Sistemul electoral în România postcomunistă

6 mart. 2020
Articol UJ Premium
Vizualizari: 3672
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

În ultimul deceniu însă, legislația electorală a făcut obiectul unor modificări sub­stan­țiale. Astfel, Legea nr. 35/2008[16] a introdus alegerea deputaților și senatorilor în colegii uninominale, potrivit principiului reprezentării proporționale (un deputat la 70.000 de locuitori și un senator la 160.000 de locuitori). Această lege a reglementat și mo­dalitatea de alegere a autorităților administrației publice locale și funcționarea Auto­ri­tății Electorale Permanente, „instituție administrativă autonomă cu personalitate juridică și cu competență generală, care asigură aplicarea unitară, în intervalul dintre două pe­rioade electorale, a dispozițiilor legale privind organizarea și desfășurarea alegerilor sau a altor consultări cu caracter național sau local” [art. 63 alin. (1) din Legea nr. 35/2008].

Conform Legii nr. 35/2008, pragul electoral minim a fost stabilit la 5%, însă a fost introdusă prevederea prin care un partid putea să intre în Parlament chiar dacă nu depășise acest prag, dacă candidații săi obținuseră primul loc în cel puțin trei colegii uninominale la Senat, cât și în minimum șase colegii la Camera Deputaților.

Alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, desfășurate în temeiul Legii nr. 35/2008, au fost primele la care s-a renunțat la votul pe liste, fiind introdus un sistem de vot mixt: candidaturile și votul au fost uninominale, dar atribuirea mandatelor a ținut seama de rezultatele la nivel național, realizându-se proporțional. Cu excepția candidaților independenți, chiar dacă un candidat ar fi obținut, ipotetic, peste 51% din voturile valabil exprimate în colegiul în care candida, câștiga mandatul doar dacă și partidul din care făcea parte depășea la nivel național pragul electoral de 5% (pentru alianțe acesta variind între 8% și 10%). Astfel, nu mai puțin de 90 de candidați au intrat în Parlament după câștigarea alegerilor în colegiul lor cu cel puțin 51% din voturi, adică în aproape 20% dintre colegiile uninominale. Această modalitate de alegere a dus la constituirea de către formațiunile participante a unor strategii electorale privind can­didatura liderilor și membrilor importanți în colegiile în care se aprecia că existau șanse mai mari de reușită, în dauna unor colegii considerate „necompetitive”[17]. Aceste colegii puteau fi clasificate în funcție de sondaje, rezultatele electorale anterioare sau apar­te­nența politică a aleșilor locali etc.

Prin Legea nr. 208 din 20 iulie 2015[18] privind alegerea Senatului și a Camerei De­pu­ta­ților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente s‑a revenit la alegerea senatorilor și deputaților „prin scrutin de listă, potrivit prin­ci­piului reprezentării proporționale” [art. 5 alin. (1) din Legea nr. 208/2015]. Numărul aleșilor a fost redus, norma de reprezentare fiind de un deputat la 73.000 de locuitori și, respectiv, un senator la 168.000 de locuitori [art. 5 alin. (2) și (3) din Legea nr. 208/2015)[19]. Durata campaniei electorale a fost prevăzută să înceapă cu 30 de zile înainte de ziua votării și să se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării [art. 6 alin. (3) din Legea nr. 208/2015].

 

3. Asigurarea reprezentării minorităților naționale în Parlament și stimularea participării lor la viața politică

În ceea ce privește reprezentarea minorităților naționale în Parlament, Legea nr. 68/1992 a menținut și a detaliat prevederile din Decretul-Lege nr. 92/1990 prin care organizațiile cetățenilor aparținând unei minorități naționale, legal constituite, care nu au obținut în alegeri niciun mandat de parlamentar, au dreptul de a fi reprezentate în forul legislativ al țării, dacă la nivelul întregii țări, aceste minorități obțin în alegeri un scor egal cu cel puțin 5% din numărul mediu de voturi valabil exprimate pentru alegerea unui deputat (art. 4 din Legea nr. 68/1992). Astfel, în 1992, acest prag a însemnat 1.327 de voturi, în 1996 au fost necesare minimum 1.494 de voturi, iar în 2000 a scăzut la 1.273 voturi[20]. Legea nr. 35/2008 a mărit pragul la 10% [art. 9 alin. (1) din Legea nr. 35/2008] și a introdus, la fel ca în cazul alegerilor locale, o diferențiere între „mino­ri­tățile na­ționale”, reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale, care pot participa automat la alegeri și, respectiv, organizațiile nereprezentate în Parlament, care trebuie să facă dovada în fața Biroului Electoral Central a unei liste de membri care să reprezinte cel puțin 15% din numărul cetățenilor aparținând acelei minorități[21]. Mandatele obținute de minoritățile naționale, exceptând cea maghiară, au fost în număr de 12 în 1990, 13 în 1992, 15 în 1996, 18 la alegerile din 2000, 2004, 2008, 2012 și 17 la alegerile din 2016[22].

 

4. Votul prin corespondență și iluzia rezolvării absenteismului la vot a românilor

În ultimii ani au existat numeroase dezbateri privind votul prin corespondență și eventualele soluții, dar și probleme pe care acesta le poate aduce. Totuși, intrarea în vigoare a Legii nr. 288 din 19 noiembrie 2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 au rezolvat doar parțial și incomplet această chestiune. Dreptul de exercitare a votului prin corespondență a devenit posibil pentru alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate. Rămâne de văzut în viitor dacă această formă de vot, aplicabilă de mai multă vreme în alte state, se va extinde și în cazul alegătorilor cu domiciliul sau reședința în țară. Pentru votul prin corespondență a fost înființat și un Birou electoral. La alegerile din 11 decembrie 2016, au fost un număr de 4.591 de plicuri exterioare primite de la alegători, din cei 8.889 de alegători arondați; pentru Camera Deputaților doar 4.050 au fost valabil exprimate[23], iar pentru Senat, 4.052[24]. Remarcăm numărul relativ redus al cetățenilor români cu domiciliul în străi­nă­tate care au optat pentru votul prin corespondență, în comparație cu al acelora care au preferat să voteze la secțiile de votare din străinătate (108.200)[25], parcurgând uneori și sute de kilometri pentru a exercita acest drept.

 

5. Participarea românilor la vot – un exercițiu democratic

Procentajele obținute de diversele formațiuni politice și de candidații la președinție au desigur importanța lor, dar ele nu reflectă decât o parte a procesului electoral. Sem­nificativ a fost și declinul participării la vot în toată această perioadă postcomunistă. Nivelul de 86% de participare la vot atins la alegerile din 20 mai 1990 era foarte mare, influențat puternic de noutatea exercițiului democratic pentru cea mai mare parte a societății românești și de nivelul ridicat al speranțelor de mai bine din primele luni de după Revoluția din decembrie 1989. Dezamăgirile acumulate după 1990 au fost însă considerabile și explică în mare măsură[26] declinul participării la vot.

 

Participarea la vot la alegerile naționale (1990-2016) (%)

19901992199620002004200720082009201220142016
Alegeri

parla-mentare

86,1876,2876,0165,3158,5139,2041,7639,49
Alegeri

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

prezi-dențiale

(turul I)

54,3753,17
Alegeri

prezi-dențiale

(turul II)

74,1975,9057,5055,2158,0264,10
Alegeri europarla-mentare29,4727,6732,44

Surse: C. Preda, S. Soare, Regimul, partidele și sistemul politic din România, p. 91; http://alegeri.roaep.ro/, http://www.bec2014.ro/wp-content/uploads/2014/11/SIAP2014_PAR_Raport-Situatie-Prezenta-la-urne.pdf., http://prezenta.bec.ro/

 

Trendul participării la vot a fost continuu descrescător, exceptând o infimă creștere în 2012 la alegerile parlamentare și turul II al alegerilor prezidențiale din 2009 și 2014, când mobilizarea votanților candidaților Traian Băsescu și Klaus Iohannis a condus la situația în care numărul votanților la turul II al alegerilor prezidențiale l-a depășit pe cel al electorilor care se prezentaseră la turul I. Din 2008, de când alegerile parlamentare nu au mai fost organizate în același timp cu cele prezidențiale, se observă o prezență semnificativ mai mare la cele prezidențiale. Există și unele variații privind prezența la vot la alegerile europarlamentare, prezența în 2014 fiind semnificativ mai mare decât cea din 2009.

