Situația în profesia de mediator este una de criză

2 iul. 2016
Vizualizari: 2674
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nicolae Cîrstea: Bună ziua, suntem împreună cu dl Adi Gavrilă. Profităm de această ocazie, a drumului și a incursiunii noastre la Facultatea de Drept din Craiova pentru a povesti în special de mediere care reprezintă, iată, pentru dumneavoastră, d-le Gavrilă, un teren bătătorit, pe care îl bătătoriți de mulți ani.

Adi Gavrilă: Așa este. Mulțumesc mult pentru invitație. Este, într-adevăr, un teren bătătorit, un teren foarte mare și cu un potențial extraordinar de mare. Sunt, iată, aproape 15 ani de când centrul pilot de mediere din Craiova a fost înființat de Ministerul Justiției ca singurul laborator – să spun așa – al medierilor care au fost făcute în cadrul unui proiect legat de instanțele de judecată în România, înainte de apariția legii medierii. Au mai fost, de fapt, dacă stau să mă gândesc, și alte proiecte, dar oarecum acesta a avut o dimensiune oficială, în contextul unui proiect de lege care urma să fie publicat în anul 2006 și urma să creeze un cadrul legislativ pentru manifestarea unei activități pe care o facem toți – și dumneavoastră, și eu, și o făceam și o fac oamenii în general – dar nu în cadrul unei profesii. Nu în cadrul profesional. Iată că din anul 2006 medierea este o profesie și încercăm să supraviețuim, atât noi, ca profesioniști, cât și medierea, cred, ca profesie, în România. Nu este ușor, dar încercăm.

Nicolae Cîrstea: Încercăm, la rândul nostru, în cadrul acestui proiect, să evidențiem atuurile pe care ar trebui să le aibă un student pentru a accede în profesiile juridice, să povestim despre profesiile juridice, nivelul de competență pe care ar trebui să-l ai bă fiecare student pentru a accede în aceste profesii juridice și vă mulțumim pentru această disponibilitate de a discuta ași a aprofunda medierea. Ce se mai întâmplă cu medierea în acest moment în România?

Adi Gavrilă: Aș vrea să fac un comentariu, vizavi de mediere și contextul discuției despre mediere, contextul profesiilor juridice în care discutăm. În primul și-n primul rând, cred că medierea este o activitate pe care o desfășoară persoana care are competențe de comunicare și negociere, persoana care poate să modereze cu ușurință o discuție, să faciliteze un proces de dialog și să aducă la aceeași masă părți interesate în legătură cu o anumită chestiune, având această abilitate de a le crea încrederea că poate să construiască împreună cu ele o conversație care, ulterior, să aibă ca obiectiv și identificarea unei soluții.

Aceste competențe – de control, competențe de analiză de conflict și competențe de suport al unui proces de comunicare și negociere – sunt, mai degrabă, specifice unei plaje mai largi decât plaja juridică – să spunem așa – sau domeniul juridic. Tocmai de aceea, pentru a fi mediator nu există o condiție de absolvire a studiilor juridice. În același timp, absolvenții studiilor juridice sunt poate printre cei mai interesați să intre în această profesie, deoarece manifestarea profesiei de mediator în contextul justiției statale așa cum o cunoaștem noi, tradiționale, este foarte importantă. Sunt peste 3.000.000 de cauze în instanțele din România și unul dintre beneficiile vizate de mediere ca activitate este acela de a decongestiona instanțele de judecată și de a muta – dacă doriți – centrul de greutate al criteriului cantitativ al cauzelor soluționate pe criteriul calitativ al soluțiilor adoptate, care, bineînțeles că, dacă ele se bazează pe acordul părților, se va opri acolo totul și ambele părți vor pleca acasă cu acele soluții suficient de acceptabile, să spun așa, pentru ca să se simtă mulțumite, să trăiască cu ele pe viitor. Față de o hotărâre care este impusă dintr-o zonă externă și, știți foarte bine, de obicei nu este bine primită, cel puțin de una dintre părți.

Cu privire la întrebarea dumneavoastră efectivă, situația în profesia de mediator este una de criză. Mie-mi place să spun că este apocaliptică în momentul acesta…

Nicolae Cîrstea: Din acest punct de vedere, poate chiar ar fi bine să facem o incursiune în acești 10 ani. Cum a evoluat profesia de mediator din 2006 până acum?

