„Sistem Alert” – aplicația pentru avertizarea populației înaintea situaţiilor de risc major

19 sept. 2017
Vizualizari: 965

Potrivit comunicatului Guvernului de luni, 18 septembrie 2017, Premierul Mihai Tudose a cerut implementarea în cel mai scurt timp a unui sistem integrat de alertare a populației în situații de risc major, prin mesaj de urgență transmis pe telefonul mobil.

„Sistem Alert” va fi dezvoltat și implementat de ANCOM, IGSU, STS în colaborare cu operatorii de telefonie.

Soluțiile tehnice au fost stabilite în cadrul unui grup de lucru constituit din reprezentanți și experți ai entităților menționate, care au avut prima întâlnire pe 18 septembrie, ora 15:00.

Astfel, „Sistem Alert” va funcționa prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaților pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente și funcționale în alte state europene.

Alertele vor fi emise în funcție de situațiile de urgență apărute la nivel regional: fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamități și situații de risc.

De asemenea, în paralel cu implementarea sistemului de alertă, va fi demarată o campanie de informare publică și pregătire a populației pentru utilizarea acestui sistem.

Sursa informației

„Sistem Alert” – aplicația pentru avertizarea populației înaintea situațiilor de risc major was last modified: septembrie 19th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.