Dinamica descrescătoare a prezenței la vot a făcut ca uneori partidele sau can­di­dații la prezidențiale să obțină procentaje mai bune pe baza unui număr absolut mai mic de voturi efective. O asemenea situație se poate vedea cel mai bine în cazul lui Ion Iliescu, îndeosebi în faptul că plusul relativ de 4% din 2000 a fost obținut cu un număr ceva mai mic de voturi efective decât în 1996.

 

Voturi pentru Ion Iliescu în turul I al alegerilor prezidențiale (1990-2000)

1990199219962000
Număr absolut de voturi12.232.4985.633.4564.081.0934.076.273
%85,0747,3432,2536,35

Sursa: Al. Radu, Politica între proporționalism și majoritarism. Alegeri și sistem electoral în România post­comunistă, Iași, 2012.

 

Tabelul de mai sus evidențiază și reducerea considerabilă a capitalului mare de încre­dere de care a beneficiat Ion Iliescu la începutul tranziției postcomuniste. Această erodare a capitalului electoral, firească la urma urmelor, nu trebuie însă să ne determine să pierdem din vedere rolul de locomotivă electorală pe care l-a jucat Ion Iliescu în con­di­țiile simultaneității alegerilor parlamentare cu primul tur al alegerilor prezidențiale. Astfel, Ion Iliescu a obținut la alegerile din 1990, 1992 și 1996 procentaje de voturi net superioare cotei partidului din partea căruia a candidat, ceea ce a contribuit la perpe­tu­area polarizării politice conturate în ianuarie 1990, care îi opunea pe partizanii lui Ion Iliescu adversarilor politici ai acestuia. Doar în anul 2000 această polarizare a fost împinsă în plan secund de nemulțumirea electoratului față de forțele politice care formaseră coaliția guvernamentală de centru-dreapta din anii 1996-2000, nemulțumire care a îngăduit ascensiunea politică a Partidului România Mare (PRM) și intrarea în turul II al alegerilor prezidențiale a candidatului acestuia, Corneliu Vadim Tudor, fapt care a determinat pe mulți dintre oponenții tradiționali ai lui Ion Iliescu să-l sprijine pe acesta în turul II al prezidențialelor. Și alți candidați au avut un anume rol de locomotivă electorală, dar în cazul lor, ca și în cel al lui Ion Iliescu, acest rol a fost într-un relativ declin de la o rundă electorală la alta.

 

Rolul de locomotivă electorală al unora dintre candidații la președinție

Candidatul19901992199620002004
 

Ion Iliescu

1990: susținut de FSN

1992: FDSN

1996: PDSR

2000: Polul Social Democrat (PSDR + PUR)

% parlamentare66,6728,0022,3036,85
% turul I prez.85,0747,3432,2536,35
% turul II prez.61,4345,5966,82
Diferența turul I18,4019,349,95-0,50
 

Emil Constantinescu,

susținut de CDR

% parlamentare20,0830,42
% turul I prez.31,2428,21
% turul II prez.38,5654,40
Diferența turul I11,162,21
Petre Roman

1996: Uniunea Social Democrată 2000: PD

% parlamentare13,047,30
% turul I prez.20,532,98
Diferența turul I7,49-4,32
 

Corneliu Vadim Tudor

PRM

% parlamentare4,5520,2413,27
% turul I prez.4,7228,3412,57
% turul II prez.0,1733,17
Diferența turul I8,10-0,70
 

Adrian Năstase

PSD + PUR

 

% parlamentare36,86
% turul I prez.40,93
% turul II prez.48,77
Diferența turul I4,07
 

Traian Băsescu

Alianța DA

% parlamentare31,54
% turul I prez.33,92
% turul II prez.51,23
Diferența turul I2,38

Legenda: La alegerile parlamentare s-a făcut media aritmetică între procentajele obținute la alegerile pentru Senat și alegerile pentru Camera Deputaților. Din 2008, alegerile parlamentare și prezidențiale nu se mai realizează concomitent, ceea ce face ca la alegerile parlamentare can­di­datul la președinție să nu mai poată juca rolul de „locomotivă”. Dimpotrivă, scăderea popularității președintelui în funcție poate să ducă la rezultate slabe obținute de partidele care își arată susținerea față de politica acestuia.

