Software: creativitate și protecție juridică

Vizualizari: 390

Câte programe de calculator folosim, fără să ne dăm seama, într-o zi ca oricare alta? Pentru majoritatea dintre noi, nici alarma de dimineață nu sună fără ca un program de calculator „să își pună rotițele în mișcare”.

Începând din anul 2018, industria software a crescut de cinci ori mai repede decât restul economiei UE[1]. La nivelul anului 2016, salariile totale plătite în mod direct de industria software din toate cele 27 de state membre ale UE și din Marea Britanie se ridicau la suma de 162,1 miliarde EUR, față de 139,2 miliarde EUR în 2014, o creștere de 16,4%. Aceste sume corespund unui număr de 3,6 milioane de locuri de muncă ocupate la nivelul anului 2016, față de 3,1 milioane de locuri de muncă ocupate în 2014 (o creștere de 16,5%). Se estimează însă că, în realitate, industria software era responsabilă, la nivelul anului 2016, direct sau indirect, pentru 12,7 milioane de locuri de muncă. Prin urmare, nu este de mirare că valoarea adăugată de această industrie la produsul intern brut al statelor membre UE, în anul 2016, a fost estimată la 1 trilion EUR, în creștere cu 9,9% față de 2014[2].

În România, industria de software se menține în topul industriilor cheie pentru economia țării, ponderea întregului sector IT&C în produsul intern brut fiind de 6,1% în 2019 și 7,1% în prima jumătate a lui 2020. Printr-un studiu realizat de KeysFin la sfârșitul anului trecut se arăta că industria de software din România va crește cu aproximativ 12,5% în 2020, ajungând la un volum de business de aproximativ 8,2 miliarde de euro. Creșterea este însă mai temperată decât în 2019, când sectorul a înregistrat o cifră de afaceri de 7,3 miliarde de euro, cu aproape 20% mai mult decât în 2018 și peste 69% raportat la 2015.

România a mizat și mizează în continuare pe software și bine face. Software-ul, în toate componentele și aplicațiile sale, este o industrie uriașă, cu potențialul de a transforma toate sectoarele economice clasice și de a crea altele noi. Iar impactul său nu poate decât să crească. Totuși, poate fi această industrie asemănată cu un uriaș cu picioare de lut, cel puțin din punct de vedere juridic? În esență: care sunt mijloacele concrete prin care sunt protejate programele de calculator și care sunt limitele acestei protecții? A înțeles și a promovat România suficient aceste mijloace de protecție?

La nivel național, art. 7 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe prevede în mod expres că programele de calculator constituie obiect al dreptului de autor, iar art. 73 alin. (1) din același act normativ stabilește că „protecția programelor pentru calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicație și sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepție pregătitor, precum și manualele”. Cu toate acestea, de aceeași protecție nu se bucură și ideile, procedeele, metodele de funcționare, conceptele matematice și principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfețelor sale. Prevederi similare se regăsesc și în Directiva 2009/24/CE privind protecția juridică a programelor pentru calculator, încă din primul articol al acestui act stabilindu-se că ideile și principiile care se află la baza unui element al oricărui program pentru calculator nu se bucură de protecție.

Practic, prin intermediul acestor prevederi, protecția programelor de calculator este redusă strict la expresia acestora (asemenea oricărei alte opere), funcționalitatea efectivă a programului fiind lipsită de protecție prin drept de autor, lucru ce rezultă cu claritate inclusiv din jurisprudența CJUE (spre exemplu, cauza C‑406/10 SAS Institute Inc împotriva World Programming Ltd): nici funcționalitatea unui program pentru calculator, nici limbajul de programare și formatul de fișiere de date utilizate în cadrul unui program pentru calculator în vederea exploatării anumitor funcții ale sale nu constituie o formă de exprimare a acestui program și nu sunt, cu acest titlu, protejate prin dreptul de autor asupra programelor pentru calculator”.

