Solicitare în vederea obligării pârâtei la plata către reclamante a diferenţelor băneşti reprezentând despăgubiri acordate de instanţele de judecată ca urmare a unui incident produs la locul de muncă. Admiterea cererii intimatelor-reclamante

• C. muncii: art. 268
• NCPC: art. 131 alin. (1)
• NCPC: art. 248 alin. (1)
• NCPC: art. 452
• NCPC: art. 453
• NCPC: art. 457 alin. (1)
• NCPC: art. 483 alin. (2)
• NCPC: art. 493 alin. (5)
• NCPC: art. 634 alin. (1) pct. 4

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești – secția Civilă la data de 14.03.2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata către reclamante a diferențelor bănești reprezentând despăgubiri acordate de instanțele de judecată ca urmare a incidentului produs la locul de muncă în anul 1985, respectiv: diferența dintre salariul pe care l-ar fi primit reclamantele dacă ar mai fi fost salariatele pârâtei; pensia pentru limita de vârstă pe care ar fi primit-o reclamantele dacă ar fi fost salariatele societății și ar fi primit salarii de la societate și pensia pentru invaliditate, respectiv pensia pentru limita de vârstă pe care o primesc în acest moment, pentru o perioadă aferentă ultimilor 3 (trei) ani înainte de depunerea prezentei cereri; obligarea pârâtei ca pe viitor să acorde reclamantelor despăgubiri reprezentând diferența dintre pensia pentru limita de vârstă pe care ar fi primit-o reclamantele dacă ar fi fost salariatele societății și ar fi primit salarii de la societate și pensia pentru limita de vârstă pe care o primesc în acest moment; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 24.09.2020, Tribunalul Prahova – secția I Civilă a amânat pronunțarea asupra cauzei, iar prin sentința civilă nr. 2191 din 08.10.2020 a respins acțiunea reclamantelor ca neîntemeiată.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 400 din 27 februarie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Constituită în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului a cărei soluționare face de prisos examinarea pe fond a litigiului, reținând următoarele:

Recursul are ca obiect încheierea din 4 octombrie 2022 și decizia civilă nr. 2656 din 18 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în apel, într-un proces înregistrat pe rolul rolul Judecătoriei Ploiești la 14.03.2018.

Înalta Curte reține că litigiul are natura unui conflict individual de muncă, întrucât solicitarea reclamantelor, foste salariate ale pârâtei, cu privire la acordarea diferențelor salariale dintre pensia pentru limita de vârstă pe care ar fi primit-o dacă ar mai fi fost în continuare salariatele societății pârâte și pensia pentru invaliditate pe care o primesc în acest moment, ca urmare a incidentului produs la locul de muncă în anul 1985, derivă din raporturile de muncă desfășurate între titularele acțiunii și pârâtă.

Asupra naturii raporturilor juridice deduse judecății instanțele de fond au statuat în sensul că acestea sunt raporturi de muncă, iar calificarea litigiului ca fiind în materia conflictelor de muncă s-a stabilit prin sentința civilă nr. 6302 pronunțată la 20.08.2018, prin care Judecătoria Ploiești, inițial învestită, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta C. S.A. prin notele de ședință depuse la dosar, considerând incidente dispozițiile art. 268 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

În consecință Tribunalul Prahova – secția I Civilă, la primul termen de judecată, verificându-și propria competență în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a constat că este competent general, material și teritorial să judece pricina în raport cu dispozițiile art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2020, ce vizează soluționarea conflictelor individuale de muncă.

Astfel, procesul a fost judecat în primă instanță în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 304/2004, respectiv ale art. 39 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 970/28.12.2005 „Completele pentru soluționarea, în primă instanță, a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari dintre asistenții judiciari numiți potrivit legii”.

Această calificare a naturii litigiului nu a fost contestată în fazele procesuale anterioare, prin memoriul de recurs recurenta reiterând criticile formulate în fața judecătoriei cu privire la natura litigiului, considerând că acesta derivă din raporturile de muncă.

Prin urmare, statuările instanțelor de fond sub acest aspect au intrat în puterea lucrului judecat, ele nemaiputând fi reevaluate în recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în conflictele de muncă și de asigurări sociale”.

În egală măsură, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că „sunt hotărâri definitive […] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs”, iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol „hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării”.

De asemenea, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.

Tot astfel, art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevede că „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Înalta Curte reamintește că obligația instanței este de a analiza căile de atac în limitele și în condițiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Respectarea principiului legalității este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată respectiv a materiei juridice în care a fost formulată, Înalta Curte reține că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii din 4 octombrie 2022 și a deciziei civile nr. 2656 din 18 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Referitor la cererea intimatelor-reclamante B. și A., privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 din același cod, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Înalta Curte constată că intimatele-reclamante au depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, aflate la dosar (chitanțele seria x nr. x și 092 din 18.12.2023).

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatelor-reclamante, în sensul obligării recurentei C. S.A. la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

Sursa informației: www.scj.ro.