Ședințe ÎCCJ (RIL și HP) – 11 octombrie 2021

5 oct. 2021
Vizualizari: 658

Înalta Curte de Casație și Justiție (www.scj.ro) a publicat listele ședințelor publice din 11 octombrie 2021, atât pentru completul competent să judece recursul în interesul legii, cât și pentru completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă.

În continuare, vă prezentăm lista sesizărilor ce vor fi dezbătute în fiecare dintre aceste ședințe.

RIL

În cadrul Completului competent să judece recursul în interesul legii, la data de 11 octombrie 2021 va avea loc o ședință în cadrul căreia se va dezbate cu privire la:

− Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin.(1) lit.i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunță o soluție de clasare de către procuror.

HP

Materie civilă

Astfel, la data de 11 octombrie 2021 se vor dezbate următoarele sesizări în materie civilă, cu privire la:

− Data acordării indicelui de corecție prevăzut de art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, este data publicării deciziei CCR nr. 702/2019-10.02.2020 sau data la care pensionarul trece la pensia pentru limită de vârstă, dacă această dată este anterioară datei de 10.02.2020, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, in ceea ce privește acordarea diferențelor de pensie rezultate ca urmare a aplicării indicelui de corecție.

− Interpretarea dispozițiilor art. 165 alin.(2) din Legea nr.263/2010, în sensul de a ști dacă la calculul drepturilor de pensie se au în vedere sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverințe eliberate de unități, atunci când au fost încasate și au făcut parte din baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale pe lângă alte venituri decât salariile înscrise în carnetele de muncă, valorificate conform art. 165 alin. (1).

− Aplicarea dispozițiilor art. 120 alin. (4) din Codul silvic, respectiv dacă personalul silvic beneficiază de indemnizația de grad profesional, în absența elaborării hotărârii de guvern, normelor, regulamentelor, instrucțiunilor și ghidurilor de bune practici prevăzute de Codul silvic.

− În interpretarea dispozițiilor art. 9 coroborat cu art. 22 din Codul de procedură civilă poate instanța de judecată să invoce din oficiu incidența prevederilor art. 1541 alin. (1) lit. b) din Codul civil referitoare la reducerea penalității vădit excesive și astfel să pună în discuția părților eventualul caracter disproporționat al clauzei penale, în lipsa unei cereri exprese din partea părții interesate?

− În contextul unor penalități de întârziere în cotă procentuală stabilite de părți pentru îndeplinirea cu întârziere a unei obligații de plată a unei sume de bani, apreciate de instanța de judecată ca fiind vădit excesive, se aplică limitarea reglementată de art. 1541 alin. (2) din Codul civil?

Sursa informației

🔔Vezi și Ședințe ÎCCJ (HP) – 27 septembrie 2021

Ședințe ÎCCJ (RIL și HP) – 11 octombrie 2021 was last modified: octombrie 5th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.