Ședințe ÎCCJ (RIL) – 22 iunie 2020

28 mai 2020
Vizualizari: 725

Pe site-ul ÎCCJ (www.scj.ro), s-a publicat lista ședinței publice din data de 22 iunie 2020 pentru completul competent să judece recursul în interesul legii.

În continuare, vă prezentăm lista sesizărilor ce vor fi dezbătute în această ședință.

RIL

În cadrul Completului competent să judece recursul în interesul legii, la data de 22 iunie 2020, orele 09:00 și 10:00, va avea loc o ședință unde se va dezbate cu privire la:

– Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală în privința procedurii de insolvență a persoanelor juridice prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență;

– Dacă, în interpretarea și aplicarea unitară a art. 472, art. 473 și art. 491 din Codul de procedură civilă, obiectul apelului sau recursului incident, respectiv provocat, poate privi o parte din hotărârea primei instanțe sau a instanței de apel care nu a fost atacată cu apel sau recurs principal.

Sursa informației

Vezi și Ședințe ÎCCJ (HP) – 15 iunie 2020

Ședințe ÎCCJ (RIL) – 22 iunie 2020 was last modified: mai 28th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.