Solicitare în vederea obligării pârâtului la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin reţinerea bărcii reclamantului, susţinând că este pescar de meserie, şi prin această activitate de pescuit se întreţine atât pe el, cât şi familia sa. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

7 nov. 2024
Vizualizari: 138
  • NCPC: art. 163 alin. (1)
  • NCPC: art. 164 alin. (4)
  • NCPC: art. 470 alin. (2)
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
  • NCPC: art. 496 alin. (1)
  • O.U.G. nr. 80/2013: art. 33 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă la data de 27 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri în sumă de 30.000 RON pentru repararea prejudiciului cauzat prin reținerea bărcii sale, susținând că este pescar de meserie și prin această activitate de pescuit se întreține atât pe el cât și familia sa. Reținându-i-se barca și uneltele de pescuit pentru o perioadă de aproximativ 6 luni, reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu estimat la 100 RON pe zi, iar diferența până la totalul de 30.000 RON solicitat reprezintă daune morale.

În drept, reclamantul a invocat art. 504-506 din C. proc. pen.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1634 din 17 octombrie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs invocat de recurentul reclamant, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu este întemeiat. Conform acestui text legal, hotărârea poate fi casată în cazul în care instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Examinând decizia recurată, prin prisma celor expuse de recurentul reclamant în susținerea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că nu se poate reține o încălcare a normelor de procedură în sensul învederat de recurentul reclamant.

Astfel, potrivit art. 163 alin. (1) din C. proc. civ., comunicarea citației se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea. Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența, astfel cum prevede alin. (6) al aceluiași articol.

Înștiințarea completată de agentul procedural are valoare de act autentic cu privire la situațiile verificate și atestate nemijlocit de către agent, art. 164 alin. (4) din C. proc. civ. arătând că mențiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals.

În cauză, dovada de înmânare a citației prin care i s-a pus în vedere apelantului reclamant obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 752,5 RON a fost semnată la rubrica privind semnătura destinatarului, la data de 02.09.2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul instanței de apel.

La termenul de judecată în fața instanței de apel, avocatul apelantului reclamant a arătat că nu are cunoștință de împrejurarea că părții pe care o asistă i s-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru iar apelantul reclamant a susținut că nu a primit adresa emisă la data de 31.08.2022, prin care i s-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 752,5 RON.

Dovada de înmânare menționată a fost prezentată de instanță apelantului reclamant iar acesta a afirmat că semnătura nu îi aparține, acceptând posibilitatea ca factorul poștal să fi semnat în locul său. În situația expusă, reprezentantul apelantului reclamant nu a solicitat să fie urmată procedura falsului, lăsând la aprecierea instanței soluția cu privire la excepția netimbrării apelului.

Astfel, contrar susținerii recurentului reclamant, instanța nu a fost învestită cu o cerere din partea părții, care a beneficiat de asistență juridică prin avocat ales, de a fi declanșată procedura falsului, dimpotrivă, apărătorul părții a lăsat la aprecierea instanței soluția care urma să fie pronunțată ca urmare a netimbrării cererii de apel. În consecință, întrucât partea nu și-a exercitat dreptul de a solicita declanșarea procedurii înscrierii în fals, nu se poate reproșa instanței de apel că nu ar fi urmat respectiva procedură.

În situația expusă, date fiind mențiunile din înștiințarea completată de agentul procedural privind comunicarea adresei prin care părții i s-a adus la cunoștință obligația de a achita taxa judiciară de timbru, necombătute prin mijloacele procesuale prevăzute de lege în acest scop, nu poate fi reținută susținerea recurentului reclamant în sensul că nu și-ar fi putut îndeplinit obligația de plată a taxei întrucât nu ar fi avut cunoștință de aceasta.

În consecință, întrucât dovada achitării taxelor de timbru se atașează cererii de apel conform art. 470 alin. (2) din C. proc. civ., art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăzând că taxele de timbru se plătesc anticipat, iar această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității potrivit art. 470 alin. (3) din C. proc. civ., în mod corect instanța de apel a aplicat această sancțiune, în condițiile în care partea nu a uzat nici de dreptul conferit de art. 470 alin. (3) din C. proc. civ., de a complini lipsa dovezii achitării taxei de timbru până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 307 din 10 noiembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

Sursa informației: www.scj.ro.

Solicitare în vederea obligării pârâtului la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin reținerea bărcii reclamantului, susținând că este pescar de meserie, și prin această activitate de pescuit se întreține atât pe el, cât și familia sa. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat was last modified: noiembrie 7th, 2024 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.