Personalizarea relativ mare a alegerilor parlamentare în funcție de candidații la alegerile parlamentare, ca și relativa incapacitate a principalilor lideri politici de a „tracta electoral” partidele pe care le reprezentau, a avut un rol important în determinarea deciziei de a decupla cele două tipuri de alegeri odată cu revizuirea din 2003 a Constituției.

 

6. Corectitudinea alegerilor

Multe discuții a suscitat și problema corectitudinii alegerilor. Aici trebuie desigur să distingem între problema corectitudinii procedurale a alegerilor și problema unei eventuale reflectări distorsionate a voinței electoratului. Incorectitudini procedurale au fost semnalate cu privire la toate alegerile din România postcomunistă, dar ele nu au avut anvergura pentru a pune sub semnul întrebării corectitudinea de ansamblu a alegerilor. Este adevărat, unii candidați au formulat acuze de fraudă majoră la unul sau altul dintre scrutine, iar președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a reiterat asemenea acuze după toate alegerile din anii 2000‑2009, dar atât observatorii internaționali, cât și Biroul Electoral Central și Curtea Constituțională au considerat că rezultatele co­mu­nicate oficial reflectă relativ corect voința electoratului.


[16] Publicată în M. Of. nr. 196 din 13 martie 2008.

[17] A se vedea M. Chiru, Învingători dinainte: Selecția candidaților pentru colegiile necompetitive la alegerile parlamentare din 2008, în S. Gherghina (coord.), Voturi și politici. Dinamica partidelor românești în ultimele două decenii, Ed. Institutul European, Iași, 2011, pp. 103-119.

[18] Publicată în M. Of. nr. 553 din 24 iulie 2015.

[19] În decembrie 2012, numărul parlamentarilor a crescut de la 477 (în 2008) la 588, pentru ca la alegerile din 2016, numărul acestora să cunoască o scădere: 464 aleși (136 senatori, respectiv 328 de deputați, dintre care 17 reprezentanți ai minorităților naționale).

[20] I.G. Székely, Reprezentarea politică a minorităților naționale în România, în Studii de Atelier. Cer­ce­tarea Minorităților Naționale din România, nr. 20, Institutul pentru Studierea Problemelor Mino­rită­ților Naționale, Cluj-Napoca, p. 9.

[21] Politologul Székely István Gergő apreciază că „începând din 1992, mandatele rezervate pentru minorități din sistemul electoral românesc nu sunt garantate, deoarece reprezentarea minorităților nu se realizează indiferent de rezultatul electoral”, ibidem, pp. 10-11.

[22] Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani nu mai este reprezentată în Parlament în actuala legislatură.

[23] http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/2016.12.16_pv_coresp_cdep.pdf.

[24] http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/2016.12.16_pv_coresp_senat.pdf.

[25] http://parlamentare2016.bec.ro/wpcontent/uploads/2016/12/8/42_anexa_ANEXA11%20MAE_134768.pdf.

[26] Un factor care are legătură indirectă cu deziluziile perioadei de tranziție, dar care a influențat nivelul participării la vot, a fost emigrarea temporară la muncă a unui număr considerabil de cetățeni cu drept de vot, corelată cu numărul redus al secțiilor de vot în străinătate și cu dificultățile logistice pe care le-au întâmpinat cei care ar fi dorit să voteze.

Sistemul electoral în România postcomunistă was last modified: martie 5th, 2020 by Marian Enache

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autori:

Marian Enache

Marian Enache

Este judecător la Curtea Constituțională a României.
A mai scris:
Ștefan Deaconu

Ștefan Deaconu

Este profesor universitar doctor și membru în Consiliul Facultății de Drept a Universității din București, președintele Curții de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României și avocat în cadrul Baroului București.
A mai scris: