Se pregătesc 280 de noi paturi pentru secțiile de terapie intensivă

19 nov. 2020
Vizualizari: 359

Draga Olteanu Matei, marea actrița din generația de aur a teatrului românesc, cu o carieră de peste 55 de ani, pe scenă, în teatru, la tv și în cinema, ne-a părăsit în cursul nopții de marți spre miercuri.

„Deși echipa medicală din Spitalul «Sf. Spiridon» a făcut toate eforturile să o trateze, pacienta a decedat în această noapte (marți spre miercuri n.r.), la ora 2,11”, a declarat dr. Cimpoeșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, notează G4 Media.

„Draga Olteanu Matei a fost transferată, vineri seara, de la Spitalul din Piatra-Neamț la UPU a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, după ce a suferit o hemoragie digestivă superioară. Aflată în stare gravă, actrița a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratamentul pe care îl urmează, apoi a fost supusă unor investigații medicale. După ce a fost stabilizată, Draga Olteanu Matei a fost sedată și internată la Terapia Intensivă din cadrul Clinicii de Gastroenterologie și Hematologie a unității medicale”, mai notează G4 Media.

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o recomandare pentru utilizarea testelor rapide antigen la diagnosticarea Covid-19.

„Aceasta vine ca urmare a recomandării Comisiei de pe 28 octombrie privind asigurarea abordării comune și a strategiilor de testare eficientă în UE, potrivit unui comunicat de presă. Recomandarea se bazează pe ghidul dezvoltat împreună cu statele membre și consultanța experților de la Centrul European pentru Controlul și Prevenția Bolilor. Recomandarea oferă un ghid despre cum să fie selectate teste rapide antigen, când sunt adecvate și cine să le efectueze. Recomandarea mai cere și validarea și recunoașterea reciprocă a testelor și rezultatelor la nivelul UE. Aceasta vine înaintea întâlnirii virtuale a liderilor europeni de pe 19 noiembrie privind răspunsul UE la pandemia Covid-19, care are loc după Consiliul European de pe 29 octombrie, unde s-a ajuns la un acord privind o mai mare coordonare pe metodele de testare. Comisia a mai semnat un acord cu Federația Internațională a Crucii Roșii și Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC) contribuind cu 35,5 milioane de euro, finanțat de Instrumentul pentru Sprijin de Urgență, pentru a mări capacitatea de testare Covid-19 în UE”, relatează Digi 24.

La București, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a actualizat, miercuri, definițiile de caz pentru coronavirus, iar potrivit noilor reguli, sunt 14 categorii de persoane care trebuie testate, unele dintre ele chiar la două săptămâni.

„INSP consideră caz suspect orice persoană cu debut brusc de febră și tuse sau orice persoană cu debut brusc al oricăror trei sau mai multe semne și simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriză, dispnee, anorexie / grețuri / vărsături, diaree, status mental alterat, debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) în absența unei cauze identificate sau orice persoana cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie sau orice persoana cu infecție respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră și tuse și dificultate în respirație (scurtarea respirației) și care necesită spitalizare peste noapte). Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care au manifestări gastro-intestinale, precum vărsături, diaree, neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2, potrivit INSP”, arată Cotidianul.

După tragedia de la Piatra Neamț, Ministerul Sănătății pregătește operaționalizarea a 280 de noi paturi în secțiile de terapie intensivă ale spitalelor.

„Azi (miercuri – n.red.) am introdus în ordinul 555/2020 încă 24 de spitale, în totalitate sau doar cu o parte de ATI, urmând în 7 până la 21 de zile să operaționalizăm 280 de paturi de terapie intensivă. După evaluarea fiecărui spațiu în parte, de echipele de la inspecția sanitară de stat ISU și cele de la ANMDR vom face și avem în evaluare și necesarul de dotare, personal pentru a putea operaționaliza aceste 280 de paturi în perioade variind între 7 și 21 de zile”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la începutul ședinței de Guvern de miercuri seară, scrie Digi 24.

La Sibiu, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu este verificat de Corpul de control al Ministerului Sănătății.

„Confirm că este Corpul de control la Spitalul Județean. Voi face alte comentarii după primirea datelor în urma anchetei”, a explicat vicepremierul Raluca Turcan, notează Știrile Transilvaniei.

„Raluca Turcan i-a cerut, vineri, demisia directorului SCJU Sibiu, medicul Liliana Coldea, însă aceasta nu a renunțat la funcție”, explică Știrile Transilvaniei.

Deși situația epidemiologică din țară este gravă, profesorii, dar și elevii s-ar întoarce la școală.

„Potrivit rezultatelor unui chestionar al organizației nonguvernamentale SuperTeach, peste 66% din profesori susțin redeschiderea școlilor din România, chiar și pentru predarea în sistem hibrid”, scrie România Liberă.

„Cei mai mulți profesori intervievați cer susținere din partea școlilor și încurajează autoritățile să delege decizia privind redeschiderea unităților școlare la nivelul comunităților locale. Printre cele mai mari provocări ale cadrelor didactice se numără lipsa echipamentelor IT și interacțiunea slabă cu elevii, mai relevă studiul”, notează România Liberă.

„De asemenea, 53.7% dintre dascăli spun că și-ar dori să se întoarcă la predarea offline, în detrimentul celei online, în timp ce 21% dintre ei consideră că regimul hibrid de școală ar fi o variantă mai bună decât actuala situație, cea în care elevii urmează cursuri online”, se precizează într-un comunicat al SuperTeach, remis de România liberă.

Seară frumoasă!

Se pregătesc 280 de noi paturi pentru secțiile de terapie intensivă was last modified: noiembrie 19th, 2020 by Claudiu Pamuc
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: