Situaţiile în care autoritatea judiciară română poate refuza executarea mandatului european de arestare. Admiterea contestaţiei la executare

• Legea nr. 302/2004: art. 109
• Legea nr. 302/2004: art. 84
• Legea nr. 302/2004: art. 85
• Legea nr. 302/2004: art. 99 alin. (2) lit. c)
• NCPP: art. 275 alin. (3)

Prin sentința penală nr. 9 din 04 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare a persoanei solicitate A. față de care Judecătoria Unna din Germania a emis mandatul european de arestare nr. x din 07.08.2019, ce are la bază mandatul de arestare național nr. x din data de 10.07.2015, emis în baza hotărârii judecătorești definitive și executorie nr. x din data de 28.05.2015 a Judecătoriei de primă instanță Unna, în vederea executării unei pedepse privative de libertate de 1 an și 6 luni închisoare (din care se scad 99 zile de arest preventiv), la care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt deosebit de grav, prev. de art. 242, 243, 53 din C. pen. german, persoana solicitată aflându-se în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 104 din 11 februarie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând contestația declarată de persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 9 din 04 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede că mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Alin. 2 al acestui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002”.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială – art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, – care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

În continuare, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

Evaluând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor anterior menționate, în raport de actele dosarului și de poziția procesuală a persoanei solicitate A. în sensul că dorește să execute pedeapsa pe teritoriul statului român, Înalta Curte constată că se impune, admiterea contestației, desființarea sentinței cu privire la solicitarea formulată de autoritățile judiciare din Germania și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru a se solicita autorităților judiciare emitente, transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare.

Astfel, Înalta Curte are în vedere manifestarea expresă de voință a persoanei solicitate A. de a executa pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în România, declarând că refuză să execute pedeapsa în Germania, în condițiile în care întreaga sa familie se află în România, iar legăturile cu Germania nu există, relativ la dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, constituie una dintre situațiile în care autoritatea judiciară română poate refuza executarea mandatului european de arestare.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, și a procedat în mod greșit la judecarea pe fond a cauzei, fără a face o analiză pertinentă asupra celor solicitate de către persoana solicitată A., limitându-se la a aprecia că „procedura privind executarea unui mandat european se soluționează cu celeritate”. Or, în raport de dispozițiile anterior menționate, Curtea de Apel Cluj trebuia să solicite autorităților judiciare germane hotărârea de condamnare în vederea recunoașterii hotărârii penale străine pe cale incidentală, chiar dacă obiectul cauzei se afla în procedura executării mandatului european de arestare.

Prin urmare, pentru a se evita o procedură suplimentară și costisitoare ce în mod evident va fi declanșată de persoana solicitată, respectiv recunoașterea pe cale principală în procedura transferului, Înalta Curte apreciază că, în condițiile în care vor fi comunicate în timp util documentele ce vor fi solicitate de către Curtea de Apel Cluj, trebuie efectuată o analiză serioasă și convingătoare asupra cazului de refuz opțional prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Procedura ce vizează executarea unui mandat european de arestare este o procedură specială, cu caracter de urgență, ce are consecințe directe, printre altele, și asupra libertății persoanei vizate de mandatul european de arestare, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că persoana solicitată trebuie să beneficieze de toate drepturile și garanțiile unui proces echitabil, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din CEDO, să uziteze, în mod efectiv, de o cale de atac.(art. 2 Protocolul 7 din CEDO)

Înalta Curte consideră că, în speță, privarea de un al doilea grad de jurisdicție ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil al persoanei solicitate, prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală. În același sens este și jurisprudența CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicție, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenție.

Față de cele arătate, Înalta Curte, în vederea respectării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, va admite contestația declarată de persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 9 din 04 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Va desființa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. Va constata că, în privința persoanei solicitate A., a fost menținută măsura arestării în vederea predării pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 4 februarie 2020 până la data de 4 martie 2020 inclusiv, dispoziție pe care o va menține.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.