Solicitarea anulării deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii la Fondul pentru mediu. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei (NCPC, L. nr. 207/2015, L. nr. 554/2004, L. nr. 273/2006)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 4593/2020

NCPC: art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1); L. nr. 207/2015: art. 268, art. 269; L. nr. 554/2004: art. 10 alin. (1) teza a II-a; L. nr. 273/2006: art. 2 alin. (1) pct. 39

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

În cauză, reclamantul Municipiul Bacău a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 și 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 1/15.04.2019 referitoare la obligațiile de plată accesorii la Fondul pentru mediu în valoare de 111.394 RON, emise de pârâtul Ministerul Mediului – Administrația Fondului pentru Mediu.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului instituție publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

„(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului”.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Municipiul Bacău are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Deși în prezenta cauză reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamant într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituție publică, fără a face distincție între situațiile în care instituția publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantului Municipiul Bacău și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Mediului – Administrația Fondului pentru Mediu, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.