Dincolo de exprimările tehnice și ușor sofisticate ale legiuitorilor și jurisprudenței, o poveste cât se poate de reală ne arată care sunt limitele protecției programelor de calculator prin drept de autor și, mai ales, cât de însemnate pot fi efectele acestor limitări. 12 august 1981. Acum 40 de ani. IBM lansează computerul personal. Încă de la lansare, acesta are un succes uriaș, depășind cele mai optimiste așteptări. Multe companii nou înființate sau care produceau deja alte obiecte electronice (calculatoare clasice, de buzunar, de exemplu) doreau să aibă și ele o bucățică din acest fruct. Dar acest fruct era interzis de… copyright. Copyrightul stătea în calea acestor companii al căror țel era să cloneze PC-ul IBM; ideea de a face un alt computer personal care să nu fie compatibil cu cel creat de IBM nu era una atrăgătoare comercial, fructul nu era obiectul „computer personal” în sine, ci piața uriașă creată de produsul IBM-PC.  De aceea era esențial ca aceste companii să cloneze pur și simplu produsul IBM, adică să poată scrie pe propriile lor produse „compatibil IBM-PC”.

IBM crease PC-ul din componente hardware comune, care se găseau pe piață, fiind furnizate de alți producători sau chiar de IBM. Asamblarea acestor componente hardware nu era o problemă tehnică majoră. Problema era componenta software sau, mai bine, zis, componentele software, căci erau două diferite: BIOS-ul creat de IBM și sistemul de operare DOS creat de Microsoft. DOS-ul era un program voluminos, complex, a cărei funcționalitate era foarte dificil (cvasi-imposibil) de reprodus identic. Din fericire pentru restul lumii, IBM nu a impus Microsoft o clauză de exclusivitate – adică nu a interzis Microsoft să își vândă programul de operare MS-DOS către alte persoane interesate; prin acest mecanism, a devenit Microsoft ceea ce  este azi: sistemul de operare putea fi și el cumpărat de pe piață, la fel ca și componentele hardware.

Rămânea BIOS-ul – un progrămel relativ micuț, care pornește primul atunci când computerul este pus în funcțiune și, brevitatis causa, leagă componentele hardware între ele și face legătura cu sistemul de operare. Acest BIOS era produsul IBM, protejat de copyright și inaccesibil pe piață – obstacolul real ce stătea între competitorii potențiali ai IBM și uriașa piață în plin avânt a PC-urilor personale.

Și aici intervine limitarea protecției conferite de dreptul de autor, slăbiciunea sa: dreptul de autor protejează doar expresia ca atare a programului, nu funcționalitatea acestuia. Altfel spus, se poate scrie un alt program, cu o altă expresie (formă de exprimare, linii de cod diferite, succesiune diferită a pașilor logici, etc.) dar cu aceeași funcționalitate (în esență, face aceleași legături între hardware și sistemul de operare) care să îl înlocuiască pe primul, fără ca acest procedeu să ridice vreo problemă din perspectiva copyright.

Este ceea ce potențialii competitori ai IBM au și făcut: au format două echipe separate de specialiști IT. Prima echipă a studiat în detaliu BIOS-ul IBM, descriind precis funcționalitatea acestuia: input, ouput, pași, timing, etc. O a doua echipă, total separată de prima, a primit doar descrierea astfel realizată și nimic mai mult. Ei au scris de la zero un nou cod BIOS care la nivel de expresie era total diferit de soft-ul IBM, dar la nivel de funcție făcea exact același lucru. Ca urmare, acest nou BIOS putea funcționa împreună cu componentele software și sistemul de operare MS-DOS în mod identic cu BIOS-ul IBM, dar era diferit de acesta la nivel de expresie. Potențialii competitori reușiseră, ocoliseră obstacolul copyright, își puteau desemna computerele ca fiind compatibile cu IBM-PC. În iunie 1982, la mai puțin de 1 an de la lansarea IBM-PC, primele clone erau deja pe piață. Au avut un succes atât de mare încât, după câțiva ani, IBM și-a pierdut dominanța pe piață iar mai apoi a ieșit cu totul de pe piața computerelor personale, piață pe care chiar el o crease.

Articolul integral este disponibil aici.


[1] In First Half of 2021, 63% of U.S. Patents, 48.9% at EPO and 40.1% in China Were Software-Related, August 26, 2021 – https://www.ipwatchdog.com/2021/08/26/first-half-2021-63-u-s-patents-48-9-epo-40-1-china-software-related/id=137100/.

[2] The growing 1 trillion EUR economic impact of software, October 2018 – https://software.org/wp-content/uploads/2018_EU_Software_Impact_Report_A4.pdf.

Software: creativitate și protecție juridică was last modified: septembrie 15th, 2021 by Dragoș Bogdan

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice