Solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor cu consecinţa dispunerii unei soluţii favorabile inculpaţilor. Respingerea recursurilor declarate ca fiind nefondate

• Legea. 78/2000: art. 289 alin. (1)
• Legea. 78/2000: art. 7 lit. c)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 289 alin. (1)
• NCPP: art. 334 alin. (1)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
• NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin sentința penală nr. 147 din 24.03.2022, pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 lit. c) din Legea. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., (…) la pedeapsa de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 645/RC din 19 octombrie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că „dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc – din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului”. (decizia nr. 350/RC/2015 – Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenții inculpați A. și B. vizează, în esență, temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

Sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte reține că instanța de apel a stabilit că, la data de 18.09.2016, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu autoturismul x cu număr de înmatriculare x, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, cu atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor, dar și aviz de poliție rutieră, inculpații A., agent șef de poliție și B., agent șef adjunct de poliție l-au surprins pe martorul denunțător D. conducând pe str. x de pe raza comunei Bradu autoturismul marca x cu numărul provizoriu de înmatriculare x – fără valabilitate și, pentru a nu-i întocmi dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., au pretins și primit suma de 100 de euro și 200 RON.

În drept, instanța de apel a apreciat că faptele celor doi inculpați, A. și B. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „luare de mită” prevăzută art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea. 78/2000.

Criticând probatoriul administrat și evaluarea acestuia de către instanța de apel, susținerile recurenților inculpați vizează, practic, o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nu aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Și anume, inculpatul A. a motivat că teza pretinderii sumei de 200 RON (susținută exclusiv de martorul denunțător D.) nu este verificată de nicio probă coroborată, iar teza primirii sumei de 100 de euro și 200 RON nu îl privește, nefiind invocat de către acuzare și instanță că inculpatul B. ar fi pretins și primit bani pentru ambii polițiști ori că mărturia denunțătorului, necoroborată cu alte mijloace de probă, nu poate conduce la condamnarea inculpatului A., în contextul în care afirmația acestuia, potrivit căreia suma de 200 RON ar fi fost stabilită de inculpatul A., nu este susținută de nicio probă coroborată.

La rândul său, inculpatul B. a pretins că actiunea de remitere/primire nu a existat în nicio împrejurare, nu este dovedită, versiunea martorului denunțător în sensul că a intervenit în ceea ce privește pretinderea și primirea sumei de bani nefiind susținută de nicio probă.

Or, în realitate, apărările ambilor inculpați constituie o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința dispunerii unei soluții favorabile inculpaților ceea ce excede dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. deoarece, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în opinia recurenților inculpați, soluția de condamnare pronunțată de instanța de fond și confirmată de instanța de apel fiind, urmarea administrării unor probe ce creează incertitudine cu privire la situația de fapt; în concret, nemulțumirea inculpaților este legată de interpretarea materialului probator, solicitându-se de fapt reanalizarea probelor și înlăturarea raționamentului care a condus la soluția de condamnare.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reținută în cauză de instanța de apel, Înalta Curte constată că faptele inculpaților A. și B. se circumscriu elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea. 78/2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 274/A din 7 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.