Solicitarea anulării deciziei de concediere, repunerea părţilor în situaţia anterioară și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate

• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• Legea dialogului social nr. 62/2011: art. 210
• Legea dialogului social nr. 62/2011: art. 216
• NCPC: art. 116
• NCPC: art. 130 alin. (3) şi (4)
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135

Prin cererea înregistrată la 15 iunie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să anuleze decizia de concediere nr. 63 din 4 mai 2020, să repună părțile în situația anterioară concedierii, să o oblige pe pârâtă la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate de la 12 mai 2020 și până la reintegrarea efectivă, precum și la plata drepturilor salariale neachitate în cuantum de 9600 RON. A solicitat cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1259 din 19 mai 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant privește un conflict de muncă, aspect reținut de ambele instanțe, iar potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența teritorială în cazul acestor litigii aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Legea dialogului social nr. 62/2011, prin art. 210, statuează regula că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Se constată astfel că prin dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii în legătură cu competența de soluționare a conflictelor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte mai reține și că art. 216 din Legea nr. 62/2011 prevede că, „dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.”.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanța de la locul unde își are domiciliul și cea de la locul său de muncă, opțiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanței.

În cauza de față, domiciliul reclamantului este în Constanța, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată, iar locul de derulare a raporturilor de muncă se afla în București, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, motiv pentru care atât Tribunalul București, cât și Tribunalul Constanța, erau deopotrivă competente în soluționarea cauzei.

Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, reclamantul și-a exercitat dreptul de a alege între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de la locul său de muncă.

Pentru acest motiv, față de prevederile art. 130 alin. (3) și (4), Tribunalul București, ca primă instanță sesizată de reclamant, nu mai putea să hotărască, nici din oficiu, nici la cererea unei părți, declinarea competenței în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sursa informației: www.scj.ro.