Adi Gavrilă: A evoluat, după care a involuat și acum sperăm să o reînviem. Cred că aceasta ar putea să fie o foarte scurtă descriere a situației așa cum o văd eu. De ce? Pentru că eu cred că legea medierii, nr. 192/2006, în forma ei inițială, înainte de cele 12 sau 13 modificări pe care le observăm azi, a fost cea mai bună lege a medierii pe care a avut-o România. Pentru că în acea lege existau niște stimulente pentru participanții la procedura de mediere pe care azi nu le mai găsim. De exemplu, în cazul în care părțile ajungeau la o înțelegere, instanța, la cererea părții interesate, restituia integral taxa de timbru plătită pentru învestirea acesteia. Astăzi nu mai este această, nu se mai regăsește acest beneficiu în integralitatea sa. Există o parte a acestui beneficiu, și anume, se poate restitui numai jumătate și doar în anumite cauze.

Vedeți dumneavoastră, practic poți să încerci să promovezi medierea din punctul de vedere al modificărilor legislative prin două pârghii. Pe de o parte prin stimulente și pe de altă parte prin sancțiuni. Dacă nu găsești raportul echilibrat, optim, pentru cultura locală, s-ar putea să creezi mai degrabă un mecanism birocratic, în ceea ce în esența sa se dorește a fi un mecanism nebirocratic, în care accederea să fie voluntară și în considerarea unor beneficii reale pe care le întrevezi ca și consumator, să spun așa.

Ei bine, mergând către răspunsul la întrebarea dumneavoastră, în timp aceste beneficii, aceste stimulente, au început să iasă din lege, au fost înlocuite, poate, de niște sancțiuni și percepția publică a fost: Stai, domnule, un pic, dacă mă obligi așa, să ajung la mediere și trebuie să obțin o hârtie ca să ajung în instanță, probabil că, de fapt, medierea mă ajută doar să obțin acea hârtie. Nu neapărat în considerarea beneficiilor pe care le-aș putea avea eu.

Deci, vedeți, în loc să mergem către substanță, noi am mers mai mult către formă. Percepția publicului după decizia Curții Constituționale din 2014, decizia nr. 266, care a spus că modelul bazat pe informarea obligatorie, cu ghilimelele de rigoare, pe care trebuia să o parcurgă justițiabilii în anumite tipuri de cazuri – și nu-s puține, multe – în ideea de a accede mai departe la instanța de judecată, asta este ceea ce-și doreau, a fost declarat neconstituțional.

Fără să intru în motivele acestei decizii a Curții Constituționale, percepția publică a fost nu că acel model e neconstituțional, ci că medierea este neconstituțională. De asta spun că este o situație apocaliptică și încercăm să o reconstruim acum. Nu este ușor, dar încercăm.

Nicolae Cîrstea: Care ar fi greșelile care au făcut ca de la o evoluție și un parcurs foarte bun, de câțiva ani să se ajungă la această situație apocaliptică, la această involuție? Câteva lucruri care nu trebuiau făcute. Probabil unul dintre ele ar fi această obligativitate, care n-ar fi trebuit să existe, care ar fi următoarele?

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Adi Gavrilă: Nu zic că nu ar trebui să existe obligativitatea și nici nu încerc să fiu evaziv. Mai degrabă – acum vorbește doctorandul Facultății de Drept din Craiova, cu teza de doctorat Medierea și accesul la justiție; sunt în anul 3, scriu la doctorat și vă imaginați cât de implicat sunt în acest domeniu, mă interesează în mod efectiv – ceea ce spun eu este că, dacă există obligativitate, ar trebui să fie una, care să fie discutată cu părțile interesate – și mă refer aici la celelalte profesii asupra cărora acea obligativitate ar avea un impact, dar în primul rând cu societatea civilă. Deci fără să definesc greșeli, pentru că un mediator mai degrabă se uită către ceea ce se poate îmbunătăți, decât să declare că anumite lucruri au fost greșite – cred că ceea ce se poate îmbunătăți în momentul ăsta este gradul de consultare cu părțile interesate. Mă refer aici în primul și-n primul rând la societatea civilă, pentru că oamenii sunt cei care trebuie să supraviețuiască cu aceste chestiuni, dar și cu profesiile juridice, cu avocații, cu mediul universitar academic. Totuși, există o așa de mare bogăție în mediul universitar, încât cred că ar fi cel puțin de domeniul gafei să mergi în Parlamentul României sau în fața Ministerului Justiției cu o propunere fără să o discuți cu mediul universitar care, totuși, ar trebui să aibă un cuvânt de spus. Și nu numai.

Deci, pe de o parte ar fi consultarea, care cred că ar putea să crească în calitate și – de ce nu – și în cantitate; pe de altă parte, cred că ar fi la fel de important pentru dezvoltarea profesiei de mediator să fie gândită o organizare a profesiei care să se regăsească în legea medierii. În momentul acesta este o neclaritate în legea medierii. Practic, există un statut al profesiei de mediator, care cuprinde un model pe care nu-l regăsim în lege. Un model cu organizare județeană, pe care în mod efectiv nu o găsim în lege și cred că dacă reușim să creăm un cadru legal în care toate lucrurile care există acum în România să se transforme din stadiul de fapt în stadiul de drept, ar fi, iarăși, un foarte mare avantaj.

Deci facem un rezumat: avem consultarea cu părțile interesate, avem organizarea profesiei, dar, cred eu – și am lăsat la urmă ceea ce cred că este cel mai important – calitatea serviciilor pe care le furnizează mediatorii și calitatea profesională a mediatorilor în sine. Cred că ăsta este cel mai important stimulent pentru ca utilizatorul de servicii de mediere să aibă încredere, să apeleze la mediator nu pentru că-l obligă o lege sau pentru că-i spune avocatul lui sau mai știu eu cine, ci în primul rând pentru că crede el că îl poate ajuta. Vorbim aici de o percepție publică. Discuția are componente fundamentale culturale. Adică este foarte complexă. Pentru asta mediatorul trebuie să muncească foarte mult. Și cu fiecare caz în care părțile și asistenții părților în cadrul procedurii de mediere – și mă refer aici la avocații lor, la juriștii lor, la cei care asigură consultanță și informațiile tehnice, juridice, economice, necesare ca participanții la procedura de mediere să ia decizii informate – toți trebuie să fie convinși că merg la niște profesioniști.

Și aici, dacă am putea îmbunătăți ceva, ar fi un sistem mult mai – nu vreau să spun restrictiv și nici sever – mult mai serios la intrarea în profesie – nu că acum ar fi neserios –, ci o dificultate realistă la intrarea în profesie. În momentul acesta există un sistem de accedere în profesia de mediator care presupune participarea la un examen scris, cu întrebări grilă urmată de o participare la un examen oral. Cred că rata de intrare este de 99%, s-ar putea să greșesc. Dar nu cred că este sub 98-99%. Poate mai mult. Cred că nu e în regulă. Asta este extrem de important. Și asta nu înseamnă că trebuie să eliminăm dintre oamenii buni, doar de dragul de a avea un sistem sever ci, pur și simplu, trebuie să ne gândim în mod serios că de la intrarea în profesie lucrurile se pot așterne pe un făgaș foarte serios.

Uitați-vă la profesia de avocat. La un moment dat, rata de intrare în profesia de avocat a scăzut în mod drastic. Probabil că a fost reacția pe care profesia de avocat a avut-o la un moment dat, în care a ajuns la aceleași concluzii către vreau să mă îndrept eu. Și nu în ultimul rând, este extrem de important ca mediatorii să se dezvolte în mod realist din punct de vedere al competențelor lor profesionale, al cunoștințelor lor, al experienței și abilităților pe care le au, prin foarte multe modalități, nu numai prin acele cursuri pe care le observăm că se organizează foarte mult. Sunt foarte multe modalități în care dumneavoastră, pur și simplu sunteți mediator, doriți să învățați mai mult și veniți la un coleg mediator și asistați la medierile pe care le face acel coleg mediator, la final purtați cu acel coleg o discuție despre lecțiile pe care le-ați învățat, și unul, și celălalt, din cadrul acelei medieri legale.

Bineînțeles că asistați în condițiile în care părțile acceptă acest lucru, pentru că procedura știm că este confidențială. Dar este un mecanism mai degrabă descentralizat, neconvențional și informal. Eu asta aș face. Aș elimina tot ceea ce apreciez că este surplus de formalism și aș lăsa esențialul.

Nicolae Cîrstea: Aveți și o experiență internațională, mondială, cred, legată de mediere. Puteți face o paralelă, care țări sunt foarte dezvoltate în acest domeniu, unde se situează România din acest punct de vedere?

Adi Gavrilă: Să știți că depinde de perspectiva pe care o luăm și depinde de criteriul către care privim. Din anumite perspective, repet, astea mai formale, mai organizatorice, stăm bine: Avem o lege, avem un tablou recunoscut de lege și de societatea civilă că aceștia sunt mediatorii, avem un mecanism, avem o metodologie de intrare în profesie. Lucrurile acestea nu se găsesc în țări care înregistrează vechime foarte mare și succese reale în profesia de mediator, inclusiv SUA sau Anglia. Deci stăm probabil mai bine decât majoritatea țărilor din lume cu privire la organizare.

Sunt și niște glume: Noi nu avem foarte multă mediere, dar poate vă place organizarea. În același timp, din punct de vedere substanțial, al practicii efective, suntem, cred, undeva la mijlocul plutonului. Nici ultimii, pentru că eu cred că în anii 2013-2014 se înregistrau medieri de ordinul miilor în România, dacă nu chiar în ordinul numerelor de 5 cifre, de la 10.000 în sus, poate mai mult. Problema este că, formalizându-se atât de mult, au scăzut foarte mult cauzele, în contextul în care nici până acum nu avem un sistem în care cât de cât să avem încredere, de statistici în care să știm ce facem, care este impactul pe care îl producem. Nu există un asemenea sistem. Există doar mecanismul Consiliului Superior al Magistraturii, care putea să privească la numărul de cauze finalizate ca urmare a încuviințării acordurilor de mediere. Și știm că numărul acestora era undeva în ordinul lui o mie – două mii și ceva în 2014, 2013. Altceva nu.

Și atunci, din punctul ăsta de vedere am urcat undeva, pe un loc onorabil. Au existat și niște studii europene cu privire la acest aspect și noi eram, cred, în primele 5 țări din Europa în perioada 2013-2014, numai că, vedeți dumneavoastră, creșterea cifrelor nu a fost sustenabilă în condițiile în care nu a crescut și gradul de respect, înțelegere și acceptare a medierii, oamenii ajungând la acele acorduri mai degrabă simțindu-se împinși de la spate și probabil identificând un avantaj la momentul acela, numai că se pare că nu a fost suficient să se întoarcă spre mediere. Pentru că dacă un avocat este ferm convins că l-ar putea ajuta un mediator, el se întoarce.

Ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi, dar nu atât de mulți. Mă refer la avocatul care să-și aducă propria sa cauză, propriul său client la un mediator, așa cum îl duce la notar, poate, pentru anumite proceduri.

Din acest punct de vedere a scăzut foarte mult și acum cred că suntem, așa, la coada plutonului. Pentru că, de fapt, criteriul, pentru mine, vă repet, nu este cifra, ci gradul de respect, înțelegere și acceptare a procedurii de mediere. Din punctul acesta de vedere la nivel internațional sunt state care au dezvoltat mecanisme de promovare, pe de o parte și pe de altă parte au identificat posibilitatea de a injecta medierea direct în locul în care este nevoie de ea. Și o să vă dau imediat un exemplu, dacă avem timp pentru așa ceva. Bine, sunt și state, cum este Italia acum – și ochii noștri sunt foarte bine ațintiți asupra Italiei –, pentru că Italia experimentează un model bazat mai degrabă pe sancțiuni, practic trebuie să mergi la mediere în foarte multe tipuri de cauze înainte să mergi în instanță și Italia înregistrează de ordinul zecilor și sutelor de mii de cauze care merg spre mediere acum, pe un cost minimal de 40 de euro pentru fiecare participant. Asta în condițiile în care Directiva europeană nr. 52 spune că accesul la mediere trebuie să fie, atunci când este așa, înainte de a merge la instanța de judecată, se regăsește în recomandarea magistratului sau chiar în măsura legislativă, ar trebui să fie ușor de organizat și accesibil.

Situația în profesia de mediator este una de criză was last modified: iunie 30th, 2016 by Adi Gavrilă

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Adi Gavrilă

Adi Gavrilă

Este mediator în în cadrul Biroului de mediator „Constantin-Adi Gavrilă”.
A mai scris: