Solicitare în vederea dispunerii obligării pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata sporului de 50%, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de baza brut lunar. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei

• C. muncii: art. 269 alin. (3)
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 59

Prin cererea de chemare în judecată disjunsă din Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice – chemat în garanție, cu citarea obligatorie și a Consiliului pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză să se dispună: obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata sporului de 50%, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de baza brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 și până la zi; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate la capătul unu din prezenta cerere, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la menținerea acestei modalități de calcul și în continuare; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la efectuarea cuvenitelor mențiuni, conform cerințelor de mai sus; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu și obligarea Ministerului Finanțelor Publice, să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale și să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României, fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 494 din 5 martie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la 21 noiembrie 2017, mai mulți reclamanți, printre care și cei din prezenta cauză, au învestit instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Tribunalul București a disjuns cererea formulată de reclamanții din prezenta cauză și a rămas învestit cu cea formulată de alți reclamanți, în considerarea domiciliului și a locului de muncă al fiecărui reclamant în parte, conform cărților de identitate și a ordinelor de salarizare depuse la dosar. Reținând că reclamanții din prezenta cauză au domiciliul pe raza județului Tulcea și sunt salariați ai Camerei de Conturi Tulcea, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

Potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”, iar potrivit art. 216 din același act normativ „dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.”.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă aveau domiciliul în circumscripția Tribunalului București. În privința acestor reclamanți, Tribunalul București a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., „mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură”.

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din C. muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamanții din prezenta cauză a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului București, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanții al căror domiciliu se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul București a disjuns ulterior cererea reclamanților din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (3) din C. muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sursa informației: www.scj.ro.