Scrisoarea de garanţie de bună execuţie. Act juridic calificat greşit ca fiind o garanţie autonomă în loc de contract de asigurare (NCC, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1276/2020

NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 466-art. 482, art. 488 alin. (1) pct. 8; NCC: art. 2199, art. 2321

7. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, apreciază că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Deoarece ambele recursuri cuprind motive similare, Înalta Curte le va analiza unitar, raportat la criticile de nelegalitate ale recurențelor.

7.1. În ce privește critica cuprinsă în ambele recursuri recursul declarat de întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este incident acest motiv de casare, pentru următoarele considerente:

Susținerile privind aplicarea greșită a normelor de drept material privind calificarea dată actului juridic dedus judecății constând în scrisoarea de garanție de bună execuție, constând în aceea că acest act juridic a fost calificat greșit ca fiind o garanție autonomă în sensul art. 2321 din C. civ., în loc de contract de asigurare, conform art. 2199 din C. civ. sunt nefondate, din acest punct de vedere instanța de apel făcând o corectă apreciere asupra naturii juridice a acestuia, raportat la intenția reală a părților, făcând o riguroasă interpretare și aplicare a acestor norme la conținutul actului juridic dedus judecății, procedând atât la o interpretare literală a clauzelor cât și la o interpretare logică a prevederilor contractuale.

De altfel, natura juridică a actului juridic intitulat „scrisoare de garanție de bună execuție” seria x nr. x din 25.11.2011 aferentă contractului de lucrări nr. x „Construcția Variantei de Ocolire Carei” (dosarul Tribunalului București, vol. I) este explicitată fără echivoc chiar prin termenii utilizați de părți, respectiv „Plata se va face în termen de 15 zile de la primirea cererii, fără nicio altă formalitate suplimentară din partea Beneficiarului sau Asiguratului”.

Așadar, reține Înalta Curte, contrar celor susținute de recurente și în acord cu considerentele instanței de apel, caracterul autonom al garanției de bună execuție rezultă fără echivoc din conținutul celor două înscrisuri doveditoare, respectiv Scrisoarea de garanție de bună execuție seria x nr. x din 25.11.2011 aferentă contractului de lucrări nr. x și actul adițional la aceasta intitulat Amendament nr. 1/30.11.2011 (dosarul Tribunalului), care fac referire la efectuarea necondiționată a plății, ceea ce exclude varianta de interpretare propusă de recurente în ce privește actul juridic ce constituie izvorul obligației cu privire la care s-a formulat cererea introductivă, ca fiind poliță de asigurare.

Cu alte cuvinte, instanța de recurs constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2321 din C. civ. sub aspectul calificării juridice a scrisorii de garanție, astfel cum este aceasta definită în alin. (1) ca acel angajament irevocabil și necondiționat prin care o persoană (emitent) se obligă, la solicitarea unei persoane (ordonator), în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terțe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat. De asemenea, instanța de apel a făcut o corectă aplicare și a alin. (2) din art. 2321 din C. civ. apreciind că angajamentul asumat de către pârâtă trebuia executat la prima și simpla cerere a beneficiarului, constatând în acord cu termenii scrisorii de garanție de bună execuție, că nu s-a prevăzut altfel, adică părțile nu au convenit o condiționare a executării obligației de plată.

În lipsa unor prevederi contractuale, caracterul autonom și necondiționat al scrisorii de garanție este lipsit de echivoc, iar susținerile contrare ale recurentelor sunt nefondate.

Mai mult, susținerile recurentelor în sensul că prin amendamentul încheiat între părți la numai 5 zile după emiterea scrisorii de garanție, Autoritatea Contractantă (reclamanta din cauza de față) ar fi cerut cu rea-credință schimbarea denumirii actului juridic inițial, sunt neîntemeiate, deoarece pe de o parte, conținutul inițial al scrisorii de garanție de bună execuție (agreat de părți la data de 25.11.2011) cuprindea clauze neechivoce sub aspectul caracterului de garanție autonomă al acesteia, iar pe de altă parte, se constată că nu este schimbare substanțială a denumirii actului juridic originar ori a termenilor cuprinși în acesta, ci o clarificare a naturii juridice, care nu a suferit o schimbare a conținutului, cum în mod exagerat se susține.

Calificarea pe care recurentele o propun pentru actul juridic dedus judecății, de contract de asigurare, întemeiat pe dispozițiile art. 2199 din C. civ., nu își găsește corespondența în termenii contractuali, astfel că în mod corect nu a fost reținută de către prima instanță și, ulterior, de către instanța de apel. Neexistând astfel elemente concrete din care să rezulte pretinsa condiționare a plății garanției de vreo culpă a părților sau de alte elemente extrinseci scrisorii de garanție, în mod corect instanțele devolutive au dat o calificare corectă actului juridic dedus judedcății.

Ca atare, se constată că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

7.2. Referitor la criticile recurentelor, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., privind lipsa motivelor care au stat la baza pronunțării soluției de către instanța de apel sau motivarea contradictorie, de asemenea, Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., aplicabile în mod corespunzător și deciziilor pronunțate de către instanțele de apel, conform art. 482 din C. proc. civ. „Hotărârea va cuprinde: […] b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

În cauza de față, se constată că instanța de apel a analizat complet criticile formulate de apelante prin motivele de apel, în raport cu situația de fapt stabilită de către prima instanță și cu temeiul juridic astfel reținut, sub aspectul aceleiași chestiuni litigioase privind calificarea juridică a actului juridic pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată.

Din acest punct de vedere motivarea instanței de apel este completă, necuprinzând omisiuni, iar raționamentele juridice ce au stat la baza pronunțării deciziei sunt logice, coerente, concise, nefiind în nici un caz contradictorii sau omisive, cum susțin recurentele.

În ce privește analiza criticii apelantelor referitoare la formularea abuzivă a cererii de plată a sumei cuprinse în scrisoarea de garanție de bună execuție, Înalta Curte constată că o atare analiză s-a făcut prin aceea că instanța de apel a constatat că reclamanta și-a exercitat un drept născut din scrisoarea de garanție cu caracter autonom, astfel că nu s-a putut reține caracterul abuziv al acestei solicitări, ci dimpotrivă s-a apreciat asupra îndreptățirii reclamantei la a obține suma de bani convenită anterior cu acest titlu.

Nici pretinsa omisiune de a analiza susținerea apelantei-interveniente privind imposibilitatea de a solicita executarea scrisori de garanție în condițiile în care contractul originar fusese reziliat ca urmare a Notificării de reziliere din 29.06.2016 întemeiată pe dispozițiile art. 16.2 lit. b) și lit. f) din contract nu poate fi reținută, deoarece în mod implicit instanța de apel reținând fără echivoc caracterul autonom al garanției în baza căreia s-a formulat cererea de chemare în judecată, a apreciat asupra caracterului independent al raportului juridic creat prin emiterea scrisorii, față de contractul de construire preexistent, ceea ce cuprinde o atare analiză, însă nu cu rezultatul propus de către apelante.

În ceea ce privește critica privind considerarea izvorului juridic obligațional ca fiind o clauză penală, pentru argumentele de mai sus, potrivit cărora instanța de apel, în mod judicios a apreciat caracterul de garanție autonomă al scrisorii de garanție de bună execuție, o atare susținere grefată pe o pretinsă dependență între contractul de construire și această garanție este nefondată, în condițiile în care s+a apreciat contrariul.

7.3. În fine, critica recurentei-interveniente privind încălcarea unor norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, încadrată numai în mod formal în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fără vreo referire concretă la vreo dispoziție procedurală pretins a fi fost încălcată, este nefondată, de vreme ce în detalierea acesteia, se face referire la nemotivarea hotărârii instanței de apel, motiv de casare analizat mai sus și reglementat distinct de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

De aceea, în plus față de cele reținute de către Înalta Curte în cele ce preced, se constată că instanța de apel nu a încălcat vreo dispoziție procedurală în activitatea sa de judecare a apelurilor pârâtei și respectiv intervenientei accesorii, dimpotrivă decizia pronunțată de către instanța de apel respectă normele de procedură aplicabile căii de atac a apelului, reglementate de dispozițiile art. 466-art. 482 din C. proc. civ., ceea ce conduce la aprecierea ca nefondat a motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.