Situații financiare anuale și raportări contabile

31 ian. 2018
Vizualizari: 9227

OMFP nr. 470/2017 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, precum și pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile (*intrare în vigoare: 23 ianuarie 2018; M. Of. nr. 66/23 ian. 2018)

1. Prevederile OMFP nr. 470/2017 se aplică:

– entităților care aplică Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, conform OMFP nr. 1802/2014;
– entităților care aplică Sistemul simplificat de contabilitate;
– societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și care aplică IFRS potrivit OMFP nr. 1286/2012;
– entităților care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic;
– sediilor permanente din România ale unor persoane juridice cu sediul în străinătate. În cazul mai multor sedii permanente ale persoanei juridice, situațiile financiare anuale și raportările contabile cerute de legea contabilității se întocmesc de sediul permanent desemnat să îndeplinească obligațiile fiscale.
– subunităților deschise în România de societăți rezidente în state din Spațiul Economic European;
– persoanelor juridice aflate în lichidare;
– entităților autorizate, reglementate și supravegheate de BNR, respectiv ASF;
– persoanelor juridice fără scop patrimonial.

2. Entitățile care, la data de 31 decembrie 2017, depășesc limitele a două din cele trei criterii de mărime prevăzute de OMFP nr. 1802/2014 (total active, cifra de afaceri netă, număr mediu de salariați) vor depune situații financiare compuse din:

• bilanț (10);
• cont profit și pierdere (20);
• date informative (030);
• situația activelor imobilizate (40);
• situația modificărilor capitalului propriu;
• situația fluxurilor de trezorerie;
• note explicative.

3. Entitățile care nu depășesc limitele a cel puțin două din criteriile menționate mai sus vor depune situații financiare compuse din:

• bilanț prescurtat (10);
• cont prescurtat de profit și pierdere (20);
• date informative (30);
• situația activelor imobilizate (40).

4. Entitățile care nu se încadrează în categoria microentităților și nu depășesc limitele a cel puțin două din criteriile menționate la pct. 2 vor depune situații financiare compuse din:

• bilanț prescurtat (10);
• cont prescurtat de profit și pierdere (20);
• date informative (30);
• situația activelor imobilizate (40);
• note explicative.

5. Entitățile care nu au desfășurat activitate de la constituire și până la finalul exercițiului financiar, nu depun situații financiare anuale, dar au obligația de a depune la unitățile teritoriale MFP o declarație pe propria răspundere (declarație de inactivitate) care să cuprindă anumite informații (ex. denumire, adresă și telefon, CUI, număr de înregistrare la Registrul comerțului, capital social).

Declarația de inactivitate se va depune în termen de 60 zile de la încheierea exercițiului financiar. Declarațiile de inactivitate se depun în format electronic, cu semnătură electronică extinsă sau numai în format hârtie și în format electronic, utilizând programul de asistență de pe website-ul ANAF. Prevederile privind declarațiile de inactivitate se aplică și subunităților fără personalitate juridică care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate.

6. Persoanele care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic au obligația de a înștiința în scris unitatea teritorială a Ministerului Finanțelor Publice despre exercițiul financiar ales. Înștiințarea se va depune cu cel puțin 30 zile calendaristice înainte de începutul exercițiului financiar ales sau în termen de 30 zile calendaristice de la data înființării pentru persoanele nou-înființate. Înștiințările se depun în format electronic, cu semnătură electronică extinsă sau numai în format hârtie și în format electronic, utilizând programul de asistență de pe website-ul ANAF.

7. Termenele de depunere a situațiilor financiare anuale sunt:

− 150 zile de la încheierea exercițiului financiar – pentru societăți, societăți/companii naționale, regii autonome, institute naționale de cercetare-dezvoltare (inclusiv entitățile supravegheate de BNR), sububități din România ale unor persoane juridice cu sediul/domiciliul în străinătate, sediile permanente;

− 120 zile de la încheierea exercițiului financiar – pentru celelalte entități;

− 90 zile de la încheierea anului calendaristic – pentru persoanele juridice aflate în lichidare și subunitățile deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European.

8. Situațiile financiare/raportările contabile pot fi depuse:

a) în format hârtie și format electronic la registratura unităților teritoriale ale MFP/la oficiile poștale (prin scrisoare cu valoare declarată); sau

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

b) numai în format electronic utilizând portalul www.e-guvernare.ro, având atașată o semnătură electronică extinsă.

Formatul electronic al situațiilor financiare anuale constă într-un fișier .pdf, având atașat un fișier .xml și un fișier .zip. Fișierul cu extensia zip va conține situațiile financiare anuale și documentele cerute de lege, scanate alb-negru, lizibil și cu o rezoluție care să permită încadrarea în limita a 9,5 MB a fișierului PDF la care este atașat fișierul zip.

Nedepunerea raportărilor contabile anuale la 31 decembrie 2017 se sancționează conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991.

9. Acest ordin se aplică pentru situațiile financiare aferente exercițiului financiar 2017. La data publicării în Monitorul Oficial (23 ianuarie 2018) se abrogă OMFP nr. 166/2017 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, precum și pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile.

Situații financiare anuale și raportări contabile was last modified: ianuarie 31st, 2018 by Emilian Duca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autori:

Emilian Duca

Emilian Duca

Este doctor în economie și are studii juridice, este consultant fiscal, membru al Camerei Consultanților fiscali din România. Cu aproape 20 de ani de experientă în consultanță fiscală și de afaceri, atât în sectorul public cât și în companii private, participă frecvent ca lector la conferințe și seminarii pe teme economice și de fiscalitate, precum și la emisiuni TV pe teme economice.
A mai scris:
Alina Duca

Alina Duca

Are pregătire universitară economică și juridică. Are experiență semnificativă în domeniul economic, al legislației vamale, fiscale și contabile.
A mai scris: