Solicitare în vederea anulării Hotărârii secţiei pentru procurori din cadrul CSM prin care s-a dispus înaintarea către Preşedintele României a propunerii de eliberare din funcţie a reclamantei. Admiterea recursului declarat

27 mai 2024
Vizualizari: 111
  • Legea 303/2004: art. 61 alin. (6)
  • Legea 303/2004: art. 62 alin. (1) lit. b)
  • Legea 303/2004: art. 63 alin. (1)
  • Legea 303/2004: art. 64
  • Legea 303/2004: art. 65
  • Legea 303/2004: art. 65^1 alin. (2)
  • Legea 317/2004: art. 29
  • Legea 554/2004: art. 1
  • NCPC: art. 131
  • NCPC: art. 138 alin. (1) şi (3)
  • NCPC: art. 153 alin. (2)
  • NCPC: art. 154 alin. (7)
  • NCPC: art. 156 alin. (3)
  • NCPC: art. 177
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 3

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 07.10.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Superior Al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii secției pentru procurori din cadrul CSM nr. 878/22.09.2020, prin care s-a dispus înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcție a reclamantei, începând cu data de 01.10.2020.

La data de 22.10.2020, pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. x/2020, s-a înregistrat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele României, prin care s-a solicitat:

– Anularea Hotărârii nr. 878/22.09.2020, emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea reclamantei din funcție, începând cu data de 01.10.2020;

– Anularea Decretului Președintelui României nr. 568/30.09.2020 privind eliberarea reclamantei din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie Brașov;

– Suspendarea executării celor două acte administrative unilaterale (Hotărârea nr. 878 din 22.09.2020, emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Decretul Președintelui României nr. 568 din 30.09.2020) până la pronunțarea instanței de fond;

– Ca urmare a anulării celor două acte administrative, obligarea CSM să dispună încetarea suspendării din funcția de procuror, în temeiul art. 64 alin. (4) teza 4 din Legea nr. 303/2004, constatând că prezentarea reclamantei la expertiza de specialitate a intervenit în perioada prevăzută de lege.

În motivare, reclamanta a reiterat starea de fapt și motivele de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată obiect al dosarului nr. x/2020

Prin sentința civilă nr. 786/CA/29.10.2020, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov, invocată de Consiliul Superior al Magistraturii și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, unde cauza a fost înregistrată la data de 02.11.2020.

Prin încheierea de ședință din data de 20.01.2021, Curtea a admis excepția litispendenței, constatând că există identitate de obiect, părți și cauză între prezenta cerere și cea aflată pe rolul Judecătoriei Brașov înregistrată sub nr. x/2020 și, în consecință, a trimis dosarul la prima instanță învestită, respectiv Judecătoria Brașov – dosarul nr. x/2020.

În cauzele reunite, prin sentința civilă nr. 3901/29.04.2021, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii – secția pentru Procurori, în favoarea Curții de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal, unde cauza a fost înregistrată la data de 10.05.2021, sub nr. x/2020.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 2242 din 12 aprilie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

V. Considerentele instanței de recurs

1. Asupra legalității încheierii de ședință din 20.01.2021

Recurentul Președintele României solicită, pentru motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 5 și pct. 8 noul C. proc. civ., în subsidiar, casarea hotărârilor judecătorești, cu trimitere spre rejudecare, ca urmare a încălcării normelor privind dreptul la apărare, contradictorialitatea, litispendența și buna administrare a actului de justiție.

În prealabil, este de menționat faptul că dosarul x/2020 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov, la data de 22.10.2020, actul de sesizare fiind constituit de acțiunea în anularea și respectiv suspendarea executării, a Hotărârii CSM SP nr. 878/2020 și a Decretului 568/2020, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții CSM și Președintele României.

În cursul procedurii scrise prealabile, comunicările au fost realizate prin mijloace electronice, pentru recurent, la adresa x@x.ro, iar prin corespondența din 26.10.2020, Administrația Prezidențială – Biroul Juridic solicită acordarea unui termen și refacerea procedurii de citare, la adresa x@x.ro.

Instanța de contencios administrativ, la termenul acordat, a trecut peste solicitarea părții și a pus în discuție excepția de necompetență materială, declinând soluționarea cauzei, în favoarea Curții de Apel Brașov (Sentința 786/CA din 29.10.2020).

În fața acestei instanțe a fost formulată cererea de acces la dosarul electronic și a fost depusă întâmpinare; prin întâmpinare nu a fost invocată excepția necompetenței materiale.

Mai mult de atât, la termenul de judecată din 11.11.2020, instanța de fond a procedat la verificarea competenței, reținând că este competentă general, material și funcțional în soluționarea cauzei.

Prin încheierea din 20.01.2021 a fost admisă excepția de litispendență, față de actul de sesizare din dosarul x/2020, apreciindu-se a fi îndeplinite cerințele art. 138 alin. (1) și (3) noul C. proc. civ. și a fost dispusă înaintarea dosarului către Judecătoria Brașov, apreciată ca instanță de fond.

În respectivul dosar, actul de sesizare inițial constă în cererea de anulare a Hotărârii nr. 878/2020, adoptată de CSM SP, formulată de reclamanta A., acțiunea fiind înregistrată la data de 7.10.2020.

Reclamanta a formulat o cerere de modificare și completare a obiectului cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 4.12.2020 și prin care solicită anularea Hotărârii nr. 878/2020 și a Decretului 568/2020 (urmare a constatării caracterului neîntemeiat al propunerii de eliberare din funcția de procuror, începând cu data de 01.10.2020), precum și încetarea suspendării sale din funcția de procuror.

Această cerere a fost formulată în cursul procedurii scrise, prealabile fixării primului termen de judecată, fiind comunicată doar pârâtului inițial, care a invocat excepția litispendenței, față de dosarul x/2020; la data de 25.01.2021 a fost atașat dosarul x/2020, la dosarul x/2020, ca urmare a admiterii excepției de litispendență, în primul dosar.

Iar prin Sentința 3901 din 29.04.2021, a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată soluționarea cauzei, în favoarea Curții de Apel Brașov.

În raport de aceste circumstanțe specifice ale măsurilor dispuse, precum și privind circuitul extern al celor două dosare, Înalta Curte urmează să rețină, în analiza motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 noul C. proc. civ., aplicabil atunci când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, faptul că, în speță, au fost pronunțate două declinatoare de competență (câte unul în fiecare dosar) fără ca instanțele să examineze competența materială prin prisma art. 29 din Legea 317/2004.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Subsecvent verificării competenței, ca urmare a excepțiilor invocate, prin ambele hotărâri judecătorești a fost reținută aplicabilitatea art. 9 din Legea 304/2004 (norma de competență reglementată de art. 29 alin. (5), coroborat cu alin. (7) din Legea 317/2004 nu a fost reținută aplicabilă, întrucât vizează hotărârile Plenului, nu cele ale Secțiilor CSM).

Ca urmare, nu pot fi reținute ca fiind îndeplinite, cerințele acestui motiv de casare (prin intermediul acestui motiv, se pot invoca numai motive de ordine publică privind competența, iar aceste motive trebuiau invocate și la fond, prima instanță omițând sau aplicând greșit norma de competență, față de obiectul și calificarea dată acțiunii).

În plus, Înalta Curte apreciază că recurentul susține greșită examinare a condiției competenței celor două instanțe, de grad diferit, în cazul excepției de litispendență, iar acest viciu al legalității încheierii din 20.01.2021 trebuie examinat în cadrul motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ. chiar dacă recurentul arată că instanța, cu încălcarea art. 131, nu și-a verificat competența, trebuie reținut că această critică vizează încheierea mai sus menționată, dar care nu este pronunțată la primul termen de judecată. Prima instanță a realizat verificarea competenței și estimarea duratei procesului la termenul din 11.11.2020, primul termen de judecată fixat în dosarul x/2020, după declinarea dispusă prin Sentința 786/CA din 29.10.2020 a Tribunalului Brașov.

