Solicitare privind obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare în vederea stabilirii pentru reclamanţi a încadrării posturilor în categoria celor de muncă în condiţii deosebite

5 mai 2022
Vizualizari: 359
  • C. muncii: art. 269 alin. (2)
  • Legea nr. 62/2011: art. 210
  • NCPC: art. 133 pct. 2 teza I
  • NCPC: art. 135 alin. (1)

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 5, art. 6, art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (2) Codul muncii, ale H.G. nr. 461/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale Antidrog, ale Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Naționale Antidrog, ale H.G. nr. 1822/2004, ale art. 2 și 3 din Legea 31/1991, ale art. 1, 6 și 8 CEDO, ale art. 16, 34 din Constituția României, ale art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea 263/2010, și ale O.U.G. nr. 137/2000.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1534 din 16 iunie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalul Hunedoara competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai mulți angajați ai Agenției Naționale Antidrog prin care aceștia solicită încadrarea posturilor ocupate în categoria celor de muncă în condiții deosebite, prezentul litigiu având caracterul unui conflict individual de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparține instanței de la domiciliul reclamantului, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2020 pentru reclamanții care nu au nici domiciliul și nici locul de muncă în județul Cluj, măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Cluj.

Față de faptul că reclamanta din prezentul dosar are domiciliul în județul Hunedoara, se apreciază că instanța competentă în soluționarea cauzei este Tribunalul Hunedoara.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Sursa informației: www.scj.ro.

Solicitare privind obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare în vederea stabilirii pentru reclamanți a încadrării posturilor în categoria celor de muncă în condiții deosebite was last modified: aprilie 30th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.