, aparține instanței române. Orice decizie în urma căreia pedeapsa sau măsura privativă de libertate încetează să mai aibă caracter executoriu, precum și hotărârea prin care instanța română competentă a soluționat respectiva cale de atac se transmit direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției în vederea informării statului de executare”.

Din aceste norme legale rezultă că dreptul de a supune hotărârea de condamnare unei căi extraordinare de atac aparține întotdeauna și exclusiv statului de condamnare, în speță România.

Or, așa cum și apărarea a precizat în ședința de judecată, se constată că persoana condamnată, A., nu a formulat o cale de atac extraordinară în fața instanței judecătorești române, respectiv contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., singura aptă să reformeze o hotărâre judecătorească definitivă urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, dar a înțeles să învestească Curtea de Apel din Napoli, ulterior pronunțării deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 de către Curtea Constituțională a României, cu o cerere referitoare la prescripția răspunderii penale.

În acest context argumentativ, susținerea apărării în sensul că formularea cererii în fața autorităților judiciare italiene poate fi comparată cu contestația la executare reglementată de dispozițiile art. 598 din C. proc. pen. (care niciodată nu poate viza prescripția răspunderii penale, ci doar pe cea a executării pedepsei, așa cum s-a reținut în cele ce preced), este nefondată, fiind vorba, în fapt, de o contestație în anulare deghizată în raport cu efectele constatate de judecătorul italian.

Concluzionând, prescripția răspunderii penale nu poate fi verificată de instanța de executare (în speță instanța italiană) nici prin intermediul unei cereri de revizuire a hotărârii de condamnare (aceasta fiind exclusiv de competența instanței de condamnare, conform art. 19 alin. (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI) și nici sub aspectul executării pedepsei, conform art. 17 alin. (1) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, întrucât constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale se poate dispune numai prin desființarea hotărârii de condamnare ca urmare a admiterii unei cereri de revizuire (contestația în anulare, conform dreptului procesual român), care este de competența exclusivă a instanței de condamnare (în speță instanța română). A considera că analiza intervenției prescripției răspunderii penale poate fi efectuată de statul de executare în cadrul procedurilor de executare, conform art. 17 alin. (1) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, ar însemna să se eludeze dispozițiile art. 19 alin. (2) din aceeași decizie, lipsindu-le de efect, ceea ce, în opinia instanței supreme, este inadmisibil.

Cu toate acestea, prin ordonanța din 11.10.2022 a Curții de Apel din Napoli, secția a VIII-a penală, irevocabilă la 06.11.2022, a fost revocată sentința pronunțată la data de 15.09.2020 de Curtea de Apel din Napoli, devenită irevocabilă la data de 26.09.2020, care se afla în curs de executare, cu menținerea refuzului de predare către România a persoanei solicitate.

Prin urmare, s-a dispus încetarea definitivă a executării sentinței de recunoaștere, reținându-se că la data pronunțării Deciziei nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (Dosar nr. x/2008), termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptele pentru care contestatorul-condamnat A. a fost condamnat ar fi fost împlinit, ca urmare a aplicării art. 155 alin. (1) C. pen. 2009, reconfigurat prin decizia Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și interpretat prin Decizia nr. 358/2022 a instanței de contencios constituțional.

Așadar, „executarea” pedepsei de către condamnatul A. a încetat pe teritoriul Republicii Italiene nu ca urmare a anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/07.02.2019 emis față de condamnatul A. de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală (ca efect al „revizuirii” hotărârii urmare a admiterii vreunei căi extraordinare de atac), nici ca urmare a aplicării amnistiei sau grațierii, permisă inclusiv statului de executare, conform art. 19 alin. (1) din Decizia -cadru 2008/909/JAI, și nici ca urmare a executării sau a considerării executării „la termen” a pedepsei la care a fost condamnat contestatorul.

Executarea pedepsei de către contestatorul condamnat A. a încetat pe teritoriul Republicii Italiene ca urmare a revocării sentinței pronunțate la data de 15.09.2020 de Curtea de Apel din Napoli, devenită irevocabilă la data de 26.09.2020, prin care a fost recunoscută Sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală

Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, practic, statul de executare – Republica Italiană – refuză în acest moment să recunoască și să pună în executare pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța română, caz în care punerea acesteia în executare este de competența instanței române potrivit art. 159 lit. b) din Legea nr. 302/2004, care prevede că „Atunci când România este stat emitent, punerea în executare, după caz, a pedepsei sau măsurii privative de libertate sau a restului rămas neexecutat este de competența instanței române, ori de câte ori statul de executare refuză să recunoască și să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanța română”.

Într-adevăr, așa cum susține și contestatorul condamnat prin avocatul său, în speță nu se regăsește situația reglementată de dispozițiile art. 22 alin. (2) din Decizia -cadru 2008/909/JAI, care prevede că „Dreptul de a executa sentința revine statului emitent din momentul în care este informat de către statul de executare cu privire la neexecutarea parțială a pedepsei în conformitate cu articolul 21 litera (h)”, iar conform art. 21 lit. (h) din aceeași decizie „Autoritatea competentă a statului de executare informează fără întârziere autoritatea competentă a statului emitent, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă cu privire la evadarea persoanei condamnate din custodie”.

Dar nu se regăsește nici situația reglementată de dispozițiile art. 22 alin. (1) din decizia-cadru, care prevăd că „Sub rezerva alin. (2), statul emitent nu poate proceda la executarea pedepsei după ce executarea acesteia a început în statul de executare”, deoarece executarea pedepsei în statul de executare a fost încetată înainte de a fi executată sau considerată executată în întregime, ca urmare a revocării sentinței pronunțate la data de 15.09.2020 de Curtea de Apel din Napoli, devenită irevocabilă la data de 26.09.2020, de recunoaștere a hotărârii de condamnare pronunțată de instanțele române.

Fiind vorba de o revocare a sentinței pronunțate la data de 15.09.2020 de Curtea de Apel din Napoli, devenită irevocabilă la data de 26.09.2020, prin care a fost recunoscută Sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, aceasta are drept consecință punerea în situația anterioară recunoașterii hotărârii de condamnare față de contestatorul A., respectiv dreptul de a executa sentința de condamnare a contestatorului revine statului român (stat emitent).

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că la acest moment nu există nicio împiedicare la executarea Sentinței penale nr. 148 din data de 10.07.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, neimpunându-se anularea mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/07.02.2019 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și nici retragerea mandatului european de arestare nr. 2/08.02.2019.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 22/F din data de 02 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.