160 views
Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române (ICJ) organizează miercuri, 9 iulie 2025, începând cu ora 11:00, Simpozionul dedicat conf. univ. dr. Simona-Maya Teodoroiu, fost judecător al Curții Constituționale a României (2015–2019), deputat în Parlamentul României (2020–2024) și cercetător științific titular al Institutului.
Evenimentul va avea loc la sediul ICJ, în Casa Academiei Române (Calea 13 Septembrie nr. 13, corp B, et. 4, sector 5, București), și va reuni colegi, colaboratori, discipoli și tineri cercetători care doresc să aducă un omagiu activității științifice și contribuțiilor profesionale ale Simonei-Maya Teodoroiu.
Cu această ocazie, beneficiarii Bursei care poartă numele regretatei conf. univ. dr. Simona-Maya Teodoroiu vor susține prezentări tematice dedicate atât activității sale profesionale, cât și unor teme de cercetare relevante pentru domeniul științelor juridice. Programul cuprinde intervenții privind opera științifică a Simonei-Maya Teodoroiu, analize de jurisprudență constituțională și europeană, precum și provocările juridice ale noilor tehnologii.
Agenda evenimentului:
10:45 – 11:00: Primirea invitaților
11:00 – 11:10: Cuvânt de deschidere – Prof. univ. dr. Evelina Mirela Oprina, Directorul ICJ
11:10 – 11:20: Activitatea Simonei-Maya Teodoroiu – Av. Ariana Carmen Grigore, ACS
11:20 – 11:30: Publicațiile Simonei-Maya Teodoroiu – Drd. Ștefan Paraschiv, CS
11:30 – 11:40: Articolul nepublicat al Simonei-Maya Teodoroiu – Drd. Marius Cătălin Mitrea, CS
11:40 – 11:50: Evoluția camerei preliminare în urma jurisprudenței CCR – Av. Ariana Carmen Grigore, ACS
11:50 – 12:00: Cauzele dezvoltării jurisprudențiale a dreptului european al drepturilor omului – Drd. Ștefan Paraschiv, CS
12:00 – 12:10: Tehnologiile de tracking în mediul digital – Drd. Marius Cătălin Mitrea, CS
12:10 – 12:30: Dezbateri și discuții libere
Evenimentul se dorește a fi nu doar un moment de comemorare, ci și un cadru de reflecție academică asupra valorilor profesionale și morale promovate de Simona-Maya Teodoroiu, precum și o pledoarie pentru continuitatea cercetării juridice riguroase în România.
Pentru informații suplimentare și confirmări de participare, vă rugăm să contactați Secretariatul ICJ la adresa juridic_institut@yahoo.com.