Evaluând aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5NCPC, Înalta Curte grupează criticile recurentului, în următoarele categorii: neîndeplinirea condițiilor litispendenței, încălcarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare, vicii ale bunei administrări a actului de justiție.

Prima și cea de a treia categorie vizează, existența a două instanțe de fond, deopotrivă competente în soluționarea cauzei, dar de grad diferit, dar și modul de soluționare a excepției litispendenței, prin înaintarea dosarului către judecătorie.

În această ipoteză, prevederile art. 138 noul C. proc. civ. permit soluționarea împreună a celor două acte de sesizare, atunci când ambele instanțe sunt instanțe de fond (pronunțându-se asupra excepției instanța de grad inferior, iar în caz de admitere, dosarul fiind înaintat instanței de grad superior).

În speță, deși excepția a fost corect calificată și reținută, deși prin încheierea de ședință din 25.11.2020 (în cuprinsul căreia se face mențiunea operării prezumției termenului în cunoștință, pentru pârâți, atât CSM, cât și Președintele României) se acordă termen pentru soluționarea excepției de litispendență, de către instanța inferioară în grad, potrivit art. 138 alin. (4) noul C. proc. civ., prin încheierea din 20.01.2021, completul curții de apel admite excepția litispendenței și înaintează dosarul către completul judecătoriei făcând o paralelă nepermisă între instanța de fond și instanța de același grad.

Dar, în condițiile în care această încheiere poate fi atacată doar o dată cu fondul, potrivit art. 138 alin. (5) noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează să rețină că efectele greșitei soluționări a excepției litispendenței au fost remediate prin cel de al doilea declinator de competență.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că viciile soluționării excepției de litispendență (atât în privința îndeplinirii condițiilor, cât și în privința administrării actului de justiție) intră în categoria nulităților condiționate, devenind aplicabile prevederile art. 177 noul C. proc. civ. (numai în privința primei și celei de a treia categorii de critici formulate de către recurentă, nu și în privința citării, a contradictorialității și a garanțiilor dreptului la apărare).

În ceea ce privește nulitățile de ordin necondiționat, invocate în cea de a doua categorie, trebuie reținut că recurentul susține omisiunea citării, omisiunea comunicării cererii de completare a obiectului, formulată de către reclamantă, precum și încălcarea dreptului la apărare.

Înalta Curte constată că aceste critici asupra legalității încheierii din 20.01.2021, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., nu pot fi reținute, ca întemeiate în speță.

Astfel, la dosarul x/2020, v.II se regăsesc dovada de înmânare a notelor formulate de către reclamantă, pentru termenul de judecată din 21.01.2021, iar la fila x, răspunsul formulat de către Administrația Prezidențială, față de întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii, față de cererea de modificare și completare acțiunii, astfel cum a fost formulată de către reclamantă (cererea, în esență, fiind depusă în cuprinsul acestui dosar, v. I, la data de 2 nov. 2020.

La data de 4.11.2020 a fost formulată cererea de acces la dosarul electronic, de către pârâtul Președintele României, depunându-se la dosar împuternicirea consilierului juridic și întâmpinare.

Pe de altă parte, în cuprinsul dosarului Tribunalului Brașov, a fost dispusă comunicarea citației și a celorlalte acte de procedură, în formă electronică, fiind indicată, în cuprinsul dovezii de la fila x, adresa de e-mail x@x.ro. raportul de transmitere fiind din 23.10.2020, dar comunicările fiind accesate în data de 26.10.2020.

De menționat faptul că, la data de 26.10.2020 s-a solicitat refacerea procedurii de citare (în fapt, de transmitere a citației, în formă electronică, la adresa x@x.ro și/sau la sediul din Șos. x, București)și amânarea cauzei, întrucât actele de procedură au fost comunicate pe o adresă de e-mail ce nu este destinată comunicării actelor de procedură.

Dar această cerere, chiar dacă solicitarea este de refacere a procedurii de comunicare în accepțiunea art. 154 alin. (7), nu a celei de citare în accepțiunea art. 153 alin. (2) noul C. proc. civ., confirmă comunicarea, anterior pronunțării sentinței 786/CA din 29.10.2020, în condițiile art. 156 alin. (3) noul C. proc. civ.

Ca urmare, având în vedere și caracterul urgent al cauzei ce a avut ca obiect, printre altele, suspendarea executării unor acte administrative unilaterale, cu caracter individual, Înalta Curte reține că, în speță, nu au fost lezate principiile contradictorialității și dreptul la apărare, în soluționarea dosarului x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Brașov și ulterior, pe rolul Curții de Apel Brașov, până la admiterea excepției de litispendență, prin încheierea din 21.01.2021.

În ceea ce privește citarea și comunicarea actelor de procedură, în cuprinsul dosarului x/2020, anterior declinării competenței către Curtea de Apel Brașov, rezultă din piesele dosarului faptul că obiectul actului de sesizare a fost completat de către reclamantă, în cursul procedurii scrise prealabile derulată față de pârâtul inițial nu și față de recurentul pârât.

Cu toate acestea, având cunoștință despre conținutul cererii de modificare/completare, precum și despre soluția dată excepției de litispendență, recurentul nu poate susține că, în privința unui act de sesizare nu este îndeplinită procedura de citare, dar are cunoștință despre procedura în care se află cel de al doilea act de sesizare.

O asemenea susținere nu ține cont de finalitatea litispendenței, de a evita soluționarea, în cadrul unor proceduri paralele, aceeași chestiune litigioasă și între aceleași părți, precum și de a preveni pronunțarea unor hotărâri ireconciliabile.

2. Asupra legalității sentinței nr. 67/2021, având ca parte integrantă încheierea de amânare a pronunțării din 7.06.2021

Recurentul intimat Președintele României susține aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 noul C. proc. civ., în privința soluției date petitului în anularea Decretului 568/2020, recurentul intimat Consiliul Superior al Magistraturii susține aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., în privința aceluiași petit, în timp ce recurenta reclamantă susține aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8, în ceea ce privește respingerea cererii în anulare a Hotărârii secției pentru Procurori nr. 868/2020, precum și a celorlalte cereri formulate în cauză.

Recurentul Președintele României susține aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ. în ceea ce privește omisiunea comunicării cererii completatoare, formulată de către reclamantă și de care și instanța a luat act prin încheierea din 7.06.2021, precum și omisiunea comunicării încheierii prin care a fost extins cadrul procesual prin introducerea recurentului în cauză, calitatea sa procesuală este precizată în sentința 3901/2021, dar fără a-i fi comunicate actele de procedură îndeplinite până la acea dată.

Aceste susțineri nu sunt în măsură să conducă la reformarea sentinței atacate.

Astfel, Înalta Curte a reținut anterior faptul că această cerere a fost depusă, inițial, în dosarul x/2020, au fost examinate dovezile de comunicare în acest dosar, dar și că acest pârât a formulat răspuns la întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii formulând apărări și față de cererea de modificare și completare acțiunii, astfel cum a fost formulată de către reclamantă.

În plus, trebuie reținut că recurentul a dobândit calitatea de parte, în dosarul x/2020, ca urmare a admiterii excepției de litispendență în cuprinsul dosarului x/2020, prin încheierea din 20.01.2020, a cărei legalitate a fost examinată anterior, astfel încât, în cuprinsul dosarului x/2020 nu era necesară o nouă încheiere de ședință, prin care să se fixeze cadrul procesual, urmând doar a se menționa efectele încetării primei proceduri de judecată, în cuprinsul actelor procesuale întocmite în cadrul celei de a doua proceduri de judecată.

În acest sens, prin încheierea de amânare a pronunțării din 7.06.2021, au fost reținute efectele declinatorului de competență, precum și atașarea, la dosarul înaintat, a dosarului x/2020, ca urmare a admiterii excepției de necompetență.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., invocat de către cei trei recurenți, Înalta Curte reține că, în esență sunt vizate modul de interpretare și aplicare, de către instanța de fond, a prevederilor art. 64, art. 65 și art. 65 indice 1 din Legea 303/2004.

În acest sens, prima instanță a reținut nelegalitatea Decretului 568/2020, ca nefiind emis după expirarea termenului legal de contestare a hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție, conform art. 64 și 65 din Legea 303/2004.

Arată prima instanță, faptul că o interpretare contrară, lasă fără aplicare dispozițiile art. 65^1 alin. (2), (3) Lg. 303/2004, iar magistratul este privat de dreptul de a i se plăti contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pe perioada suspendării, până la soluționarea definitivă a dosarului în care a fost contestată hotărârea, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) Lg. 303/2004.

Prima instanță a validat legalitatea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 878/22.09.2020, apreciind că a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 64 alin. (4) Lg. 303/2004, criticile de nelegalitate invocate de reclamantă neputând fi reținute ca întemeiate.

Primul text aplicabil este art. 64 alin. (4) din Legea 303/2004, potrivit căruia „În cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune suspendarea din funcție a acestuia pe o perioadă de un an. Pe perioada suspendării din funcție pentru acest motiv, judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale și nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege. Această perioadă nu constituie vechime în funcție și în magistratură. Suspendarea din funcție încetează prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a prezentării magistratului la expertiza de specialitate”.

Acesta se coroborează cu art. 65 alin. (1) lit. h) „judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție pentru neprezentarea, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din funcție dispuse potrivit art. 64 alin. (4)”, în sensul intervenirii eliberării din funcție, urmare a nerespectării imputabile a termenului de un an, pentru prezentarea la expertiza de specialitate.

Sunt de menționat opiniile divergente ale recurenților, cu privire la data dispunerii eliberării din funcție, în condițiile în care recurenții pârâți susțin că, atât propunerea eliberării din funcție, cât și decretul prezidențial pot fi adoptate, respectiv emise, în cursul termenului de un an, dar cu condiția de a-și produce efectele, după finalizarea acestuia.

Această opinie a fost împărtășită și de Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia SCAF nr. 6143/2021 din 07/12/2021, recurs suspendare executare, art. 14 LCA), într-o analiză a aparenței dreptului, constatându-se că „nu există niciun indiciu de nelegalitate a Hotărârii nr. 878/2020, din perspectiva aplicării art. 65 din lege, normă care impune ca eliberarea din funcție să aibă loc după împlinirea duratei suspendării din funcție, iar nu ca emiterea hotărârii cu propunerea de eliberare din funcție să aibă loc după împlinirea perioadei de suspendare”.

Recurenta reclamantă formulează o altă opinie, nereținută de către instanța de fond, în sensul că orice efect, în aplicarea sancțiunii nerespectării termenului de un an, de prezentare la expertiza de specialitate, trebuie să se producă numai după împlinirea termenului (o interpretare a efectelor, similară termenelor prohibitive).

Această opinie este corectă.

Astfel, art. 64 reglementează suspendarea din funcție, pe o durată de un an, a magistratului care refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, suspendare ce încetează în mod tipic (sau ca regulă) „prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a prezentării magistratului la expertiza de specialitate”.

În cazul în care termenul de un an se finalizează fără prezentarea magistratului, intervine eliberarea din funcție pentru magistratul în cauză (fără a constitui o sancțiunea, eliberarea din funcție intervine pentru nedovedirea unei condiții de exercitare a profesiei și anume aptitudinea, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției.

Sunt de remarcat mai multe aspecte:

În primul rând, prevederile art. 65 alin. (1) lit. h), prin cele două prepoziții („până” și „la”, constituite într-un adverb compus ce vine să determine verbul „neprezentarea” din textul lit. h), în construcția frazei legiuitorul introducând un complement circumstanțial de timp, ca secundară, („până la împlinirea duratei suspendării din funcție dispuse potrivit art. 64 alin. (4) din Legea 303/2014”).

Or, prin utilizarea acestuia în forma „până la”, legiuitorul a înțeles să utilizeze o limită temporală a obligației de prezentare, depășirea acestei limite temporale conducând la existența sau consolidarea motivului de eliberare din funcție.

În plus, legiuitorul pleacă de la două premise: cea a expirării termenului de un an, precum și cea a neprezentării nejustificate, a magistratului, pentru efectuarea expertizei de specialitate, atunci când reglementează eliberarea din funcție, în temeiul lit. h). Iar cele două premise conduc la același rezultat și anume necesitatea dispunerii eliberării din funcție, după împlinirea termenului și ca urmare a neprezentării nejustificate a magistratului, în vederea efectuării expertizei de specialitate.

Cele de mai sus constituie aspecte ale nelegalității decretului de eliberare din funcție.

Dar legalitatea decretului se raportează și la elemente extrinseci, ce țin de validitatea propunerii realizate de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, dar și la oportunitatea adoptării/emiterii celor două acte administrative, ca valență a legalității acestora.

Iar prima instanță a examinat greșit validitatea hotărârii 878/2020.

Astfel, prevederile art. 65 alin. (2) din Legea 303/2004, conform cărora „eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea secției pentru judecători sau, după caz, a secției pentru procurori”, impun următoarele precizări:

Indiferent că examinăm actul administrativ prin care se propune eliberarea din funcție, sau cel prin care se dispune aceasta, examenul legalității pleacă de la modul de îndeplinire a atribuțiilor specifice celor două autorități publice.

Astfel, indiferent dacă se propune sau dacă se dispune eliberarea din funcție, cele două autorități publice au aceeași putere discreționară, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de eliberare din funcție. Această interpretare este conformă principiului legalității și ține cont de rolul specific al Președintelui României (vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice) și respectiv al Consiliului Superior al Magistraturii (garant al independenței justiției).

Ca urmare, exercitarea dreptului de apreciere presupune verificarea neprezentării (cu caracter nejustificat), pe întreaga perioadă de un an, perioadă prevăzută de art. 65 lit. h), coroborat cu art. 64 alin. (4) din Legea 303/2004; cu alte cuvinte, întrucât la împlinirea acestei perioade, legiuitorul fixează ca neîndeplinită, una dintre condițiile esențiale de exercitare a profesiei, în mod logic, atât propunerea, cât și eliberarea din funcție se dispun după expirarea perioadei de un an.

Or, după cum arată intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 482 din 28.05.2019 s-a dispus prezentarea reclamantei în vederea efectuării unei expertize de specialitate, în temeiul art. 64 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, din adresele transmise de Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu a rezultat că faptul neprezentării acesteia, la datele stabilite pentru examinarea medicală.

Trebuie luată în considerare și apărarea formulată în sensul că, în sarcina CSM revine obligația de a lua în timp util toate măsurile necesare pentru a da eficiență dispozițiilor care impun eliberarea din funcție a magistratului la împlinirea perioadei de suspendare din funcție, orice întârziere având efectul direct al întoarcerii în activitate a reclamantei, cu privire la care s-a constatat prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 878/2020 că nu îndeplinește condițiile pentru a putea exercita atribuțiile de magistrat.

Dar îndeplinirea acestei obligații nu poate conduce la încălcarea condițiilor de eliberare din funcție, cu privire la respectarea perioadei de un an, stabilită, de altfel, prin Hotărârea nr. 811/2019, concluzia fiind că nu poate fi dispusă propunerea si eliberarea din funcție, înainte de expirarea perioadei de un an.

Este de menționat și apărarea, comună celor două autorități publice și reținută ca întemeiată, de către instanța de fond, în sensul că s-a împlinit, în speță, perioada de un an, fără ca reclamanta să se supună obligației de expertizare, înțelegând doar să se supună unei internări și unor investigații medicale, realizate la unitatea sanitară, către care a fost trimisă.

Înalta Curte constată că această apărare pune în discuție aspecte diferite față de cele ce vizează legalitatea celor două acte administrative contestate (fie doar prin prisma cauzelor preexistente sau concomitente de nelegalitate) și care nu prezintă relevanță în cauză.

O interpretare diferită ar conduce la ideea că nelegalitatea celor două acte normative poate fi confirmată ulterior și mai mult, poate fi confirmată nu de către emitenți, ci de conduita persoanei fizice ce intră în sfera lor de obligativitate.

O asemenea concluzie nu poate fi reținută.

De asemenea, nu poate fi reținută susținerea recurentei reclamante, având c obiect existența unei prezumții de desistare sau de renunțare la solicitarea expertizei judiciare; expertiza judiciară nu constituie, în speță, un element al probatoriului administrat ci o procedură reglementată de către normele de statut al magistraților, în vederea examinării uneia dintre condițiile de exercitare a profesiei de magistrat; ca urmare, realizarea expertizei este obligatorie, atât din perspectiva autorității publice care a dispus-o, cât și din perspectiva magistratului.

Expirarea termenului de un an, fără prezentarea magistratului la expertiză conduce, în mod obligatoriu și fără posibilitatea de aplicare a unei prezumții de renunțare la solicitarea de efectuare a expertizei judiciare, la adoptarea hotărârii de propunere a eliberării din funcție.

Astfel, expertiza de specialitate constituie o ingerință necesară și confirmată ca atare prin decizii ale Curții Constituționale: Decizia Curții Constituționale nr. 252/2007 (publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 336 din 18 mai 2007) prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. b), alin. (2) și alin. (3) și art. 64 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, decizia nr. 528/2015 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 699 din 16 septembrie 2015, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (6) și ale art. 62 din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002.

Inclusiv din perspectiva art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie reținut că examenele medicale cu o importanță relativ minoră, indiferent dacă acestea sunt obligatorii (Cmanne și alții împotriva Belgiei, decizia Comisiei; Boffa și alții împotriva San Marino, decizia Comisiei; Salvetti împotriva Italiei (dec.) sau au fost autorizate prin hotărâre judecătorească (X împotriva Austriei, decizia Comisiei; Peters împotriva Țărilor de Jos, decizia Comisiei) au fost apreciate ca o ingerință proporțională cu art. 8, chiar și în absența consimțământului pacientului.

În raport de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că există elemente esențiale și comune celor două acte administrative, care conduc la nevalabilitatea acestora.

Un alt aspect criticat de către recurentul intimat Președintele României vizează greșita aplicare a art. 65 indice 1 alin. (2) și (3) din Legea 303/2004, criticând totodată și lipsa calității de persoană vătămată prin lipsa drepturilor reglementate de text, în condițiile în care instanța de fond reține necesitatea emiterii decretului Președintelui de eliberare din funcție, ca urmare a propunerii secției corespunzătoare din cadrul CSM, după expirarea termenului legal de contestare a hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție. În caz contrar, dispozițiile 65^1 alin. (2), (3) Lg. 303/2004 rămân fără aplicare, magistratul fiind privat de dreptul de a i se plăti contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pe perioada suspendării, până la soluționarea definitivă a dosarului în care a fost contestată hotărârea, potrivit dispozițiilor art. 65^1 alin. (3) Lg. 303/2004.

Aceste critici nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că prevederile art. 64 alin. (4) exclud plata drepturilor salariale, pe perioada suspendării din funcție a magistratului, pentru refuzul, în mod nejustificat, de a se prezenta, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, această suspendare încetând, prin hotărâre a secției corespunzătoare din cadrul CSM, ca urmare a prezentării magistratului, pentru expertiză sau prin expirarea termenului, caz în care intervine eliberarea din funcție, potrivit art. 65 lit. h) din Legea 303/2004

Prevederile art. 65 indice 1 alin. (2) din Legea 303/2004 reglementează ipoteza și efectele a suspendării din funcție, în cazul în care judecătorul sau procurorul exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii de eliberare din funcție sau împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție, până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța competentă, iar potrivit alin. (3) în perioada suspendării, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și art. 8 și nu i se plătesc drepturile salariale. În aceeași perioadă, judecătorului sau procurorului i se plătesc contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, după caz, potrivit legii, cu aplicarea corespunzătoare a art. 63 alin. (1) (normă ce reglementează obligația de comunicare, de îndată, a hotărârii secției, către magistrat și către conducerea instanței).

Este de menționat faptul că instanța de fond a reținut, în mod judicios, caracterul suspensiv al exercitării căii de atac, ca un beneficiu „ope legis”, dar și ca o cauză de nelegalitate a Decretului 568/2020, distinctă de cele examinate mai sus.

În plus, aceste considerente vin în sprijinul aplicării alin. (2) și (3), al articolului 65 indice 1 din Legea 303/2004, judecătorul sau procurorul având beneficiul suspendării din funcție, până la soluționarea definitivă a cauzei, perioadă în care nu îi sunt aplicabile interdicțiile și incompatibilitățile specifice, dar i se plătesc contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.

Este de menționat și faptul că calitatea de persoană vătămată, în accepțiunea art. 1 din Legea 554/2004, nu poate fi examinată prin prisma simplului fapt că reclamanta beneficiază de suspendarea din funcție, pe perioada soluționării cauzei, sau de plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, atât timp cât se supune controlului judiciar legalitatea eliberării din funcție a reclamantei.

Recurenta reclamantă critică legalitatea sentinței, susținând că hotărârea contestată trebuia înaintată către Președintele României, ulterior împlinirii termenului de formulare a plângerii prealabile, reglementat de art. 7 LCA, făcând distincție între adoptarea hotărârii și înaintarea acesteia, către Președintele României.

Din această perspectivă, trebuie reținut că prevederile Legii nr. 303/2004 nu aduc nimic nou, caracterului de executare „ex officio” specific regimului actului administrativ, acesta însemnând, în primul rând, obligația emitentului de a lua măsuri de punere în executare, inclusiv înaintarea către Președintele României.

Nu poate fi reținută o excepție, decurgând din aplicarea art. 7 LCA, text ce reglementează procedura administrativă prealabilă, ca un beneficiu pentru autoritatea publică emitentă, fără a impune alte obligații acesteia.

În raport de considerentele de mai sus, Înalta Curte urmează să rețină nelegalitatea atât a Hotărârii nr. 878/2020, cât și a Decretului 568/2020.

Nu vor fi examinate susținerile recurentei reclamante privind lipsurile și viciile de redactare ale Hotărârii nr. 811/2019, precum și ale Hotărârii nr. 482/2019, precum și viciile procedurii urmate de către Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul celor două hotărâri judecătorești, acestea fiind fără relevanță în cauză.

VI. Soluția adoptată

În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta reclamantă, va casa în parte sentința și în rejudecare va admite cererea în anularea Hotărârii nr. 878/2020, dispunând și anularea acestei hotărâri, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței 67/2021.

Vor fi respinse celelalte recursuri, ca nefondate.

Sursa informației: www.scj.ro.

Solicitare în vederea anulării Hotărârii secției pentru procurori din cadrul CSM prin care s-a dispus înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcție a reclamantei. Admiterea recursului declarat was last modified: mai 27th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.